Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Bucuria Verii

Copiii membri și simpatizanți ai Acțiunii Catolice, împreună cu animatorii lor, au participat la cea de-a șasea ediție a sărbătorii "Bucuriei Verii", ce a avut loc la 2 iulie 2011, în Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău. Astfel, cei 192 de copii participanți, din 9 parohii, însoțiți de 51 de animatori, de persoane consacrate și de preoți, au avut prilejul de a se cunoaște și de a trăi în bucurie această zi.

Programul a debutat cu momentul de primire, urmat de animarea participanților de către tinerii parohiei gazda. După ce am reușit să intrăm în atmosfera de sărbătoare, am mers în biserică pentru a ne pregăti de începerea sfintei Liturghii unde totodată am primit și salutul de bun venit al părintelui vicar din parohia gazdă, pr. Marius Ilie, și al părintelui Cornel Gabor, asistent spiritual pe zona Bacău în cadrul Acțiunii Catolice a Copiilor.

La începutul sfintei Liturghii, pr. Felix Roca, asistentul spiritual general al Acțiunii Catolice, a adresat cuvântul său de bun venit tuturor participanților. Aflându-ne în ziua în care cinstim Inima Neprihănită a Mariei, părintele diacon salezian Iosif Ilieș ne-a amintit la cuvântul de învățătură faptul că avem două mame, una cerească și una aici, pe pământ, și ne-a îndemnat să ne rugăm mereu la Mama noastră cerească, deoarece ea ne va asculta întotdeauna rugile.

După sfânta Liturghie, ne-am îndreptat cu toții spre oratoriul "Don Bosco", unde a avut loc cea de-a doua parte a zilei: campionatele și laboratoarele. S-au format astfel echipele de fotbal, volei, șah și de ping-pong iar pe lângă acestea mai erau și laboratoarele de confecționat brățări, de pictură și de stomp. În cadrul campionatelor, copiii s-au întrecut pentru a câștiga medalii și trofee, iar la laboratoare copiii au lucrat pentru a-și demonstra talentul și abilitățile practice. Această zi fiind dedicată și activităților sportive, vom aminti câștigătorii campionatelor:

  • Campionatul de fotbal:

    • Locul I: Parohia Barați "Coborârea Duhului Sfânt"

    • Locul II: Parohia Mărgineni "Sf. Fecioară Maria Regină"

    • Locul III: Oratoriul Salezian "Don Bosco"

  • Campionatul de volei:

    • Locul I: Oratoriul Salezian "Don Bosco"

    • Locul II: Parohia Bijghir "Sf. Fecioară Maria Îndurerată",

    • Locul III: Parohia Mărgineni "Sf. Fecioara Maria Regină",

  • Campionatul de ping-pong:

    • Locul I: Francisc din Pașcani

    • Locul II: Emi de la Oratoriu Salezian "Don Bosco"

    • Locul III: Cosmina din Barați

  • Campionatul de șah la băieți:

    • Locul I: Demșa Ionuț

    • Locul II: Moreș Mihnea

    • Locul III: Cadar Damian

  • Campionat de șah la fete:

    • Locul I: Iștoc Alexandra

    • Locul II: Comorașu Diana

    • Locul III: Gherman Alexandra

Parohiile participante au fost: Valea Mare, Galbeni, Bacau Centru, Barați, Bijghir, Bacău "Fericitul Ieremia", Pașcani, Mărgineni și oratoriul salezian "Don Bosco".

Mulțumim organizatorilor, parohiei gazdă pentru disponibilitatea și implicarea în buna desfășurare a acestei sărbători, mulțumim preoților, persoanelor consacrate și animatorilor care au însoțit copiii pentru a putea participa și în acest an la Bucuria Verii. Dumnezeu să ne ajute să păstrăm întotdeauna bucuria în inimile noastre!

Tereza Bejan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 iulie: Bacău: Bucuria Verii


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat