Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Onești: Marșul Credinței

În noaptea de 13 august 2011, pe străzile orașului Onești s-a desfășurat a cincia ediție a manifestării intitulate "Marșul Credinței", organizat de Surorile lui Isus Răscumpărătorul, la care au participat câteva sute de persoane de diferite confesiuni creștine. Tema aleasă pentru acest an a fost inspirată din cartea profetului Isaia 41,10: "Nu te teme, Eu sunt cu tine".

Conștientizând preocupările timpului actual declanșat de complexitatea crizei, Biblia a oferit o nouă rază de speranță asigurându-ne de prezența Domnului alături de cei care își pun încrederea în el.

Marșul a început la sanctuarul "Fericitul Ieremia" cu o reflecție despre educația creștină pe care Fericitul Ieremia a primit-o în familia sa evidențiindu-se rolul familiei (în acest an dedicat ei) de a semăna în sufletul copiilor dorința nobilă a sfințeniei. Pe parcursul marșului s-au făcut alte opriri pentru a reflecta asupra vieții sfinților Iosif și Maria, a apostolilor Petru și Paul, a sfintei Elena și influența ei pozitivă asupra fiului ei, Constantin, oferind participanților oportunitatea de a descoperi chemarea la sfințenie pe care Dumnezeu o face fiecărei familii indiferent de condiția socială, economică sau contextul istoric în care trăiește aceasta.

La miezul nopții, la casa "Buna-Vestire" a Surorilor lui Isus Răscumpărătorul, în fața lui Isus Euharisticul, participanții la marșul au continuat să implore binecuvântarea divină asupra familiilor și au adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru prezența providențială cu care continuă să însoțească familia de astăzi, asigurând-o: "Nu te teme, căci eu sunt cu tine. Nu privi cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc și tot eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta mea biruitoare" (Is 41,10).

Înainte de a se întoarce la casele lor, cei prezenți au avut bucuria de a urmări un scurt spectacol organizat de grupul de tineri voluntari găzduiți de surori în aceste zile.

Surorile lui Isus Răscumpărătorul

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 august: Onești: Marșul Credinței


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat