Iaşi: Omilia PS Petru Gherghel la Liturghia de deschidere a anului academic 2011-2012

"Iată vin, Doamne, ca să fac voinţa ta!"

Vocaţia mea este iubirea

Preasfinţite,
Sfinţia voastră părinte rector Benone Lucaci,
Preacucernici părinţi profesori şi oaspeţi,
Dragi seminarişti,
Dragi persoane consacrate,
Iubiţi credincioşi,

În sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, maestră a iubirii şi învăţătoare a Bisericii, în ziua deschiderii noului an academic, un program binecuvântat de pregătire la slujirea iubirii lui Cristos, marele preot, vă spun din inimă, împreună cu Preasfinţitul Aurel: Bine aţi venit şi revenit în casa lui Isus, la şcoala sa, în Seminar.

Se deschid din nou porţile unui an academic, în drumul vostru de pregătire la sfânta preoţie, sub protecţia Maicii Sfinte, a sfântului Iosif şi a sfintei Tereza. Începem anul nou academic în atmosfera aniversarului înfiinţării Seminarului "Sfântul Iosif" de către episcopul Nicolae Iosif Camilli din anul 1886. O nouă echipă de preoţi crescuţi în Seminarul nostru de Iaşi preia mandatul de a conduce şi coordona munca de formare şi pregătire spirituală şi intelectuală a seminariştilor în drumul lor spre sfânta preoţie. Avem, aşadar, motive de mare bucurie şi de sentimente de recunoştinţă faţă de providenţa divină şi faţă de înaintaţii noştri. Seminarul a fost şi rămâne casa în care însuşi Isus continuă peste veacuri opera de desăvârşire a viitorilor ucenici şi apostoli. Biserica, fidelă misiunii primite, a avut mereu grijă şi o face şi astăzi deschizând şi desăvârşind oaze de trăire în comuniune pentru cei ce au simţit şi simt chemarea Domnului la nobila misiune de vestitori ai evangheliei şi ai iubirii. Conciliul Vatican II, în care episcopii din întreaga lume s-au întrunit pentru a analiza vocaţia Bisericii de astăzi, sub conducerea inspirată a marelui papă Ioan al XXIII-lea ca şi cea a profundului păstor Paul al VI-lea, a analizat situaţia Biserici şi răspunsul ei la aşteptările marelui preot, Cristos, şi a arătat încă odată lumii urgenţa necesităţii pregătirii noilor apostoli de care lumea are nevoie, în seminarii şi case de formare pentru slujire. Acelaşi lucru l-a făcut neobositul şi marele papă fericitul Ioan Paul al II-lea, care a desfăşurat un adevărat maraton, prin întreaga lume şi prin nenumărate seminarii, pentru a mobiliza tinerii seminarişti să răspundă la aşteptările lumii de a avea păstori după inima Domnului. Scrisoarea apostolică postsinodală Pastores dabo vobis este mai mult decât o chemare către întreaga Biserică, este o carta magna a vieţii de pregătire pentru slujirea preoţească în zilele noastre. Preluând o asemenea preocupare pentru viitorul Bisericii, papa Benedict al XVI-lea s-a înscris într-un program de mare angajare pentru conştientizarea responsabilităţii preoţeşti în încercata lume de astăzi şi ne arată cum şcoala lui Isus continuă în şcolile istoriei, în casele de formare ce au apărut de-a lungul veacurilor, în Seminariile Bisericii, adevărate şcoli ale lui Isus.

Isus continuă să aibă aceeaşi iubire şi astăzi, îndreptându-se spre unii tineri, invitându-i la el acasă cum a făcut-o cu cei doi ucenici care l-au întrebat: "Învăţătorule unde locuieşti", chemându-i să-l urmeze. "Veniţi şi vedeţi! Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni; vreau să vă numesc prietenii mei, să fiţi colaboratorii mei".

Papa Benedict al XVI-lea, nu mult după alegerea sa ca suprem pontif, celebrând întâlnirea mondială a tinerilor la Köln, a voit să-i întâlnească într-un chip deosebit pe seminarişti prezenţi printre tineri, să le vorbească, să-i asculte, să dialogheze cu ei.

Adresându-li-se în mai multe limbi (germană, engleză, franceză, spaniolă şi italiană), le-a spus: "Chemarea la preoţie este un moment de har, care ar putea fi definit ca îndrăgostire, sufletul tânărului ce se simte chemat se umple de uimire, care îl face să se întrebe în rugăciune: Doamne, de ce eu?"

Iubirea însă nu cunoaşte întrebări, precum "de ce", ea este un dar gratuit la care se răspunde tot cu un dar: dăruirea de sine. Pentru o asemenea dăruire este nevoie de formare, formare care are mai multe dimensiuni, care converg în unitatea persoanei: dimensiunea umană, cea culturală şi cea spirituală. Scopul ei profund este de a-l face cunoscut în mod intim pe Dumnezeul care şi-a revelat chipul în Isus Cristos. De aceea, este necesar un studiu aprofundat al Sfintei Scripturi, precum şi al credinţei şi vieţii Bisericii în care Scriptura sălăşluieşte drept cuvânt al vieţii.

În procesul de formare, spune Sfântul Părinte, un rol esenţial îl au formatorii: "Calitatea preotului într-o Biserică particulară depinde în mare măsură de seminar, şi, de aceea, de calitatea celor responsabili cu formarea".

În acest sens, Sfântul Părinte i-a invitat pe tineri la rugăciune pentru toţi superiorii, profesorii şi educatorii din seminarii şi din casele de formare.

Vorbindu-le despre seminar, le-a mărturisit: "Anii de seminar sunt un timp al călătoriei, al explorării, dar mai ales al descoperirii lui Cristos. De fapt, doar în măsura în care un tânăr trăieşte o experienţă personală cu Cristos, poate să înţeleagă cu adevărat voia Domnului şi, în consecinţă, propria vocaţie. Cu cât îl cunoşti mai bine pe Isus, cu atât mai mult te atrage misterul său; cu cât îl întâlneşti mai mult, cu atât vrei să îl cauţi mai mult. Este o mişcare a spiritului care durează întreaga viaţă şi care găseşte în seminar o etapă plină de promisiuni, o adevărată «primăvară» a sa" (Köln, 19.08.2005).

Mai recent, Sfânt Părinte Benedict al XVI-lea a ţinut să se adreseze seminariştilor adunaţi la Madrid, celor peste o mie, în catedrala "Sfânta Maria" de la Almueda şi celor se aflau în jurul catedralei. În cadrul sfintei Liturghii, Sfântul Părinte i-a invitat: "Pregătiţi-vă să fiţi apostoli cu Cristos şi asemenea lui Cristos, pentru a fi tovarăşi de călătorie şi slujitori ai oamenilor. Sunteţi în drum spre o ţintă sfântă; o viaţă înrădăcinată în Cristos atrage pe cei care-l caută pe Dumnezeu. Chiar dacă vă dispreţuiesc, nu vă lăsaţi înfricoşaţi".

Este nevoie "a se configura cu Cristos, a se identifica din ce în ce mai mult cu acela care, pentru noi, s-a făcut servitor, preot şi victimă. A se configura cu el este în realitate sarcina pentru care fiecare preot trebuie să-şi cheltuiască viaţa".

Cu această exigenţă, Sfântul Părinte i-a provocat pe seminarişti: "Cereţi-i, de aceea, Domnului să vă dea harul de a-l imita în dragoste până la extrem, faţă de toţi, fără a exclude pe cei de departe şi pe cei păcătoşi, astfel încât, cu ajutorul vostru, să se convertească şi să se întoarcă la calea cea dreaptă. Cereţi-i să vă înveţe să staţi foarte aproape de cei infirmi şi săraci, cu simplitate şi generozitate".

Chemându-i la curaj în drumul lor de pregătire pentru dăruire şi sacrificiu, papa le-a spus: "Susţinuţi de iubirea sa, nu vă lăsaţi intimidaţi de un ambient în care se pretinde a-l exclude pe Dumnezeu şi în care puterea, posesia sau plăcerea sunt alese drept criterii principale, pe care se sprijină existenţa. Se poate întâmpla să fiţi dispreţuiţi sau ca unii să vă dispreţuiască, cum se obişnuieşte să se facă faţă de cei care tind la ţinte mai înalte sau demască idolii în faţa cărora astăzi mulţi se prostern".

Parcă auzim din nou cuvintele din ziua intronizării ca suprem păstor, cuvinte adresate tuturor, dar mai ales tinerilor din Piaţa "Sfântul Petru" şi din întreaga lume: "Nu vă temeţi de Cristos, el nu vă ia nimic el vă dăruieşte totul", cu alte cuvinte, dragi seminarişti, nu vă pierdeţi curajul, susţinuţi de iubirea sa, nu vă lăsaţi intimidaţi de ambientul tulburător şi derutant al tentaţiilor de tot felul. Fiţi tari în credinţă şi curajoşi. El are nevoie de noi apostoli înflăcăraţi de dragoste adevărată şi de dăruire.

Este bine să reamintim şi să facem referinţă la ceea ce papa le propunea tinerilor care urmează drumul spre idealul preoţesc: "Încurajaţi de formatorii voştri, deschideţi-vă sufletul la lumina Domnului, pentru a vedea dacă acest drum, care cere îndrăzneală şi autenticitate, este cel al vostru, înaintând până la preoţie, numai dacă veţi fi ferm convinşi că Dumnezeu vă cheamă să fiţi slujitori ai săi şi ferm decişi să-l exercitaţi, ascultând şi urmând dispoziţiile Bisericii".

În ambientul marii întâlniri de la Madrid, care propunea tuturor participanţilor un mare ideal, înrădăcinarea în Cristos, viaţa seminariştilor, ancorată pe Cristos, va deveni, în mod real, o noutate, atrăgând cu tărie pe cei care cu adevărat îl caută pe Dumnezeu. Toţi, dar mai ales seminariştii, sunt chemaţi să răspândească în lume un entuziasm nou, o nouă evanghelizare care trebuie să înceapă şi să se desăvârşească lângă Isus, maestrul iubirii şi al mântuirii, în şcoala sa, în seminar.

Sfinţiile voastre părinţi profesori,

Cristos, care i-a ales pe apostoli şi i-a pregătit pentru marea lor misiune, cu care a schimbat lumea, continuă să lucreze şi azi prin aleşii săi, prin noi, prin voi, care am ales şi aţi fost aleşi să-i ţineţi locul lui Isus în şcoala din Iaşi, să le arătaţi noilor ucenici marea artă a iubirii şi strălucirea adevărului.

Nu este uşor şi nici simplu, dar modelul celor care l-au înţeles şi l-au îndrăgit pe Isus, care au ales să-l vestească tuturor cu darurile şi simplitatea lor, este de mare sprijin şi încurajare. Apostolii erau pescari, oameni simpli şi modeşti, dar s-au lăsaţi modelaţi de iubirea şi lumina care au coborât asupra lor, transformându-i şi făcându-i capabili să cucerească sufletele. Ei, primii apostoli, au aderat la alegerea şi iubirea marelui preot şi s-au angajat să contribuie la formarea Bisericii şi a noii împărăţii. Nu singuri, ci cu Spiritul său, pe care a binevoit să-l reverse asupra lor şi cu care au aprins în lume focul iubirii dumnezeieşti: "Foc am venit să aduc pe pământ şi cât aş dori ca el să se aprindă, iată eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor".

Ce lucru minunat. Dumnezeu se încredinţează oamenilor, se bazează pe lucrarea lor, îi alege să fie instrumentele sale, să-l reprezinte într-un mister divin al Bisericii sale.

Ce lucru minunat să ştim că şi noi, slujitorii săi nevrednici, suntem invitaţi să-l facem cunoscut oamenilor de azi, celor însetaţi de adevăr şi dreptate, de idealuri înalte şi de fericire statornică. Ne vorbesc astăzi, la acest ceas sărbătoresc, patronii noştri cereşti: sfântul Iosif, purtătorul de grijă al familiei sfinte din Nazaret, mica Tereza a Pruncului Isus din şcoala iubirii sale, şi vrednicii noştri înaintaşi episcopi: N.I. Camilli, Mihai Robu, Anton Durcovici, Petru Pleşca, ca şi devotaţii rectori şi profesori din istoria Seminarului nostru.

Sfinţia voastră părinte rector Benone Lucaci, misiunea pe care o preiei astăzi de la pr. Wilhelm Dancă de a duce mai departe cârma acestui Seminar te uneşte cu seria tuturor acelora care în cei 125 de ani s-au dăruit s-au consumat şi au oferit Bisericii şi poporului nostru credincios atâţi apostoli zeloşi şi devotaţi, atâţia martori şi mărturisitori ai credinţei catolice pe aceste meleaguri binecuvântate. Astăzi aşezăm în mâinile Sfinţiei voastre şi în mâinile întregii echipe formatoare şi academice o misiune nobilă şi sfântă ce trebuie dusă mai departe şi încredinţată celor care vor veni: ştafeta luminii şi a iubirii, ştafeta credinţei şi a adevărului. Vă dorim deplină bucurie şi mare curaj în misiunea nobilă ce vă este încredinţată.

Îţi mulţumim, părinte prof. dr. Wilhelm Dancă, pentru munca primită şi îndeplinită cu atâta dăruire în cei zece ani de rectorat, moştenire preluată de la neobositul părintele Alois Bulai şi pe care acum o transmiţi noului rector, pentru a o purta cu grijă şi vrednicie mai departe. Ştim că în acest an şi în aceste zile celebrezi, împreună cu alţi colegi, jubileul de argint, perioadă de slujire în Biserica noastră locală şi în fruntea Seminarului. Astăzi îl rugăm pe Dumnezeu să-ţi de multă sănătate, generoasă binecuvântare şi putere de muncă în misiunea de profesor şi de păstor de suflete.

Vă mulţumim, Cucernici părinţi profesori şi maeştri pentru angajarea Sfinţiilor voastre la această lucrare de a-i ajuta pe cei chemaţi să vestească evanghelia celor care-l caută pe Dumnezeu, însoţindu-i şi susţinându-i cu iubire şi pricepere pe generoşii noştri studenţi în drumul lor de pregătire spirituală şi intelectuală. Ei au încredere în Sfinţiile voastre, vă privesc şi vă ascultă cu mare interes şi vă susţin cu rugăciunea lor aşa cum îi îndeamnă Sfântul Părinte papa Benedict. Avem aici o familie, o casă comună, o adevărată comoară. Cine găseşte o comoară, ne spune Isus, vinde tot ce are şi o cumpără. Această comoară umple de bucurie toată viaţa şi toată veşnicia.

Vă îmbrăţişăm cu dragoste, dragi seminarişti şi aspiranţi la marele vostru ideal, sfânta Preoţie. Vă salutăm cu drag şi vă încurajăm cu căldură. Cel care vă stă alături e însuşi Isus, prietenul şi maestrul vostru care nu dezamăgeşte pe nimeni.

Un gând de preţuire şi mulţumire pentru toate persoanele care vă iubesc şi vă susţin, pentru surorile din Seminar, pentru persoanele consacrate ce vă stau alături cu slujirea lor zilnică. Îi amintim şi pe ceilalţi angajaţi ai Seminarului nostru care se oferă pentru voi. Nu putem să-i uităm pe părinţii voştri, pe toţi Cucernicii părinţi, parohi şi vicari, ca şi pe bunii şi generoşii binefăcători din ţară şi străinătate, cunoscuţi şi necunoscuţi.

Preamărire lui Dumnezeu Tatăl, care, trimiţându-l pe Fiul său în lume, a binevoit să ne facă părtaşi de demnitatea lui ca preoţi ai noului legământ prin Duhul său Sfânt ce lucrează necontenit în noi.

Vrednică cinstire înaintaşilor noştri episcopi (N. I. Camilli, Mihai Robu, Anton Durcovici, Petru Pleşca), preoţilor şi profesorilor, pentru moştenirea lăsată şi pentru exemplul lor de credinţă şi de slujire.

Iar pentru toţi cei de faţă, pentru Seminarul nostru şi tinerii aspiranţi la preoţie, pentru familiile noastre creştine, binecuvântare cerească şi haruri bogate de la marele preot Cristos prin mijlocirea Maicii Sfinte şi a protectorilor noştri cereşti.

Rămâneţi în dragostea mea. Pentru această ne rugăm cu Isus, marele preot, Tatălui ceresc: Ca toţi să fie una. Amin.

Seminar, 1 octombrie 2011

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 12.