Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Fericitul Ieremia printre prietenii din Grecia

În luna iulie 2011 am avut la Onești vizita pr. Gabriele Righetto, superiorul capucinilor din Grecia. Am avut posibilitatea de a face schimb de idei în privința realității prezenței capucine în aceste două națiuni.

l-am văzut deseori pe părintele întreținându-se cu atâta fervoare la picioarele fericitului Ieremia și, răspunzând admirației mele, mi-a mărturisit că el a fost prezent la beatificarea din 1983 și a nutrit o mare devoțiune față de acest sfânt străin, venit din Orient. La sfârșit mi-a cerut să-i dăruiesc o relicvă a fericitului pentru biserica lor din Atena, chiar și pentru faptul că acolo se adună în fiecare duminică românii. Iar eu cu mare plăcere și cu atâta bucurie am adăugat și iconițe, diferite materiale devoționale și imprimate în limba română pentru conaționali noștri care, fiind departe de casă, să poată găsi în fericitul Ieremia o legătură de unire și iubire față de cei dragi ai lor rămași în România.

Și Ieremia își continuă călătoria pe diferite străzi ale lumii: după Filipine, acum și Grecia.

Pr. Ubaldo Oliviero

* * *

Secțiunea specială "Fericitul Ieremia" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat