Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

ZMT Madrid: "La ZMT de la Madrid s-a văzut calitatea participanților săi"

Vorbește responsabilul organizării Yago de la Cierva

De Irma Alvarez

La organizarea Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT) de la Madrid au fost neprevăzute și imperfecțiuni, însă incidența lor (mai puțin de 1%, conform organizatorilor) a fost foarte slabă pentru un eveniment de asemenea însemnătate.

Asta a subliniat la agenția Zenit în acest interviu responsabilul organizării, Yago de la Cierva, una dintre persoanele care au fost mai aproape de Papa în aceste patru zile memorabile.

De la Cierva explică provocările mai mari pe care a trebuit să le înfrunte ZMT, mai ales în aerodromul Cuatro Vientos din cauza temperaturilor ridicate și a afluenței consistente de pelerini din ultimul minut.

Un alt moment dificil despre care vorbește a fost potopul neașteptat care s-a abătut asupra aerodromului în timpul Veghii de sâmbătă seara, care a făcut în așa fel ca din motive de securitate să nu fie distribuită Împărtășania în timpul Liturghii de încheiere de duminică.

În pofida incidentelor, pentru care organizatorii cer scuze celor care le-au îndurat, bilanțul lui Yago de la Cierva este foarte pozitiv: "Secretul unei sărbători se află în calitatea invitaților, și la ZMT a reieșit clar aceste lucru", afirmă el.

Care este evaluarea dumneavoastră generală a acestei a XXVI-a Zile Mondiale a Tineretului?

Yago de la Cierva: O minunăție a harului. Madrid s-a schimbat, Spania s-a schimbat și mai ales mii de tineri s-au apropiat de Isus Cristos grație magisteriului Papei. Trebuind să subliniez un aspect aș indica numărul foarte mare de tineri care au știut să se concentreze asupra esențialului și au dedicat timp adorației euharistice, s-au spovedit și au participat la momente cu o devoțiune palpabilă.

Care au fost problemele principale pe care au trebuit să le înfrunte?

Yago de la Cierva: Ziua Mondială este un eveniment de tineri pentru tineri, organizată de instituții ecleziale din toată lumea, care lucrează cu metodologii foarte diferite și culturi aproape opuse. Nu este același lucru un grup italian, cu multă experiență și flexibilitate, sau un altul mai rigid; un grup mic care cumpără cartele telefonice spaniole și un grup enorm cu puțină comunicație între membrii săi; persoane de culturi în care punctualitatea este o valoare și este suficient a spune lucrurile de câteva ori și altele în care timpul este flexibil și o piedică este o invitație de a trece peste o întâlnire... În acest sens, ZMT este esențialmente un haos organizat, însă rezultatele au fost fabuloase, tocmai pentru că oamenii știau la ce anume veneau: un pelerinaj.

În al doilea rând există dificultățile referitoare la organizarea unui eveniment de asemenea dimensiuni cu echipe de voluntari și un buget limitat. Ne umple de satisfacție că totul a mers bine și ne pare rău - și cerem scuze - pentru ceea ce a mers rău: grupul rău cazate, unele greșeli în distribuirea hranei la Cuatro Vientos, lipsa de apă timp de două ore în unele zone (pentru că rezervele de apă erau folosite nu pentru a bea ci pentru a se spăla, lucru de înțeles datorită căldurii, dar care a debusolat planurile noastre), etc. Incidența acestor fapte nu ajunge însă în nici un caz la 1%. Ne pare rău pentru că e vorba de persoane, însă experții marilor evenimente (și experiența altor ZMT certifică asta) ne spun că aceste greșeli sunt din păcate inevitabile, chiar dacă nu pentru asta le dăm puțină importanță, și cerem scuze celor care au îndurat consecințele acestora.

Cum evaluați manifestările culturale la ZMT la Puerta del Sol și imaginile, care au făcut înconjurul lumii, de pelerini insultați și atacați? Organizarea s-a temut în vreun moment de boicotarea actelor?

Yago de la Cierva: Situația politică și socială spaniolă nu este simplă și pentru aceasta nu este straniu că mulți jurnaliști veniți la Madrid pentru a urmări evenimentul nu au înțeles complet ceea ce se întâmpla. A existat numai o manifestație împotriva vizitei Papei, pe care Guvernul a trebuit să o autorizeze pentru că în cererea oficială nu rezulta care este adevărata ei natură. Protestele 15-M nu erau împotriva ZMT. Pe de altă parte, unii dintre protestatari nu erau la Madrid din întâmplare, ci ar putea să fie definiți "profesioniști ai provocării". Cei care au fost arestați de poliție aveau de fapt antecedente penale și mulți dintre ei nu erau spanioli.

Profit de această ocazie pentru a mulțumi și a lăuda munca poliției spaniole care a știut să mențină ordinea în pofida excepțiilor foarte puține datorate tocmai celor violenți. Evaluarea acestor fapte din partea mea este că au reprezentat umbrele din orice tablou, care nu fac altceva decât să sublinieze luminile și figurile. A reieșit în mod mult mai clar diferența dintre cei care răspândesc iubirea și cei care trăiesc ura, cei care vor să-i ajute pe tineri să privească la viitor cu responsabilitate și speranță și cei care se închid în ei înșiși, cei care au dat un exemplu de conviețuire și cei care sunt intoleranți față de cel care nu gândește ca ei și folosesc violența verbală, grafică sau fizică... Dar acum este mai ușor de apreciat munca Bisericii cu tinerii din toată lumea.

Unul din momentele mai delicat a fost probabil cel din Veghea de sâmbătă când potopul neașteptat l-a constrâns pe Papa să se oprească și diferite corturi au fost stricate sau au căzut. V-ați temut în vreun moment că actul va trebui suspendat?

Yago de la Cierva: Am trăit acele momente foarte aproape de Papa și într-adevăr singurul lucru care ne-a preocupat este că nu știam cum să-l protejăm pe Sfântul Părinte de ploaie, pentru că venea în orizontală... I s-a cerut Pontifului dacă vrea să se retragă și în două ocazii el a spus nu, a spus că voia să continue. Pentru aceasta actul a fost redus, dat fiind faptul că nu se știe niciodată cât poate să dureze un potop, și s-a lăsat partea centrală: adorația euharistică. Papa însuși a comentat apoi că s-a bucurat pentru că astfel devenea mai clar esențialul: prezența lui Isus în sacrament printre noi și adorația personală în tăcere. Și mă hazardez să spun că a ieșit mai clar în evidență personalitatea Papei și a tinerilor: nimeni nu a plecat, ci au înfruntat ploaia aceea cu bucurie și capacitate de sacrificiu. Nu veniseră să se distreze, și acest inconvenient era clar prevăzut de Dumnezeu pentru ca să-l asume cu bună dispoziție.

Vântul puternic a făcut inutilizabil una din cele 17 corturi euharistice și a stricat altele două. Pentru a evita rele mai mari, poliția a decis, pentru ca să nu fie efect de velă, să le închidă pe cele care au rezistat, pentru ca să nu fie alți răniți și pentru acest motiv nu a fost posibil să se împartă Împărtășania dimineața următoare, dat fiind faptul că aceasta urma să fie distribuită din corturile euharistice. Acesta este probabil faptul cel mai dureros al Liturghiei: că atâția tineri nu au putut să-l primească sacramental pe Domnul la Cuatro Vientos, ci au trebuit să facă o Împărtășanie spirituală și apoi să meargă într-o biserică după amiază pentru a-l primi pe Domnul Isus. În orice caz, înțeleg bine motivele poliției: într-un moment de îndoială trebuie optat pentru siguranța fizică a celor prezenți, ținând cont de incertitudinea timpului și a întunericului.

O altă problemă a fost faptul că mulți pelerini nu au reușit să meargă la zona de la Cuatro Vientos datorită lipsei de spațiu. Puteți să ne explicați ce s-a întâmplat și de ce?

Yago de la Cierva: Cuatro Vientos avea două zone: una pentru cei înscriși și alta pentru ce neînscriși. În prima intrau 100.000 de persoane plus cei înscriși și totuși mulți tineri (și înțeleg asta: atunci când aveam vârsta lor făceam exact același lucru) nu au respectat accesele și nici zonele repartizate și au ocupat locuri care nu le reveneau lor. Atunci când au venit persoanele care ar fi trebuit în mod legitim să stea acolo, văzând că locurile erau ocupate nu au voit să se dea înapoi, ci au ocupat parte din căile de comunicare. În acele circumstanțe nu era sigur pentru tineri că vor continua să intre alte persoane, pentru că nu ar fi putut să treacă ambulanțele, vehiculele cu apă etc. și noi, de acord cu poliția, am decis să închidem intrările: mai bine afară decât a-i pune în pericol pe tineri.

Au rămas afară circa 18.000 de pelerini, pentru că mulți dintre ei au preferat să aștepte la accesele mai apropiate de scenă decât să meargă în zona sud așa cum le-a fost indicat. Este un număr însemnat și cu adevărat ne pare foarte rău pentru ei, dar echivalează cu 1% dintre cei care au asistat la Veghe. Trebuie să adaug că la primele din ziua de duminică am cerut tinerilor să părăsească acele căi de comunicare și să adune sacii lor de dormit și corturile, lucru pe care l-au făcut imediat și pentru aceasta a fost posibil să deschidem porțile și să-i lăsăm să treacă pe toți cei de afară și pe mulți alții care participau numai la Liturghie.

Căldură, ploaie, probleme de securitate... a fost ZMT cea mai "accidentată"?

Yago de la Cierva: Nu știu: toate ZMT au avut problemele lor și noi probabil am prevăzut faptul că ziua aceea va fi cea mai caldă din vară și că zona Cuatro Vientos va fi în acele ore locul cel mai cald din Comunitatea din Madrid, dar trebuie să ne încredem în Providență: până la urmă, totul are un sens. Secretul unei sărbători se află în calitatea celor invitați și la ZMT acest lucru a reieșit în mod clar.

Personal, ce ați crezut în momentul în care ați văzut că vântul îl biciuia pe Papa, scenografia și pe tineri?

Yago de la Cierva: La curajul Papei și la exemplul magnific pe care l-au dat tinerii.

Ce date finale are organizarea cu privire la participare?

Yago de la Cierva: Datele de participare nu le dăm noi, care nu avem instrumente tehnice pentru o măsurare serioasă, ci autoritățile și experții. Știm doar că au fost multe înscrieri în ultimul moment și am ajuns la cota de aproape 475.000; companiile telefonice ne vorbesc de aproape un milion și jumătate de telefoane operative la Cuatro Vientos; Camera de Comerț din Madrid a arătat că recuperarea economică imediată a Zilei pentru economia madrilenă a fost de 160 de milioane de euro; asociația vânzătorilor de răcoritoare și-a triplat afacerile; foarte multe persoane au urmărit ZMT prin rețelele sociale; sistemul sanitar din Madrid semnalează că a fost vorba de evenimentul cel mai numeros pe care a trebuit să-l gestioneze vreodată și este surprins că indicii de asistență au fost excepțional de scăzuți... Și ca o notă curioasă, nu reușim să nu fim uimiți de faptul că în țara lui "botellon" (obiceiul tinerilor de a se întâlni afară, adesea consumând băuturi alcoolice, n.t.) peste un milion de tineri nu a provocat nici o intoxicație etilică. Se vede că nu au participat niciodată la o ZMT.

(După Zenit, 23 august 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat