Recursul împotriva papei la Haga, o anomalie juridică

De Rafael Navarro-Valls*

Istoria dreptului, în decursul devenirii sale lungi, a adunat câteva curiozităţi juridice. Mă refer la situaţii anomale care sunt de obicei rubricate printre acele cazuri care fac, uneori, dreptul o "misiune imposibilă"; ceea ce a fost numit în mod acut "iustopie". Multe sunt de natură procesuală, probabil pentru că drumurile juristului sunt aşa de variate încât destul des unii ajung pe drumuri fără ieşire.

Mă tem că printre acestea intră şi parcursul ales de consilierii juridici ai câtorva victime ale acelui delict foarte grav care este pedofilia, cu recursul prezentat de organizaţia SNAP (Survivors Network of those Abused by Priests) - cea mai mare asociaţie a victimelor abuzurilor comise de preoţi - împotriva Papei Benedict al XVI-lea şi a altor Cardinali ai Bisericii catolice.

Intenţia de a atribui Bisericii catolice, Sfântului Părinte, sau membrilor Curiei Romane responsabilitatea faptelor săvârşite în diferite părţi ale lumii de persoane cu capacitatea suficientă de a fi subiecţi de responsabilitate penală, şi unde există organe judiciare în măsură să le judece, este efectiv o anomalie juridică.

Nu numai că este ceva nedrept, dar este şi o misiune imposibilă. Ceva ca şi cum - cer scuze pentru analogie, care comportă mereu unele inexactităţi - s-ar acuza Secretarul general al ONU de fapte delictuoase săvârşite într-una din cele 192 de ţări care fac parte din Naţiunile Unite. Vinovaţii sunt delincvenţii nu autorităţile care luptă pentru a dezrădăcina acele delicte.

Cazul lui Benedict al XVI-lea este deosebit de exemplar: a fost Pontiful care cu vigoare mai mare a dus înainte prevenirea şi reprimarea pedofililor clerici sau călugări. Desigur, un număr mic este confruntat cu majoritatea covârşitoare a clerului sau a călugărilor care duc o viaţă ordonată şi ireproşabilă.

Deoarece orice mijloc de comunicare a avut sensibilitatea de a solicita acestui Observator juridic o analiză a recursului prezentat la Curtea Penală Internaţională de la Haga (CPI) - care nu trebuie confundată cu Curtea Internaţională de Justiţie de la ONU - să-mi fie permis să rezum gândirea mea. Cititorul mă va ierta dacă, inevitabil, va trebui să recurg la un anumit jargon juridic.

Competenţa subiectivă şi materială a Curţii Penale Internaţionale. Cazul Sfântului Scaun.

Pentru ca un organism internaţional să poată acţiona este cerut înainte de toate ca să aibă competenţă şi ca obiectul în discuţie să fie admisibil. CPI are competenţă asupra persoanelor fizice, majore, cetăţeni ai statelor care au ratificat Statutul de la Roma din anul 1998, care a dat naştere Curţii. Din câte ştiu eu, nici Sfântul Scaun, nici Vaticanul nu figurează printre acele state care au făcut asta. În acest sens, Curtea nu are competenţă nici asupra Sfântului Părinte, nici asupra celor circa 450 de persoane care se bucură de cetăţenia vaticană, între care Cardinalii Bertone, Levada şi Sodano, citaţi în recurs. Acelaşi lucru trebuie spus, de exemplu, pentru Statele Unite sau China care, neratificând Statutul de la Roma, sunt excluse din raza de acţiune a Curţii.

Numai în cazul în care Consiliul de Securitate al ONU ar considera că subzistă pericol pentru pacea şi securitatea internaţională - lucru care desigur nu subzistă în cazul în discuţie - Curtea Penală Internaţională ar putea să fie chemată să investigheze şi să judece faptele care au avut loc într-un stat care nu a aderat la Statutul de la Roma. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, pentru genocidul din Darfur (Sudan). Ţara nu aderase la Statut şi totuşi la 31 martie 2005 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 1593 cu care a transmis cazul la Curtea Penală.

Referitor la materia care este obiect al recursului (pedofilia exercitată în diferite zone geografice), ar fi o forţare încadrarea ei în cadrul crimelor împotriva umanităţii despre care vorbeşte articolul 7 din Statutul Curţii. Nu pentru că lipseşte gravitatea, ci pentru că acel articol înţelege prin crime împotriva umanităţii acele acte comise "în cadrul unui atac extins sau sistematic împotriva populaţiilor civile şi cu conştiinţa atacului". Între aceste acte pot face parte unele delicte sexuale cum ar fi prostituţia forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată şi "alte forme de gravitate analogă". Exemplul clasic este cel al gravidităţilor forţate, făcute în masă faţă de o etnie determinată, în cadrul conflictelor armate. De fapt, CPI a exercitat acţiunea sa asupra acestui tip de crime comise în Congo, Uganda şi în Republica Centro-Africană.

Totuşi, aici e vorba de delicte care ar fi fost comise de clerici de diferite naţionalităţi, în diferite ţări. Lipseşte ceea ce Cuno Tarfusser, judecător la CPI, a definit recent ca "element contextual", adică faptul că acele acte au fost comise în cadrul unui atac la populaţia civilă, cu caracter sistematic şi organizat, în conformitate cu politica unui stat.

Din anul 2002, an în care a început să funcţioneze CPI, au fost prezentate circa 8000 de denunţuri de toate tipurile. Nu-mi rezultă că există un proces care să fi fost deschis pentru pedofilie cu acest context.

Complementaritatea CPI faţă de tribunalele naţionale

În mod principal dreptul penal al fiecăreia dintre ţările interesate are competenţă personală şi teritorială. Curtea Penală Internaţională are numai un caracter "complementar" faţă de jurisdicţiile naţionale (articolul 1, Statutul CPI). Pentru aceasta, statul dispune că nu va fi admisă o cauză penală dacă "asupra aceleiaşi sunt în curs de desfăşurare investigaţii sau măsuri penale făcute de un stat care are asupra ei jurisdicţie, afară de cazul când acest stat nu intenţionează să înceapă investigaţiile adică nu are capacitatea de a le desfăşura corect şi de a intenta o procedură" (art. 17).

Este interesantă poziţia adoptată de jurisprudenţa nord-americană asupra relaţiilor dintre dieceze şi Sfântul Scaun în materie de pedofili. În anul 2009, Curtea de Apel pentru al Nouălea Circuit a decis, într-o sentinţă importantă, că nu este corect a vorbi despre "comunicare sau conexiune de responsabilităţi între dieceze şi/sau membrii clerului interesaţi şi Sfântul Scaun" (Sentinţa John Doe c. Sfântul Scaun, 3 martie 2009, Curtea de Apel pentru al Nouălea Circuit, recurs la Curtea supremă negat).

Nici n-ar avea competenţă celălalt tribunal de la Haga, care este Curtea Internaţională de Justiţie de la ONU, nu numai pentru că Sfântul Scaun nu este membru al ONU (este numai observator permanent), ci şi pentru că Curtea permite numai statelor să poată fi parte în cauză şi nu şi grupurilor de persoane (art. 34, paragraful 1, Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie de la ONU).

Aşa cum am avut deja ocazia de a explica în alte ocazii, am impresia că unele din victimele acestor delicte grave sunt obiect de manipulare din partea adversarilor Bisericii catolice. Nu e vorba de a subevalua durerea lor şi gravitatea delictului. E vorba de a face în aşa fel încât acea indignare naturală să-şi aibă cursul cel mai potrivit - şi juridic - în jurisdicţiile competente. Orice manipulare ajunge până la urmă să fie demascată, mai ales dacă este însoţită de o amplă desfăşurare mediatică.

Dreptul este un instrument foarte sensibil în faţa intenţiilor de acest tip. Reacţionează în mod contondent, respingând ceea ce nu este drept sau ceea ce este exagerat în pretenţiile sale de competenţă. Trebuie să avem încredere în justiţia penală a naţiunilor în care aceste fapte dureroase au fost comise. Sunt sigur că vor primi pedeapsa cu severitatea corespunzătoare.

În rest, surprinde faptul că recursul a fost prezentat imediat după acel consens pozitiv şi masiv exprimat faţă de figura lui Benedict al XVI-lea de două milioane de tineri la ZMT de la Madrid şi imediat înaintea unei călătorii complexe a Papei în Germania.

În concluzie, prevăd, pentru acel recurs nefundat, o respingere fără paliative din partea Curţii Penale Internaţionale. Tema, după părerea mea, va fi considerată în viitor ca una din acele rarităţi juridice care au loc din când în când în istoria dreptului.

* Rafael Navarro-Valls este profesor la Facultatea de drept din Universitatea Complutense din Madrid şi secretar general al Real Academia de Jurisprudencia y Legislación spaniolă.

(După Zenit, 21 septembrie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.