Papa în Germania: Întâlnirea cu reprezentanţii Comunităţii Ebraice într-o sală din Reichstagul din Berlin (22 septembrie 2011)

Distinşi doamne şi domni, dragi prieteni!

Sunt sincer mulţumit de această întâlnire cu voi aici la Berlin. Îi mulţumesc din inimă Domnului Preşedinte, Dr. Dieter Graumann, pentru cuvintele respectuoase care ne fac să şi reflectăm. Ele îmi manifestă cât de mult a crescut încrederea dintre poporul ebraic şi Biserica catolică, care au în comun parte nu irelevantă a tradiţiilor lor fundamentale, aşa cum aţi subliniat Dumneavoastră. În acelaşi timp, noi toţi ştim bine că o comuniune iubitoare şi înţelegătoare între Israel şi Biserică, în respectul reciproc faţă de existenţa celuilalt, trebuie să crească ulterior şi trebuie să fie inclusă în mod profund în vestirea credinţei.

În timpul vizitei mele la Sinagoga din Köln în urmă cu şase ani, rabinul Teitelbaum a vorbit despre amintire ca despre una din coloanele de care avem nevoie pentru a întemeia pe ele un viitor paşnic. Şi astăzi mă aflu într-un loc central al amintirii, al unei amintiri înspăimântătoare: de aici a fost proiectată şi organizată Shoah, eliminarea concetăţenilor evrei din Europa. Înainte de teroarea nazistă în Germania trăiau circa jumătate de milion de evrei, care constituiau o componentă stabilă a societăţii germane. După al doilea război mondial, Germania a fost considerată ca "ţara lui Shoah" în care, în fond, ca evreu, nu se mai putea trăi. La început aproape că nu mai exista nici un efort pentru a refonda vechile comunităţi ebraice, chiar dacă din est soseau încontinuu persoane singure şi familii de evrei. Mulţi dintre ei voiau să emigreze şi să-şi construiască o nouă existenţă, mai ales în Statele Unite sau în Israel.

În acest loc trebuie reamintit pogromul din "noaptea cristalelor", 9-10 noiembrie 1938. Puţini au perceput toată însemnătatea acestui act de dispreţ uman aşa cum l-a perceput parohul Domului din Berlin, Bernhard Lichtenberg, care, de la pupitrul catedralei "Sfânta Hedwiga" a strigat: "Afară Templul este în flăcări - şi el este o casă a lui Dumnezeu". Regimul de teroare naţional-socialist se întemeia pe un mit rasist din care făcea parte refuzarea Dumnezeului lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob, a Dumnezeului lui Isus Cristos şi a persoanelor care cred în El. "Atotputernicul" Adolf Hitler, acesta era un idol păgân, care voia să ia locul Dumnezeului biblic, Creator şi Tată al tuturor oamenilor. Cu refuzarea respectului faţă de acest Dumnezeu unic se pierde mereu şi respectul faţă de demnitatea omului. De ce este capabil omul care-l refuză pe Dumnezeu şi ce chip poate să asume un popor în acel "nu" spus acestui Dumnezeu, au revelat oribilele imagini care proveneau din lagărele de concentrare la sfârşitul războiului.

În faţa acestei amintiri trebuie constatat, cu recunoştinţă, că de câteva decenii se manifestă o nouă dezvoltare în privinţa căreia se poate chiar vorbi despre o reînflorire a vieţii ebraice în Germania. Trebuie subliniat că în acest timp comunitatea ebraică s-a făcut merituoasă îndeosebi în opera de integrare a imigraţilor est-europeni.

Cu recunoştinţă aş vrea să mă refer şi la dialogul dintre Biserica catolică şi ebraism, un dialog care se aprofundează. Biserica simte o mare apropiere de poporul ebraic. Cu declaraţia Nostra aetate a Conciliului al II-lea din Vatican s-a început să se "parcurgă un drum irevocabil de dialog, de fraternitate şi de prietenie" (cf. Discursul de la Sinagoga din Roma, 17 ianuarie 2010). Acest lucru este valabil pentru întreaga Biserică catolică, în care fericitul Papă Ioan Paul al II-lea s-a angajat în mod deosebit de intens în favoarea acestui nou drum. Acest lucru este valabil desigur şi pentru Biserica catolică din Germania care este foarte conştientă de responsabilitatea sa în această materie. În domeniul public se observă mai ales "Săptămâna fraternităţii" care este organizată în fiecare an în prima săptămână din martie de către asociaţiile locale pentru colaborarea creştino-ebraică.

Din partea catolică există de asemenea întâlniri anuale între Episcopi şi Rabini, precum şi colocvii structurate cu Consiliul central al evreilor. Deja în anii şaptezeci, Comitetul Central al Catolicilor Germani (ZdK) s-a remarcat prin întemeierea unui forum "Evrei şi Creştini", care în decursul anilor a produs, în mod competent, multe documente ultile. Şi nu aş vrea să neglijez apoi nici întâlnirea istorică pentru dialogul evreu-creştin [ţinut în Germania] din martie 2006, cu participarea cardinalului Walter Kasper. Această colaborare aduce rod.

Alături de aceste iniţiative importante mi se pare că noi creştinii trebuie să ne dăm seama tot mai mult şi de afinitatea noastră interioară cu ebraismul, despre care aţi vorbit Dumneavoastră. Pentru creştini nu poate să există o fractură în evenimentul mântuitor. Mântuirea vine, întocmai, de la iudei (cf. In 4,22). Acolo unde conflictul lui Isus cu iudaismul din timpul său este văzut în mod superficial, ca o dezlipire de Vechea Alianţă, se ajunge la reducerea lui la o idee de eliberare care interpretează în mod eronat Tora, numai ca respectare servilă a riturilor şi prescripţiilor exterioare. Însă, de fapt, Predica de munte nu aboleşte Legea mozaică ci dezvăluie posibilităţile sale ascunse şi face să apară noi exigenţe; ne trimite la fundamentul cel mai profund al acţiunii umane, la inimă, unde omul alege între curat şi necurat, unde se dezvoltă credinţa, speranţa şi iubirea.

Mesajul de speranţă pe care cărţile din Biblia ebraică şi din Vechiul Testament creştin îl transmit a fost asimilat şi dezvoltat de iudei şi de creştini în mod diferit. "După secole de contrapoziţie recunoaştem ca misiune a noastră să facem în aşa fel încât aceste două moduri de nouă lectură a scrierilor biblice - cea creştină şi cea iudaică - să intre în dialog între ele pentru a înţelege corect voinţa şi cuvântul lui Dumnezeu" (Isus din Nazaret. Partea a doua: De la intrarea în Ierusalim până la înviere, pag. 45). Într-o societate tot mai secularizată, acest dialog trebuie să întărească speranţa comună în Dumnezeu. Fără această speranţă societatea îşi pierde umanitatea sa.

Până la urmă putem constata că schimbul dintre Biserica catolică şi ebraism în Germania a adus deja roade promiţătoare. Au crescut raporturi durabile şi încrezătoare. Cu siguranţă evreii şi creştinii au o responsabilitate comună pentru dezvoltarea societăţii, care are mereu şi o dimensiune religioasă. Fie ca toţi cei interesaţi să continue împreună acest drum. Pentru aceasta Unicul şi Atotputernicul - Ha Kadosch Baruch Hu - să dăruiască Binecuvântarea sa. Vă mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.