Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mai are sens studierea limbii latine și grecești?

Interviu luat președintelui de la Pontificium Institutum Altioris Latinitatis

De Antonio Gaspari

Din când în când, în mass-media apar știri, anunțuri, referințe de diferite genuri care conduc atenția cititorului asupra unei limbi care se spune că este "moartă", dar care din discuția și din folosire se prezintă mai vie ca oricând. Se vorbește desigur despre limba latină și despre limba greacă, deși latina pare să atragă partea cea mai preponderentă a atenției.

L-am intervievat cu această ocazie pe noul președinte și decan al Pontificium Institutum Altioris Latinitatis, profesorul Manlio Sodi, cunoscut în lumea eclezială și universitară mai ales datorită numeroaselor sale opere și activități în domeniul liturgic.

Pentru ce este important a studia limba latină?

Sodi: Nu putem trăi dezlipiți de cultura în care ne-am născut și în care s-a dezvoltat un ansamblu de elemente care fac din persoană esența sa. Și limba este un element esențial al acestei realități. Observând limbile noastre "neo-latine" nu putem neglija originea "latină" a vorbirii noastre. Însă acest lucru ar fi lipsit de importanță dacă am uita că partea cea mai mare din patrimoniul cultural al antichității, care s-a dezvoltat în jurul bazinului mediteranean, a ajuns până la noi în limba latină și greacă. De aceea, a cunoaște latina constituie cheia pentru a putea avea acces la acest imens patrimoniu la care privesc cu interes popoare foarte îndepărtate de spațiul nostru geocultural și totuși fascinate de o limbă care cuprinde comori de cultură care inundă umanitatea, dar prin traduceri.

De unde se naște marele interes față de limba latină în națiuni cum ar fi China și Statele Unite?

Sodi: Provoacă uimire a cunoaște interesul față de latină, manifestat și în aceste zile, de popoare și culturi foarte depărtate de cea latină. De la China la Statele Unite, trecând prin țări anglofone pentru a ajunge în Finlanda unde există și un radio care transmite în limba latină... rămânem cu adevărat uimiți. Dincolo de evenimentul "știre" care face parte din obiectivele unui ziar, interesul față de latină este rodul descoperirii de valori culturale pe care China, de exemplu, o făcuse deja în urmă cu patru secole cu prezența iezuiților și cu Matteo Ricci în mod deosebit. Apoi pentru lumea de limbă engleză atenția este și mai comprehensibilă, dat fiind faptul că pare să fie limba cu etimologii latine mai multe. Tot acest interes constituie un stimulent enorm pentru a ști să redescoperim și să aprofundăm o limbă care este înainte de toate purtătoare unei culturi complexe și deosebit de articulate și a cărei elemente ocupă un arc de aproape trei milenii.

Pontiful Benedict al XVI-lea vrea să facă să se renască latina ca limbă oficială a Bisericii catolice în lume. De ce?

Sodi: Ioan al XXIII-lea a relansat această atenție în anul 1962 când a semnat Veterum Sapientia; și după aceea, în anul 1964, Paul al VI-lea, cu documentul Studia Latinitatis, a instituit Pontificium Institutum Altioris Latinitatis pentru a pregăti profesori și experți în limbi clasice pentru Seminarii, pentru Facultăți și pentru toate acele Instituții - cum ar fi, de exemplu, Diecezele - care au nevoie de experți și pentru "a descifra" comorile de cultură care sunt adesea cuprinse în istoria fiecărei Biserici locale, în documente, în epigrafe, în muzee, etc. Mai recent Benedict al XVI-lea a amintit de atenția care trebuie dată limbii latine îndeosebi în exortația Sacramentum caritatis. Este o responsabilitate culturală enormă aceea care se află în Biserica "latină", mai ales luând în considerare faptul că documentele sale oficiale sunt date în această limbă și este codificată în limba latină liturgia sa oficială.

Care sunt motivele de ordin cultural, liturgic, istoric, de tradiție, care determină Biserica Catolică să facă vie o limbă care este vorbită de puțini?

Sodi: Sunt faptele care ritmează chemarea de a face mereu vie limba latină în Biserica "latină". Cultură, istorie, tradiție, sunt cuvinte care trimit și la artă și la muzică, dar trimit și la o serie aproape infinită de documente a căror necunoaștere constituie o sărăcire gravă pentru astăzi și pentru mâine. Există apoi domeniul liturgic care constituie humusul cel mai obișnuit pentru a invita la cunoașterea limbii latine și pentru a o valoriza în unele părți ale celebrării. Dincolo de unele celebrări în latină care în fiecare duminică n-ar trebui să lipsească niciodată măcar în catedrale, rămâne oportunitatea de cântări tradiționale din Ordinarium Missae, dar și imnuri și alte texte tipice din unele momente ale anului liturgic. Și fără a uita întregul capitol al antifonurilor, nu numai mariane, cu care sunt presărate ritmurile cultuale ale vieții creștine. Nu în cele din urmă capitolul evlaviei populare în care textele latinești - uneori un pic maltratate - continuă să transmită tinerelor generații conținuturi pe care cateheza poate să le valorizeze cu înțelepciune. Așadar, nu e vorba de a ne întoarce la o liturgie în întregime și mereu în latinește, ci de a ști să valorizăm acele elemente cunoscute de popor și a le ține vii, ținând cont și de credincioșii mulți care se mișcă dintr-o națiune în alta și care pot regăsi în aceste texte momente de participare mai intensă pentru că sunt expresie și ecou a ceea ce deja posed în propria cultură.

Care este situația în privința cunoașterii și practicării limbii latine în Biserica catolică? Noii seminariști studiază latina? Ce este de făcut pentru seminariștii care nu au studiat latina în deceniile trecute? Cum se poate reînnoi și dezvolta studierea limbii latine în Universitățile Pontificale și în Facultățile teologice din toată lumea?

Sodi: Întrebări angajante acelea care sunt puse. Însă întrebări care ating rădăcina problemei limbii latine în Biserică și în cultură astăzi. Dincolo de faptul că anumite națiuni au făcut alegeri imprudente și nechibzuite în timpuri recente abolind studierea limbii latine - cu excepția reevaluărilor care reapar din când în când - rămân problemele ridicate de întrebări.

În Biserica Catolică avem situații diversificate în funcție de Instituțiile mai mult sau mai puțin atente în a pune studierea limbii latine și grecești în propriul ratio studiorum aproape încă de la începuturile parcursului formativ. Nu se poate aștepta parcursul filozofic sau mai rău încă parcursul teologic pentru a începe cu rosa rosae; angajarea trebuie pusă încă de la începutul unui parcurs formativ, începând chiar cu textele folosite în Rânduiala Liturghiei, de exemplu.

Recuperarea timpului trecut nu poate avea loc niciodată decât în mod serios. Anumite rădăcini trebuie puse în curriculum formativ inițial. Dar nu trebuie să ne descurajăm; ba chiar se poate relua cu angajare un anumit drum și după aceea. Însă important este de a adopta o metodă de învățare care să răspundă la noi instanțe; și astăzi avem la dispoziție metodologii care fac într-adevăr minuni. Într-o Instituție romană, Vivarium novum, am întâlnit tineri care după opt luni vorbeau latina... chiar și în timpul mesei!

A reînnoi și a dezvolta studiul limbii latine este una din multele provocări care se fac astăzi Facultăților. Suntem solicitați printre altele de multele certamina care se organizează în Italia și în alte locuri din partea liceelor, și prin contrast nu se cunoaște latina chiar de cel care trebuie să întreprindă teologia! Cred că soluția cea mai clară este aceea a unui parcurs intens de limbă latină în timpul studiului filozofiei, iar când acesta lipsește, cel puțin un an întreg cu aceste limbi înainte de a începe teologia și specializarea ulterioară. La început poate părea greu și probabil fără sens, dar cu timpul acest lucru aduce consecințe formative și culturale de calitate.

Actuala debandadă etică, definită de Benedict al XVI-lea "dictatură a relativismului", și apărarea care nu poate fi amânată a "valorilor non negociabile" cere o recuperare a umanismului creștin, exprimat în limba latină (și greacă, în primele secole). Nu este o problemă de explorare a trecutului, ci de ocrotire a viitorului!

Biserica înflorește în țări și continente "tinere" în ceea ce privește răspândirea creștinismului (să ne gândim la America "Latină"). Aceste Biserici și păstorii lor pot să aibă mare beneficiu din ancorarea în tradiția umanistă-creștină a Bisericilor cu veche tradiție creștină.

Instrucțiunea Universae Ecclesiae, în ceea ce privește folosirea formei extraordinare a ritului roman, menționează cunoașterea limbii latine ca o conditio sine qua non din partea preoților care celebrează în această formă, dar și din partea credincioșilor care vor să înțeleagă ceea ce se celebrează!

Care sunt activitățile, cursurile și inițiativele pe care Pontificium Institutum Altioris Latinitatis intenționează să le promoveze pentru cunoașterea și practicarea limbii latine?

Sodi: Institutum voit de Paul al VI-lea și încredințat Universității Salezieni desfășoară în mod esențial patru misiuni.

- Prima este aceea de a forma profesori și experți în Litere creștine și clasice. Pentru aceasta este activ un parcurs formativ de cinci ani (3+2) pentru a ajunge la licență sau masterat. Poate să urmeze timpul cercetării specifice tipice pentru doctorat. Aceasta este angajarea cea mai oneroasă care implică și competența a numeroși profesori și dialogul cu alte Instituții în care se practică aceste studii. Roadele sunt însemnate.

- A doua este aceea a publicațiilor. Noua colecție editată de LAS are ca titlu: Veterum et Coaevorum Sapientia și are obiectivul de a publica opere și manuale ale profesorilor dar și cele mai bune lucrări de doctorat. Primul volum cu titlul: Preoția păgână și preoția creștină este deja editat și în curând vom putea în sfârșit să avem în mână opera lui Arnobiu și Actele Întâlnirii despre magister în antichitatea clasică și creștină. Alte opere sunt în pregătire (ca de exemplu un Mic Liturghier festiv latin-italian care va apare sub îngrijirea lui Institutum în septembrie). Publicațiile sunt ca floarea de la butonieră a unei Facultăți și chiar și în acest domeniu vom dezvolta o linie care în deceniile trecute a adus roade de mare interes.

- A treia este aceea a simpozioanelor. În fiecare an, pe la 22 februarie, aniversarea înființării lui Institutum, se celebrează o întâlnire cu privire la o temă care trebuie tratată respectând tradiția clasică și creștină. Tema despre preoție a fost prima; după aceea a fost tratată tema despre magister-discipulus... La 23 februarie 2012 întâlnirea va fi determinată de aniversarea a 50 de ani de la Veterum Sapientia. Sunt aceste ocazii de întâlnire și de confruntare, între specialiști, amatori și studenți, pentru a percepe valorile unei traditio care continuă să interpeleze mințile libere de preconcepții în privința unei limbi care este mai vie ca oricând.

- A patra se referă la cursuri speciale de limbă. E vorba de cursuri intensive care se desfășoară în timpul verii (anul acesta între 22 august - 23 septembrie) pentru limbile italiană, latină și greacă. Cursuri deschise pentru toți cei care doresc să profite de oferta formativă fie în vederea muncii fie ca pregătire pentru a înfrunta noul an academic. Dar există apoi și cursurile din timpul anului: în afară de latină și de greacă, se oferă cursuri de franceză, engleză, spaniolă și germană pentru toți cei care doresc să profite de ele.

(După Zenit, 20 iunie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 86.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat