Papa în Germania:Întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii musulmane în Salonul de primiri din Nunţiatura Apostolică (Berlin, 23 septembrie 2011)

Dragi prieteni musulmani,

Îmi este plăcut să vă adresez aici, astăzi, un salut vouă, reprezentanţi din diferite comunităţi musulmane prezente în Germania. Mulţumesc din inimă profesorului Mouhanad Khorchide pentru gentilele cuvinte de salut. Ele îmi arată cum a crescut o atmosferă de respect şi de încredere între Biserica catolică şi comunităţile musulmane din Germania.

Berlinul este un loc oportun pentru o astfel de întâlnire, nu numai pentru că aici se află moscheea cea mai veche pe pământul german, ci şi pentru că la Berlin trăieşte cel mai mare număr de musulmani faţă de celelalte oraşe din Germania.

Începând din anii '70, prezenţa de numeroase familii musulmane a devenit tot mai mult o trăsătură distinctivă a acestei ţări. Totuşi va fi necesară angajarea constantă pentru o mai bună cunoaştere şi înţelegere reciprocă. Acest lucru este esenţial nu numai pentru o convieţuire paşnică, ci şi pentru aportul pe care fiecare este în măsură să-l dea pentru construirea binelui comun în cadrul aceleiaşi societăţi.

Mulţi musulmani atribuie mare importanţă dimensiunii religioase. Acest lucru, uneori, este interpretat ca o provocare într-o societate care tinde să marginalizeze acest aspect sau să-l admită cel mult în sfera alegerilor individuale ale fiecăruia. Biserica catolică se angajează ferm pentru ca să fie dată o recunoaştere justă dimensiunii publice a apartenenţei religioase. E vorba de o exigenţă care nu devine irelevantă în contextul unei societăţi mai mult pluraliste. Însă trebuie să existe atenţie ca respectul faţă de celălalt să fie mereu menţinut. Respectul reciproc creşte numai pe baza înţelegerii cu privire la unele valori inalienabile, proprii naturii umane, mai ales inviolabilitatea demnităţii oricărei persoane. Această înţelegere nu limitează exprimarea fiecărei religii; dimpotrivă, permite fiecăruia să mărturisească în mod propunător ceea ce el crede, nesustrăgându-se de la confruntarea cu celălalt.

În Germania - ca în multe ale ţări nu numai occidentale - acest cadru de referinţă comun este reprezentat de Constituţie, al cărui conţinut juridic este obligatoriu pentru orice cetăţean, fie că aparţine sau nu unei confesiuni religioase.

Desigur, dezbaterea despre formularea mai bună a principiilor cum ar fi libertatea de cult este vastă şi mereu deschisă, totuşi este semnificativ faptul că Legea Fundamentală le exprimă într-un mod şi mai valabil astăzi, la distanţă de peste 60 de ani (cf. art. 4, 2). În ea găsim exprimat înainte de toate acel ethos comun care este la baza convieţuirii civile şi care într-un fel marchează şi regulile aparent numai formale ale funcţionării organelor instituţionale şi a vieţii democratice.

Am putea să ne întrebăm cum poate un astfel de text, elaborată într-o epocă istorică radical diferită, într-o situaţie culturală aproape uniform creştină, să fie adaptat Germaniei de astăzi, care trăieşte în contextul unei lumi globalizate şi este marcată de un însemnat pluralism în materie de convingeri religioase.

Motivul acestui lucru mi se pare că se află în faptul că părinţii Legii Fundamentale au avut conştiinţa deplină, în acel moment important, că trebuie să caute un teren solid în care toţi cetăţenii să se poată recunoaşte. Făcând asta ei nu făceau abstracţie de propria apartenenţă religioasă; ba chiar pentru mulţi dintre ei viziunea creştină despre om era adevărata forţă inspiratoare. Totuşi ştiau că trebuie să se confrunte cu oameni cu o bază confesională diferită sau chiar nereligioasă: terenul comun a fost găsit în recunoaşterea câtorva drepturi inalienabile, care sunt proprii naturii umane şi care preced orice formulare pozitivă.

În felul acesta o societate în mod substanţial omogenă a pus fundamentul pe care astăzi îl recunoaştem valabil pentru o lume marcată de pluralism. Fundament care, în realitate, indică şi graniţe evidente pentru acest pluralism: de fapt nu se poate gândi că o societate poate să se susţină pe termen lung fără un consens cu privire la valorile etice fundamentale.

Dragi prieteni, pe baza a ceea ce am amintit aici, cred că este posibilă o colaborare rodnică între creştini şi musulmani. Şi în felul acesta contribuim la construirea unei societăţi care, sub multe aspecte, va fi diferită de ceea ce am adus cu noi din trecut. Ca oameni religioşi, pornind de la respectivele convingeri putem da o mărturie importantă în multe sectoare cruciale ale vieţii sociale. Mă gândesc, de exemplu, la ocrotirea familiei întemeiate pe căsătorie, la respectarea vieţii în orice fază a decurgerii sale naturale sau la promovarea unei dreptăţi sociale mai ample.

Şi pentru asta consider importantă celebrarea unei Zile de reflecţie, dialog şi rugăciune pentru pacea şi dreptatea lumii; şi vrem să facem asta la 27 octombrie, la 25 de ani de la întâlnirea istorică de la Assisi condusă de Predecesorul meu, Fericitul Ioan Paul al II-lea. Cu această adunare vrem să arătăm, cu simplitate, că noi ca oameni religioşi oferim contribuţia noastră deosebită pentru construirea unei lumi mai bune, recunoscând în acelaşi timp necesitatea, pentru eficacitatea acţiunii noastre, de a creşte în dialog şi în stima reciprocă.

Cu aceste sentimente reînnoiesc salutul meu cordial şi vă mulţumesc pentru această întâlnire care îmbogăţeşte venirea mea în patria mea. Mulţumesc pentru atenţia dumneavoastră!

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.