Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Oțeleni: Administrarea sacramentului Mirului

Preasfințitul Petru Gherghel a administrat sacramentul Mirului la 110 copii și tineri din Parohia Oțeleni în ziua de luni, 25 iulie 2011.

Străzile din Oțeleni au primit o nuanță deosebită în ziua de luni, 25 iulie 2011. Culorile vii ale artizanatelor care împodobeau porțile și gardurile străzii principale ce duce spre biserică, luminate de frumosul soare și verdeața plină de prospețime îți vorbeau de la sine și parcă întăreau mesajul de bun venit inscripționat pe pancarta atârnată aproape de intrarea în localitate.

În jurul orei 10.30, PS Petru Gherghel a fost întâmpinat de mai multe autoturisme la intrarea în localitate, apoi în fața bisericii a fost așteptat de pr. Iosif Gârleanu, parohul comunității, și pr. Marius Sabău, vicar, de Vasile Diac, primarul comunei, precum și de un impresionat număr de preoți și credincioși. Preasfințitului a salutat comunitatea binecuvântând-o cu apă sfințită. Apoi, gustând din pâinea și sarea oferită, a purces în procesiune, printre rândurile candidaților a sfântul Mir, sub florile înălțate de aceștia, spre parohie, de unde, mai apoi, în aceeași formă, a pornit procesiunea spre biserică pentru sfânta Liturghie și administrarea Mirului.

Liturghia a început la ora 11.00. În cadrul ritului de început al sfintei Liturghii, atât părintele paroh, cât și un reprezentant al candidaților la sfântul Mir i-au adresat PS Petru Gherghel bun venit în comunitatea noastră și i-au cerut să-l implore pe Duhul Sfânt să coboare asupra lor cu darurile sale sfinte.

La sfânta Liturghie, alături de Preasfințitul, au concelebrat circa 30 de preoți și a participat un impresionat număr de credincioși, astfel încât măreața biserică a devenit neîncăpătoare.

În cadrul predicii, PS Petru Gherghel a subliniat importanța sacramentului Mirului și al Duhului Sfânt în viața credincioșilor, sacramentul Mirului reprezentând și o maturizare în credință a celor ce îl primesc. Apoi, după un dialog purtat cu copii și tinerii candidați la sfântul Mir, Preasfințitul a apreciat buna pregătire a lor și a invitat întreaga comunitate la rugăciune, pentru ca roadele Duhului Sfânt să fie vizibile în vița de zi cu zi a fiecărui creștin.

A urmat cel mai important moment, administrarea sacramentului Mir. Candidații, plini de emoție, având alături pe nașii lor, au primit din partea episcopului ungerea cu sfânta crismă.

La ofertoriu copii și tinerii au adus la altar pe lângă potir, colac, struguri și vin, și simboluri ale sacramentului primit, adică ulei, luminare.

După celebrarea administrării sfântului Mir, sfânta Liturghie s-a desfășurat în mod normal, iar la încheiere, atât părintele paroh cât copiii și tinerii nou-miruiți i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darul primit prin sacramentul Mirului. Mulțumiri au fost adresate apoi PS Petru Gherghel, preoților, părinților, nașilor, surorilor celor care au colaborat la formarea nou-miruiților și la pregătirea întregii sărbători.

Merită să fie menționate și cântările frumoase din cadrul sfintei Liturghii, cântate de însăși cei care au primit sfântul Mir, împreună cu întreaga comunitate.

Sr. Iacinta (Surorile Doroteea, Oțeleni)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 iulie: Oțeleni: Administrarea sacramentului Mirului


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat