Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Educație pentru Kenya

Sute de băcăuani au participat la spectacolul caritabil organizat pentru copiii din Provincia Maikona, Kenya. Evenimentul s-a desfășurat în Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău, duminică, 24 iulie 2011, și a constat într-o îmbinare între muzică și mărturie. Jurnalista Carmen Olaru și pr. Eugen Blaj sunt cei care au însuflețit această manifestare.

Deși ploaia nu contenea să cadă, sala de festivități de la subsolul bisericii "Ss. Petru și Paul" din Bacău s-a umplut de lume, duminică, 24 iulie 2011, după Liturghia de seară, în jurul orei 19.00. Misionari, tineri cântăreți, oameni de afaceri, creștini cu inimă largă și-au dat întâlnire la un spectacol gândit să vină în sprijinul celor care învață primele buchii ale alfabetului sub cerul liber. A fost amenajat și un "colț kenyan", unde au fost așezate diferite obiecte de uz în această parte a Kenyei, precum și diferite fotografii din misiune.

Deși Kenya este o țară îndepărtată, despre care o parte din cei prezenți nu știau mai nimic, părintele Eugen Blaj, care de 12 ani trudește în mijlocul deșertului kenyan, a explicat celor prezenți, prin cuvinte și imagini, ce înseamnă "a trăi la Ecuator" în Kenya. Sărăcie vetero-testamentară, analfabetism, tradiții ancestrale sunt doar câteva dintre caracteristicile vieții tinerilor kenyeni din marele deșert Chalbi. Cei prezenți au putut vedea și cum a luat naștere și s-a dezvoltat o grădiniță în acest teritoriu.

Mărturiei de viață a părintelui Eugen Blaj i s-au adăugat mărturiile părintelui Isidor Mârț - fost misionar în Kenya, mărturiile preoților Isidor Dâscă și Iosif Comorașu - care au vizitat misiunea din Kenya, mărturia tinerei Gilberta Hobincu - care a lucrat doi ani ca voluntar în această misiune. Ambasadorul Kenyei la Viena a transmis și el un mesaj video, prin care făcea apel la a mai fi trimiși preoți care să-i ajute pe kenyeni.

Momentele de mărturie au fost însoțite de cântările deosebit de frumoase ale unor tineri artiști. Maria-Luisa Giurgilă și Francesca Andrici, cele două fetițe ieșence care au fost în Kenya iar apoi au înregistrat două cd-uri în scop caritabil pentru copiii din Kenya, au interpretat câteva cântece din repertoriul african. La rugămintea moderatoarei spectacolului, realizatoarea TV Carmen Olaru, cele două fetițe au vorbit despre cele mai frapante experiențe pe care le-au trăit în inima Africii. Un moment al cântecului popular a fost realizat de patru mici artiști, foarte talentați: Paula Florescu, Ștefan Glăvănescu, Cătălina Saveliuc și Ștefan Negru. Micii artiști au fost aplaudați îndelung.

Două "tinere vedete" băcăuane au fost invitate special la acest spectacolul. Una dintre ele este tânăra oneșteancă Miruna Codruța Oprea, care, la doar 16 ani, a câștigat concursul "Fii o vedetă Disney Channel" România și de mai mulți ani este prezentatoare, alături de Horia Gumeni de la TVR Iași, a concursului muzical Ti amo. Cea de-a doua "tânără vedetă" care a cântat pentru copiii kenyeni a fost tânărul Narcis-Iustin Ianău, ocupantul locului doi la primul concurs "Românii au talent". A fost un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, la care caritatea și talentul au stat împreună.

Întrucât caritatea nu are frontiere, doi copii au împărțit celor prezenți în sală câte un plic în care aceștia să pună oferta lor pentru copiii din Kenya. Bucuria organizatorilor a fost dată atât de faptul că mesajul despre Kenya a ajuns la urechile multora, cât și de faptul că cu fondurile adunate se vor putea procura mai multe rezervoare de apă și se va schimba fața unei grădinițe.

Spectacolul a fost o adevărată reușită - au mărturisit atât pr. Eugen Blaj, cât și părintele Isidor Dâscă, gazda acestui eveniment. Dumnezeu să răsplătească generozitatea celor care au oferit din truda lor pentru ca și alți copii să aibă parte de o copilărie fericită și de o educație sănătoasă.

Pr. Petru Tamaș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 iulie: Bacău: Educație pentru Kenya


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat