Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa în Germania: Ceremonia de bun-venit la castelul Bellevue din Berlin

Domnule președinte federal,

Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni,

Mă simt foarte onorat pentru amabila primire pe care mi-o rezervați aici la Castelul Bellevue. Vă sunt deosebit de recunoscător dumneavoastră, Domnule Președinte Wulff, pentru invitația la această vizită oficială, care este a treia mea vizită ca Papă în Republica Federală Germania. Vă mulțumesc din inimă pentru cuvintele distinse pe care mi le-ați adresat. Recunoștința mea se îndreaptă în aceeași măsură către reprezentanții Guvernului Federal, ai Bundestag și ai Bundesrat precum și orașului Berlin pentru prezența cu care exprimă respectul lor față de Papa ca Succesor al Apostolului Petru. Și nu în ultimul rând le mulțumesc celor trei Episcopi gazdă, Arhiepiscopul Woelki de Berlin, Episcopul Wanke de Erfurt și Arhiepiscopul Zollitsch de Freiburg, precum și tuturor celor care, la diferite nivele ecleziale și publice, au colaborat la pregătirile acestei călătorii în patria mea, contribuind în felul acesta la buna sa reușită.

Deși această călătorie este o vizită oficială care va întări relațiile bune dintre Republica Federală Germania și Sfântul Scaun, în primul rând nu am venit aici pentru a urmări obiective politice sau economice determinate, așa cum fac pe bună dreptate alți oameni de stat, ci pentru a-i întâlni pe oameni și a vorbi despre Dumnezeu.

În privința religiei vedem o indiferență crescândă în societate care, în deciziile sale, consideră problema adevărului mai degrabă ca un obstacol și dă în schimb prioritate considerațiilor utilitariste.

Pe de altă parte, este nevoie de o bază obligatorie pentru conviețuirea noastră, altminteri fiecare trăiește singur urmând propriul individualism. Religia este unul din aceste fundamente pentru o conviețuire reușită. "Așa cum religia are nevoie de libertate, tot așa și libertatea are nevoie de religie". Aceste cuvinte ale marelui episcop și reformator social Wilhelm von Ketteler, de la cărui naștere se celebrează anul acesta al doilea centenar, sunt încă actuale1.

Libertatea are nevoie de o legătură cu o instanță superioară. Faptul că există valori care nu sunt deloc manipulabile este adevărata garanție a libertății noastre. Cel care se simte obligat la adevăr și la bine, imediat va fi de acord cu aceasta: libertatea se dezvoltă numai în responsabilitatea în fața unui bine mai mare. Acest bine există numai pentru toți împreună; deci trebuie să mă interesez mereu și de cei de lângă mine. Libertatea nu poate să fie trăită în absența de relații.

În conviețuirea umană nu există libertate fără solidaritate. Ceea ce fac neținând cont de alții nu este libertate, ci acțiune vinovată care dăunează altora și chiar mie însumi. Pot să mă realizez cu adevărat ca persoană liberă numai folosind forțele mele și pentru binele celorlalți. Acest lucru este valabil nu numai pentru domeniul privat ci și pentru societate. Conform principiului de subsidiaritate, societatea trebuie să dea spațiu suficient structurilor mai mici pentru dezvoltarea lor și, în același timp, trebuie să fie suport, în așa fel ca ele, într-o zi, să se poată susține și singure.

Aici, la Castelul Bellevue, care își datorează numele vederii splendide pe malul râului Sprea și care este situat nu departe de Coloana Victoriei, de Bundestag și de Poarta Brandenburg, suntem chiar în centrul Berlinului, capitala Republicii Federale Germania. Castelul cu trecutul său zbuciumat este - ca atâtea edificii din oraș - o mărturie a istoriei germane. Privirea clară și pe paginile întunecate din trecut ne permite să învățăm de la ea și să primim impulsuri pentru prezent. Republica Federală Germania a devenit ceea ce este astăzi prin forța libertății plăsmuită de responsabilitatea în fața lui Dumnezeu și a unuia în fața celuilalt. Ea are nevoie de această dinamică ce implică toate domeniile umanului pentru a putea continua să se dezvolte în condițiile actuale. Are nevoie de asta într-o lume care are nevoie de o profundă reînnoire culturală și de redescoperirea valorilor fundamentale pe care să construiască un viitor mai bun (Enciclica Caritas in veritate, 21). Doresc ca întâlnirile din tipul diferitelor etape ale călătoriei mele - aici la Berlin, la Erfurt, în Eichsfeld și la Freiburg - să poată da o contribuție în acest sens. Fie ca în aceste zile Dumnezeu să acorde binecuvântarea sa nouă tuturor.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Notă:
1 Discurs adresat primei adunări a catolicilor din Germania, 1848, în: Erwin Iserloh (ed.): Wlihelm Emmanuel von Ketteler: Sämtliche Werke und Briefe, Mainz, 1977, vol. I, 1, pag. 18.


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat