Sensul consacrării tinerilor la Preasfânta Inimă a lui Isus

Pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid

Benedict al XVI-lea îi va consacra pe toţi tinerii la Preasfânta Inimă a lui Isus în timpul veghii de sâmbătă 20 august la aerodromul celor Patru Vânturi din Madrid cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT).

Publicăm cateheza pe care organizatorii ZMT (http://www.madrid11.com) au pregătit-o pentru această ocazie.

* * *

Scopul acestei cateheze este acela de a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru Consacrarea Tineretului la Inima Preasfântă a lui Isus, pe care Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea o va face cu ocazia apropiatei zile mondiale a tineretului. Cateheza este constituită din trei părţi. Prima: abordarea mesajului Papei pentru ZMT în perspectiva Inimii lui Isus. A doua: reparcurgerea în linii mari a istoriei devoţiunii către Inima lui Isus. A treia: explicarea motivului Consacrării tineretului din lume la Inima lui Isus.

I. "De la inima omului la Inima lui Dumnezeu"

Intrând în profunzimile inimii noastre ne aflăm cu toţii în faţa aceleiaşi dorinţe: vrem să fim fericiţi. Dar, ne întrebăm, unde şi cum se poate găsi fericirea? Experienţa ne spune că omul găseşte fericirea în momentul în care dorinţa de infinit pe care o are înlăuntrul său este satisfăcută. Aşa ne aminteşte papa în mesajul său: "Omul a fost creat pentru ceea ce este mare, pentru infinit" (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru ZMT 2011 Madrid).

Să facem un alt pas. Dorinţa de infinit care există în om consistă în dorinţa de a fi iubit de o Iubire care nu are limite. Răspunsul la această întrebare ne este dat de Revelaţia divină: "Dumnezeu este iubire". Dumnezeu s-a revelat tocmai ca Iubirea infinită, veşnică, personală şi milostivă, care răspunde pe deplin la dorinţele de fericire care se află în inima oricărui om. Pentru acest motiv Papa ne aminteşte: "Dumnezeu este izvorul vieţii; a-l elimina înseamnă a ne separa de acest izvor şi, în mod inevitabil, a ne priva de plinătate şi de bucurie: "de fapt, creatura fără Creator dispare" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 36)" (Mesajul pentru ZMT). Dovada acestui lucru sunt tentativele multiple făcute în societatea noastră de a construi un "paradis pe pământ", la marginile lui Dumnezeu.

2. Problema inimii omului se rezolvă în mod definitiv numai în întâlnirea cu Inima lui Dumnezeu. Afirmă sfântul Augustin în această privinţă: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine". Neliniştea la care face aluzie sfântul din Hippona face referinţă la dificultatea de "a obţine" Iubirea drept consecinţă a condiţiei noastre de creaturi; suntem finiţi şi, mai mult, suntem păcătoşi. Încontinuu ne împiedicăm de piatra egoismului nostru, a dezordinii patimilor noastre care ne împiedică să obţinem această Iubire. Inima omului "avea nevoie" de o inimă care să fie "la nivelul ei" şi care pe de altă parte să fie atotputernică pentru a o scoate afară din caracterul său finit şi din păcatul său. În Isus Cristos Dumnezeu a venit în întâmpinarea omului şi ne-a iubit "cu inimă umană". În întâlnirea inimii umane cu Inima lui Isus s-a realizat misterul Răscumpărării: "de fapt, din orizontul infinit al iubirii sale Dumnezeu a voit să intre în limitele istoriei şi condiţiei umane, a asumat un trup şi o inimă pentru ca să putem contempla şi găsi infinitul în finit, Misterul invizibil şi inefabil în Inima umană a lui Isus, nazarineanul" (Benedict al XVI-lea, Angelus, 1 iunie 2008).

Revelarea definitivă a acestei Iubiri ne-a fost dată prin Cruce. Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi a ajuns la "limita" dăruirii vieţii. În Inima deschisă a lui Isus pe cruce, consecinţă a loviturii de suliţă a soldatului, găsim cea mai mare demonstraţie a cât de mult şi cum ne iubeşte Dumnezeu. Amintim încă o dată ceea ce spune Papa în mesajul său: "Din Inima deschisă a lui Isus pe cruce a izvorât viaţa divină" (Mesajul pentru ZMT). Astfel, pe cruce, Isus transformă "inima noastră de piatră" rănită de păcat într-o "inimă de carne", ca a sa: ne dăruieşte iubirea sa şi la rândul său ne face capabili să iubim cu însăşi iubirea sa.

Din Inima lui Isus, viu şi înviat, ţâşneşte izvorul din care omul trebuie să bea pentru a sătura setea sa infinită de a iubi şi de a fi iubit. Prin urmare, în această întâlnire "de la inimă la Inimă" omul trăieşte "înrădăcinat şi edificat în Cristos, tare în credinţă" (Col 2,7). Sfinţenia constă în a intra pe deplin în acest curent de iubire care provine din Inima lui Isus. "Motoul cardinalului Newman: "de la inimă la inimă" ne dă perspectiva concepţiei sale despre modul de a înţelege viaţa creştină drept o chemare la sfinţenie, experimentată ca dorinţă profundă a inimii umane de a intra în comuniune intimă cu Inima lui Dumnezeu" (Benedict al XVI-lea, Omilie cu ocazia beatificării cardinalului Newman).

II. "Iată inima care i-a iubit atât de mult pe oameni"

În decursul secolelor Biserica a aprofundat semnificaţia cultului la Inima Preasfântă a lui Isus. Mulţi bărbaţi şi femei au găsit în contemplarea imaginii celui care a fost străpuns o cale valabilă pentru a se identifica pe deplin cu Cristos şi a ajunge la ţinta sfinţeniei.

Între aceştia o amintim în special pe sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690), călugăriţă din Ordinul Vizitaţiunii la Paray-le-Monial, căreia Isus se manifestă în Euharistie, revelându-i misterul Inimii Sale: "Iată inima care i-a iubit atât de mult pe oameni şi care nu primeşte altceva decât nerecunoştinţă şi ofense". În timpul vieţii sale, sfânta Margareta a învăţat să se iubească Inima lui Isus, făcându-i companie în Euharistie timp de o jumătate de Oră Sfântă, să se consacre Inimii Preasfinte şi să se ofere mici acte de iubire şi reparare pentru păcate. A răspândit şi practicarea vinerilor întâi din lună: spovadă şi împărtăşanie ca reparare a păcatelor. A fost beatificată în anul 1864 de fericitul Pius al IX-lea şi canonizată în anul 1920 de Benedict al XV-lea. Comemorarea ei este celebrată la 16 octombrie.

În afară de această sfântă îl amintim pe sfântul Claudiu de la Colombiere S.J. (1641-1682). A fost directorul spiritual al sfintei Margareta Maria. Va avea misiunea de a propaga mesajul de iubire a Inimii lui Cristos în locurile cele mai îndepărtate. Graţie lui, Ordinul călugăresc al Iezuiţilor şi-a asumat rolul propagării devoţiunii către Inima lui Isus.

Ecoul acestor revelaţii în viaţa Bisericii a fost aşa de intens încât fericitul Pius al IX-lea, în anul 1856, a instituit pentru toată Biserica sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, iar în anul 1856 papa Leon al XIII-lea a consacrat omenirea la Inima Preasfântă. Sute de congregaţii călugăreşti dedicate educaţiei tinerilor, asistenţei celor bătrâni şi celor bolnavi, misiunilor, s-au născut în acest timp, inspirându-se toate din spiritualitatea Inimii lui Isus. În timpul secolului al XX-lea, Suveranii Pontifi au invitat încontinuu să se recurgă la Inima Preasfântă ca "principalul indicator şi simbol al Iubirii cu care Răscumpărătorul divin îl iubeşte încontinuu pe Tatăl cel veşnic şi pe toţi oamenii" (Pius al XII-lea, Enciclica Haurietis aquas).

Contemplarea Inimii lui Isus astăzi face rodnică Biserica prin noi drumuri de sfinţenie şi se prezintă pentru oamenii din timpul nostru, care au nevoie de milostivirea divină ca o veste de speranţă pentru ca "pe ruinele acumulate din cauza urii şi a violenţei să se construiască civilizaţia iubirii, împărăţia Inimii lui Cristos" (Ioan Paul al II-lea, Mesaj adresat Superiorului General al Societăţii lui Isus, Pr. Peter Kolvenbach, 5 octombrie 1986).

III. Consacrarea la Inima lui Isus pentru a rămâne "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos şi tari în credinţă" (Col 2,7).

Consacrarea la Inima lui Isus este un act prin care noi tinerii din lume, conduşi de Sfântul Părinte, vrem să ne îndreptăm privirea încrezătoare spre Isus Cristos pentru ca să ne ajute să trăim "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos şi tari în credinţă" (Col 2,7).

E vorba de a revizui înlăuntrul nostru experienţa discipolului iubit care contemplând inima deschisă a lui Isus pe cruce crede în iubirea sa şi se transformă în martor al său. "Cel care l-a văzut dă mărturie" (In 19,35).

Pentru acest motiv este înainte de toate un act de credinţă. Invitaţia Sfântului Părinte să ne consacrăm la Inima Preasfântă a lui Isus este o invitaţie de a consacra credinţa noastră: "Credem cu tărie că Isus Cristos s-a dăruit pe sine însuşi pe cruce pentru a ne oferi iubirea sa; în Pătimirea sa a purtat suferinţele noastre, a luat asupra sa păcatele noastre, ne-a dobândit iertarea şi ne-a reconciliat cu Tatăl, deschizându-ne drumul vieţii veşnice" (Mesaj ZMT). Toate acestea le mărturisim nu numai în virtutea cunoaşterii adevărurilor în care credem, ci ca rod al unei relaţii personale cu Cristos, creată de încrederea în Iubirea Inimii sale. În plus, această mărturisire de credinţă o realizăm în unire cu Sfântul Părinte, cu episcopii şi cu păstorii Bisericii, arătând că "credinţa noastră personală în Cristos este legată de credinţa Bisericii" (Mesaj ZMT). În inima Bisericii răsună bătăile Inimii lui Cristos.

În al doilea rând este un act de speranţă. Papa nu numai că ne consacră pe fiecare dintre noi la Inima Preasfântă, ci îi consacră pe "toţi tinerii din lume" la Inima Preasfântă a lui Isus. Tinerii de astăzi sunt speranţa viitorului Bisericii şi al omenirii. Prin Consacrare, noi tinerii, împreună cu Papa, vrem să afirmăm că "fără Cristos, mort şi înviat, nu este mântuire. Că numai El poate să elibereze lumea de rău şi să facă să crească Împărăţia dreptăţii, a păcii şi a iubirii la care cu toţii aspirăm" (Mesaj ZMT). Uniţi într-o "singură Inimă", ne rugăm împreună cu toată Biserica: "Vino, Doamne Isuse", ajută-ne pe noi tinerii din al treilea mileniu să fim artizanii civilizaţiei Iubirii care se construieşte "atunci când persoanele şi popoarele primesc prezenţa lui Dumnezeu, îl adoră în adevăr şi ascultă glasul său" (Mesaj ZMT).

În sfârşit, consacrarea este un act de iubire. Noi, tinerii din al treilea mileniu, asemenea sfântului Toma, vrem "să-l atingem pe Isus, punând mâinile în semnele Pătimirii sale, semnele Iubirii sale" (Mesaj ZMT). Consacrându-ne "îl atingem pe Isus", reînnoind harul Botezului nostru cu care am fost introduşi pe deplin în această Iubire. Se întăreşte în noi dorinţa de a bea constant din izvoarele vieţii divine care sunt Sacramentele, în special Euharistia şi Sacramentul Iertării. În sfârşit, suntem introduşi în privirea sa milostivă pentru a putea fi mereu aproape de cei mai săraci şi de cei bolnavi, devenind astfel pentru ei manifestare tangibilă a Iubirii lui Dumnezeu.

Asemenea discipolului iubit suntem invitaţi şi noi să "o primim pe Maria în casa noastră". Ne consacrăm Inimii lui Isus ţinând-o prezentă pe Fecioară ca mijlocitoare specială. Ea care "a primit cu credinţă Cuvântul lui Dumnezeu" ne învaţă să credem în Iubire, să ne încredinţăm Lui şi să fim martorii săi printre fraţii noştri.

(După Zenit, 14 iulie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.