ZMT Madrid: Celebrarea euharistică împreună cu seminariştii

Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea

Catedrala "Santa Maria la Real de la Almudena" din Madrid

Sâmbătă, 20 august 2011

Domnule cardinal arhiepiscop de Madrid,

Veneraţi Fraţi întru Episcopat,

Dragi Preoţi şi Călugări, Rectori şi Formatori,

Dragi Seminarişti,

Iubiţi prieteni,

Mă bucur profund să celebrez Sfânta Liturghie cu voi toţi care aspiraţi să fiţi preoţi ai lui Cristos pentru slujirea Bisericii şi a oamenilor şi vă sunt recunoscător pentru cuvintele amabile de salut cu care m-aţi primit. Această biserică sfântă catedrală Santa Maria la Real de la Almudena este astăzi ca un cenacol imens unde Domnul celebrează cu dorinţă arzătoare Paştele său împreună cu aceia care într-o zi doresc să prezideze în numele lui misterele mântuirii. Văzându-vă, îmi dau seama încă o dacă cum Cristos continuă să cheme tineri discipoli pentru a-i face apostolii săi, aşa încât rămâne vie misiunea Bisericii şi oferirea Evangheliei pentru lume. Ca seminarişti, sunteţi în drum spre o ţintă sfântă: să fiţi cei care prelungesc misiunea pe care Cristos a primit-o de la Tatăl. Chemaţi de El, aţi urmat glasul său şi atraşi de privirea sa de iubire continuaţi pe calea slujirii sacre. Îndreptaţi-vă ochii voştri spre El care, prin întruparea sa, este supremul revelator al lui Dumnezeu pentru lume şi prin învierea sa este cel care în mod fidel împlineşte promisiunea sa. Aduceţi-i mulţumire pentru acest gest de predilecţie pe care îl are faţă de fiecare dintre voi.

Prima lectură pe care am ascultat-o ni-l arată pe Cristos ca noul şi definitivul preot care a făcut din propria existenţă o ofrandă totală. Antifona de la Psalm se poate aplica pe deplin Lui atunci când, intrând în lume, adresându-se Tatălui său a spus: "Sunt aici pentru a face voinţa ta" (cf. Ps 39,8-9). Căuta în toate să fie plăcut Lui: în cuvânt şi în acţiune, străbătând drumurile sau primindu-i pe păcătoşi. Viaţa sa a fost o slujire şi dedicarea sa o mijlocire perenă, stând în numele tuturor în faţa Tatălui ca Primul Născut dintre mulţi fraţi. Autorul Scrisorii către Evrei afirmă că prin această oferire a desăvârşit pentru totdeauna pe cei care erau chemaţi să împărtăşească filiaţia sa (cf. 10,14).

Euharistia, despre a cărei instituire ne vorbeşte Evanghelia pe care tocmai am proclamat-o (cf. Lc 22,14-20), este expresia reală a acestei dăruiri necondiţionate a lui Isus pentru toţi, şi pentru cei care îl trădau. Oferirea trupului său şi a sângelui său pentru viaţa oamenilor şi pentru iertarea păcatelor. Sângele, semn de viaţă, ne-a fost dat de Dumnezeu ca alianţă pentru ca să ne putem pune forţa vieţii sale acolo unde domneşte moartea din cauza păcatului nostru şi astfel să-l distrugem. Trupul frânt şi sângele vărsat al lui Cristos, adică libertatea sa oferită, s-au transformat prin semnele euharistice în noul izvor al libertăţii răscumpărate a oamenilor. În El avem promisiunea unei răscumpărări definitive şi speranţa sigură a bunurilor viitoare. Prin Cristos ştim că nu suntem nişte călători spre abis, spre tăcerea nimicului sau a morţii, ci suntem nişte pelerini spre o ţară promisă, spre El, care este ţinta noastră şi originea noastră.

Dragi prieteni, pregătiţi-vă să fiţi apostoli cu Cristos şi asemenea lui Cristos pentru a fi însoţitori de călătorie şi slujitori ai oamenilor.

Cum trebuie trăiţi aceşti ani de pregătire? Înainte de toate trebuie să fie ani de tăcere interioară, de rugăciune constantă, de studiu asiduu şi de inserare prudentă în acţiunea şi în structurile pastorale ale Bisericii. Biserica este comunitate şi instituţie, familie şi misiune, creată de Cristos prin Duhul Sfânt şi în acelaşi timp rezultat al celor care o constituim cu sfinţenia noastră şi cu păcatele noastre. Aşa a voit Dumnezeu, care nu se sfieşte să facă din sărmani şi păcătoşi prieteni ai săi şi instrumente de răscumpărare a neamului omenesc. Sfinţenia Bisericii este înainte de toate sfinţenia obiectivă a persoanei însăşi a lui Cristos, a Evangheliei sale şi a Sacramentelor sale, sfinţenia acelei forţe de sus care o însufleţeşte şi o stimulează. Noi trebuie să fim sfinţi pentru a nu crea o contradicţie între semnul care suntem şi realitatea pe care vrem să o semnificăm.

Meditaţi bine acest mister al Bisericii, trăind anii formării voastre cu bucurie profundă, în atitudine de docilitate, de luciditate şi de fidelitatea evanghelică radicală, precum şi în relaţie iubitoare cu timpul şi persoanele printre care trăiţi. Nimeni nu alege contextul, nici pe destinatarii propriei misiuni. Fiecare epocă are problemele sale, dar Dumnezeu oferă în orice timp harul oportun pentru a le lua asupra noastră cu iubire şi realism. Pentru aceasta, în orice împrejurare în care se află şi oricât de dură ar fi ea, preotul trebuie să aducă rod de fapte bune în orice loc, păstrând, în acest scop, mereu vii în inima sa cuvintele din ziua hirotonirii cu care era îndemnat să-şi configureze propria viaţă după misterul crucii Domnului.

Configurarea cu Cristos comportă, dragi seminarişti, identificarea tot mai mare cu Acela care pentru noi s-a făcut slujitor, preot şi victimă. Configurarea cu El este, în realitate, misiunea pentru care fiecare preot trebuie să se consume toată viaţa sa. Deja ştim că această misiune ne depăşeşte şi nu vom putea s-o înţelegem pe deplin, însă, aşa cum spune sfântul Paul, alergăm spre ţintă sperând să ajungem la ea (cf. Fil 3,12-14).

Totuşi, Cristos, Mare Preot, este şi Păstorul cel Bun care păzeşte oile sale până la dăruirea vieţii pentru ele (cf. In 10,11). Pentru a-l imita şi în asta pe Domnul, inima voastră trebuie să se maturizeze în seminar, rămânând total la dispoziţia Învăţătorului. Această disponibilitate, care este dar al Duhului Sfânt, este aceea care inspiră hotărârea de a trăi în celibat pentru Împărăţia cerurilor, dezlipirea de bunurile pământeşti, austeritatea vieţii şi ascultarea sinceră fără prefăcătorie.

Deci cereţi-i Lui ca să vă dea harul de a-l imita în caritatea sa până la extrem faţă de toţi, fără a-i exclude pe cei depărtaţi şi păcătoşi, aşa încât, cu ajutorul vostru, să se convertească şi să se întoarcă pe calea cea dreaptă. Cereţi-i să vă înveţe să staţi foarte aproape de cei bolnavi şi de cei săraci, cu simplitate şi generozitate. Înfruntaţi această provocare fără complexe, fără mediocritate, ba chiar ca un mod semnificativ de a realiza viaţa umană în gratuitate şi în slujire, ca martori ai lui Dumnezeu făcut om, mesageri ai demnităţii preaînalte a persoanei umane şi, prin urmare, apărătorii săi necondiţionaţi. Susţinuţi de iubirea sa nu vă lăsaţi înfricoşaţi de un ambient în care se pretinde ca Dumnezeu să fie exclus şi în care puterea, averea sau plăcerea sunt adesea principalele criterii pe care se sprijină existenţa. Se poate întâmpla ca să vă dispreţuiască, aşa cum se obişnuieşte să se facă faţă de cei care amintesc de ţinte înalte sau îi demască pe idolii în faţa cărora astăzi mulţi se prosternă. Atunci o viaţă profund înrădăcinată în Cristos se va revela realmente ca o noutate, atrăgând cu forţă pe cei care într-adevăr îl caută pe Dumnezeu, adevărul şi dreptatea.

Încurajaţi de formatorii voştri, deschideţi sufletul vostru la lumina Domnului pentru a vedea dacă acest drum care cere curaj şi autenticitate este al vostru, înaintând până la preoţie numai dacă veţi fi ferm convinşi că Dumnezeu vă cheamă să fiţi slujitorii săi şi ferm hotărâţi să o exercitaţi ascultând de dispoziţiile Bisericii.

Cu această încredere învăţaţi de la Cel care s-a definit pe sine însuşi ca blând şi smerit cu inima abandonând pentru aceasta orice dorinţă umană în aşa fel încât să nu vă căutaţi pe voi înşivă, ci prin comportamentul vostru să-i edificaţi pe fraţii voştri aşa cum a făcut sfântul patron al clerului secular spaniol, sfântul Ioan de Avila. Animaţi de exemplul său, priviţi mai ales la Fecioara Maria, Mama Preoţilor. Ea va şti să forjeze sufletul vostru după modelul lui Cristos, Fiul său divin, şi vă va învăţa mereu să păstraţi bunurile pe care El le-a dobândit pe Calvar pentru mântuirea lumii. Amin.

* * *

CUVINTELE SFÂNTULUI PĂRINTE

Anunţarea apropiatei declarări a sfântului Ioan de Avila ca Învăţător al Bisericii

Iubiţi fraţi,

Cu mare bucurie, în acest loc al sfintei biserici catedrala "Santa Maria La Real de la Almudena" doresc să anunţ acum Poporul lui Dumnezeu că, primind cererile Preşedintelui Conferinţei Episcopale Spaniole, cardinalul Antonio Maria Ruoco Varela, arhiepiscop de Madrid, ale celorlalţi fraţi întru Episcopat din Spania, precum şi ale unui mare număr de arhiepiscopi şi episcopi din alte părţi ale lumii, şi ale multor credincioşi, îl voi declara în curând pe sfântul Ioan de Avila, preot, Învăţător al Bisericii Universale.

Făcând publică această veste aici, doresc ca vorbele şi exemplul acestui minunat Păstor să-i lumineze pe preoţi şi pe cei care se pregătesc cu bucurie şi speranţă să primească, într-o zi, sfânta hirotonire.

Îi invit pe toţi să-şi îndrepte privirea spre el şi recomand mijlocirii sale pe episcopii din Spania şi din toată lumea, precum şi pe preoţi şi pe seminarişti pentru ca, perseverând în aceeaşi credinţă pentru care el a fost maestru, să plăsmuiască inima lor după sentimentele lui Isus Cristos, Bunul Păstor, căruia să-i fie glorie şi cinste în vecii vecilor. Amin.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.