Vatican: Audienţa generală de miercuri, 17 august 2011. Despre Maria

Iubiţi fraţi şi surori,

Încă suntem în lumina Sărbătorii Mariei Ridicate la cer, care - aşa cum am spus - este o Sărbătoare a speranţei. Maria a ajuns în Paradis şi aceasta este destinaţia noastră: noi toţi putem ajunge în Paradis. Problema este: cum. Maria a ajuns acolo; Ea - spune Evanghelia - este "Cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (Lc 1,45). Deci Maria a crezut, s-a încredinţat lui Dumnezeu, a intrat cu voinţa ei în voinţa Domnului şi astfel era tocmai pe calea cea mai directă, pe drumul spre Paradis. A crede, a se încredinţa Domnului, a intra în voinţa sa: aceasta este adresa esenţială.

Astăzi nu aş vrea să vorbesc despre tot acest drum al credinţei, ci numai despre un mic aspect al vieţii de rugăciune care este viaţa contactului cu Dumnezeu, adică despre meditaţie. Şi ce este meditaţia? Înseamnă "a comemora" ceea ce Dumnezeu a făcut şi a nu uita multele sale binefaceri (cf. Ps 103,2b). Adesea vedem numai lucrurile negative; trebuie să ţinem în memoria noastră şi lucrurile pozitive, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, să fim atenţi la semnele pozitive care vin de la Dumnezeu şi să le comemorăm pe acestea. Deci vorbim despre un tip de rugăciune care în tradiţia creştină este numită "rugăciune mentală". Noi cunoaştem de obicei rugăciunea cu cuvinte, desigur şi mintea şi inima trebuie să fie prezente în această rugăciune, însă vorbim astăzi despre o meditaţie care nu este formată din cuvinte, ci este o contactare a minţii noastre cu inima lui Dumnezeu. Şi Maria este aici un model foarte real. Evanghelistul Luca repetă, de mai multe ori, că Maria "la rândul ei, păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (2,19; cf. 2,51b). Păstrătoare care nu uită, Ea este atentă la ceea ce Domnul i-a spus şi a făcut şi meditează, adică ia contact cu diferite lucruri, aprofundează în inima ei.

Deci, aceea care "a crezut" în vestirea Îngerului şi a devenit instrument pentru că să se poată întrupa Cuvântul veşnic al Celui Preaînalt, a primit în inima ei şi minunata minune a acelei naşteri umano-divine, a meditat-o, s-a oprit în reflecţie asupra a ceea ce Dumnezeu realiza în Ea, pentru a primi voinţa divină în viaţa ei şi a-i corespunde. Misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu şi al maternităţii Mariei este aşa de mare încât cere un proces de interiorizare, nu este numai ceva fizic ceea ce Dumnezeu realizează în Ea, ci este ceva care cere o interiorizare din partea Mariei, care încearcă să-i aprofundeze înţelegerea, să-i interpreteze sensul, să-i înţeleagă consecinţele şi implicaţiile. Astfel, zi după zi, în tăcerea vieţii obişnuite, Maria a continuat să păstreze în inima ei următoarele evenimente minunate la care a fost martori, până la încercarea extremă a Crucii şi până la gloria Învierii. Maria a trăit pe deplin existenţa ei, îndatoririle sale zilnice, misiunea ei de mamă, dar a ştiut să menţină în ea un spaţiu interior pentru a reflecta asupra cuvântului şi asupra voinţei lui Dumnezeu, asupra a ceea ce se întâmpla în Ea, asupra misterelor vieţii Fiului ei.

În timpul nostru suntem absorbiţi de multe activităţi şi angajări, preocupări, probleme; adesea se tinde să se umple toate spaţiile zilei, fără a avea un moment pentru a ne opri să reflectăm şi să hrănim viaţa spirituală, contactul cu Dumnezeu. Maria ne învaţă cât este de necesar să găsim în zilele noastre, cu toate activităţile, momente pentru a ne reculege în tăcere şi a medita despre ceea ce Domnul vrea să ne înveţe, despre modul în care este prezent şi acţionează în lume şi în viaţa noastră: să fim capabili să ne oprim un moment şi să medităm. Sfântul Augustin aseamănă meditaţia despre misterele lui Dumnezeu cu asimilarea mâncării şi foloseşte un verb care apare în toată tradiţia creştină: "a rumega"; adică misterele lui Dumnezeu trebuie să răsune încontinuu în noi înşine pentru ca să ne devină familiare, să conducă viaţa noastră, să ne hrănească aşa cum se întâmplă cu mâncarea necesară pentru a ne susţine. Şi sfântul Bonaventura, referindu-se la cuvintele din Sfânta Scriptură spune că "trebuie mereu rumegate pentru a le putea fixa cu aplicarea arzătoare a sufletului" (Coll. In Hex, ed. Quaracchi 1934, pag. 218). Deci a medita înseamnă a crea în noi o situaţie de reculegere, de tăcere interioară, pentru a reflecta, a asimila misterele credinţei noastre şi ceea ce Dumnezeu realizează în noi; şi nu numai lucrurile care pleacă şi vin. Putem face această "rumegare" în diferite moduri, luând, de exemplu, un scurt text din Sfânta Scriptură, mai ales Evangheliile, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolilor, sau o pagină dintr-un autor de spiritualitate care ne apropie şi face mai prezente realităţile lui Dumnezeu în timpul nostru, eventual lăsându-ne sfătuiţi de duhovnic sau de directorul spiritual, citind şi reflectând la ceea ce am citit, oprindu-ne asupra lor, încercând să le înţelegem, să pricepem ceea ce îmi spune mie, ce anume spune astăzi, să deschidem sufletul nostru la ceea ce Domnul vrea să ne spună şi să ne înveţe. Şi Sfântul Rozariu este o rugăciune de meditaţie: repetând Bucură-te Marie suntem invitaţi să ne gândim din nou şi să reflectăm asupra Misterului pe care l-am proclamat. Însă putem să ne oprim şi asupra vreunei experienţe spirituale intense, asupra cuvintelor care ne-au rămas imprimate participând la Euharistia duminicală. Deci, vedeţi, există diferite moduri de a medita şi astfel de a intra în contact cu Dumnezeu şi de a ne apropia de Dumnezeu şi, în felul acesta, să fim în drum spre Paradis.

Dragi prieteni, statornicia în a da timp lui Dumnezeu este un element fundamental pentru creşterea spirituală; însuşi Domnul va fi cel care ne va da gustul misterelor sale, al cuvintelor sale, al prezenţei şi acţiunii sale, să simţim cât de frumos este atunci când Dumnezeu vorbeşte cu noi; ne va face să înţelegem în mod mai profund ce vrea de la mine, de la noi. Până la urmă tocmai acesta este scopul meditaţiei: să ne încredinţăm tot mai mult în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere şi iubire, fiind siguri că numai făcând voinţa sa suntem la sfârşit fericiţi cu adevărat.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.