Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: Sărbătoarea comunității catolice

Duminică, 7 august 2011, într-o atmosferă de sărbătoare, în prezența episcopului auxiliar de Iași, Aurel Percă, fiu al acestei comunități, și a altor preoți originari din Săbăoani veniți din țară și din diferite colțuri ale lumii, s-a sfințit un monument dedicat țăranilor căzuți în timpul confruntărilor din aprilie 1831, când s-au răsculat împotriva ocupației rusești din timpul Regulamentului Organic, care îi obliga pe săteni să își dea copiii la oaste.

Acest eveniment a marcat 180 de ani de la răscoala țăranilor din Săbăoani, iar în memoria lor s-a oficiat un Requiem și o Liturghie solemnă. În cadrul acestei slujbe, prezidată de către episcopul Aurel Percă, s-au acordat, pentru prima dată în istoria comunității, două distincții de ,,cetățean de onoare" pentru doi preoți, fii ai satului, pentru contribuția adusă la promovarea imaginii comunității din Săbăoani și la dezvoltarea ei. Aceste titluri de recunoștere a efortului depus în slujba comunității au fost atribuite episcopului auxiliar Aurel Percă și pr. Iosif Antoci, paroh la Viena.

Această sărbătoare creștinească a reunit întreaga comunitate din Săbăoani, fiind un prilej bun de întâlnire cu cei care au venit din diaspora. Răspunzând la chemarea episcopului Diecezei de Iași, PS Petru Gherghel, de a pune în centrul activităților familia creștină, comunitatea din Săbăoani a devenit o adevărată și mare familie.

Pr. dr. Iosif Antoci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 7 august: Săbăoani: Sărbătoarea comunității catolice


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat