Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție: Miracolul

"Cuvântul nu convertește, sângele da", a spus fericitul Ioan Paul al II-lea.

Fiecare clipă a vieții e un miracol.

Fiecare viață este un miracol.

Însă din obișnuință numim "miracol" doar evenimentele spectaculoase. Iar acestea există cu adevărat.

Se împlinesc 70 de ani la 14 august, de la nașterea sa pentru cer. Amintirea lui este absorbită în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, așa cum întreaga sa viață a fost dăruită Maicii Domnului. Era copil când, într-o noapte, a avut viziunea Sfintei Fecioare care, oferindu-i două coroane: una albă, una roșie - l-a întrebat pe care o alege. "Cea albă însemna să perseverez în puritate, cea roșie, să aleg martiriul. Le-am luat pe amândouă". Datorită devoțiunii sale profunde față de sfânta Fecioară avea să fie cunoscut drept "Apostolul Consacrării către Maria". Beatificat în 1971 de papa Paul al VI-lea ca mărturisitor al credinței, avea să fie canonizat la 10 octombrie 1982 de papa Ioan Paul al II-lea, nu ca "mărturisitor", ci martir al carității, "sfântul patron al dificilului nostru secol".

Se numea Maximilian Maria Kolbe1.

Era polonez. Tatăl său, Julius, aflat sub comanda lui Józef Piłsudski, a fost capturat de ruși și spânzurat fiindcă lupta pentru independența și unitatea Poloniei.

La vârsta de 13 ani, decide să se alăture Ordinului Franciscanilor Conventuali și, împreună cu fratele său mai mare, trece clandestin granița între Rusia și Austro-Ungaria, intră în seminarul din Lwow, la 16 ani este admis în noviciat, depune primele voturi un an mai târziu, iar votul final după trei ani. La 21 ani obține doctoratul în filosofie iar la 25 ani, în teologie. Profund afectat de manifestările antireligioase al căror martor este la Roma, înființează Militia Immaculata ("Armata Mariei") care să aducă prin mijlocirea Sfintei Fecioare convertirea păcătoșilor și a dușmanilor Bisericii Catolice. În 1919,la 25 ani, revine în Polonia independentă, întemeiază mânăstirea de la Niepokalanów lângă Varșovia, un seminar, o stație de radio, numeroase organizații și publicații prin care dezvoltă activitatea Armatei Mariei. Pleacă în Japonia în 1930, unde rămâne pentru șase ani, întemeind misiunea catolică la Nagasaki pe care o numește "Grădina Imaculatei". Locul pe care l-a ales pentru mânăstire era considerat nefavorabil conform tradiției arhitecturale japoneze, dar tocmai acest lucru a salvat-o de explozia atomică: fusese apărat de colina care o separa de oraș.

În spitalul din Nagasaki, unde 80 % din cei aflați acolo fuseseră uciși de explozie, dr. Takashi Nagai, medic radiolog convertit la catolicism, auzi o voce care-l îndemna să se roage acelui preot franciscan atât de iubit de catolicii din Nagasaki - Maximilian Maria Kolbe. A fost salvat, iar salvarea prin rugăciune i-a schimbat viața: cărțile lui, operele de binefacere și profunda sa devoțiune față de Isus i-au adus supranumele "Nyokodo" (Nyoko-d? după cuvintele Lui Isus: "Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți"). Mesajul său era unul singur: pace, pacea lui Cristos, la care ajunsese prin suferințe de neimaginat.

El nu știa că, la celalalt capăt al lumii, în Polonia, naziștii distruseseră Cetatea Imaculatei întemeiată de Maximilian Maria Kolbe, iar el însuși, luând locul unui necunoscut, fusese martirizat la 14 august și corpul său ars la 15 august 1941, la Auschwitz. Cel care fusese supranumit "blânda respirație a Mariei", se năștea pentru cer, în respirația cerului, odată cu Imaculata.

Astăzi, OMFI (Ordinul Fraților Franciscani ai Imaculatei Marii), în onoarea lui Maximilian Maria Kolbe, cunosc și aplică o serie de datini poloneze și folosesc limba polonă, indiferent de limba lor natală, pentru rugăciuni și imnuri: "Nasz patron, aby inspirować nas swoją wyjątkową misję apostolską: doprowadzić wszystkie dusze do Najświętszego Serca Jezusowego przez Niepokalane Serce Maryi, która jest najbardziej czyste i święte skuteczne narzędzie ewangelizacji użyte przez Jezusa dla tych, wyobcowany przez Kościół, zwłaszcza dla wrogów Kościoła"2.

Cuvintele omului nu pot cuprinde niciodată tumultul și frumusețea unei vieți.

Și nici bogăția și speranța miracolelor.

Inima însă, da.

Când fericitul Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul României, numind-o, așa cum îi spunem noi toți, "Grădina Maicii Domnului", a adus aici și mireasma "Grădinii Imaculatei", și puterea cetății ei .

Fiindcă sângele martirilor de pretutindeni e sămânța credinței.

Dintotdeauna.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
1 Maximilian Maria Kolbe: 8 ianuarie 1894, Zduńska Wola, - 14 august 1941, Auschwitz.
2 "Sfântul nostru patron să ne inspire cu misiunea sa unică apostolică: să aducă toate sufletele la Inima Preasfântă a lui Isus prin Inima Imaculată a Mariei, care este cel mai pur, eficient și sfânt instrument al lui Cristos de evanghelizare, mai ales pentru cei înstrăinați de Biserică și pentru dușmanii Bisericii".


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat