Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Conferirea ministerelor minore ale lectoratului și acolitatului

Duminică, 15 mai 2011, în cadrul sfintei Liturghii care a fost celebrată în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, a avut loc conferirea ministerelor minore ale lectoratului și acolitatului, fraților studenți din anul III și respectiv anul IV.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele provincial Emilian Cătălin, alături de care au concelebrat preoți din cadrul Institutului Teologic Franciscan și al Provinciei. Momentul instituirii a început odată cu apelul candidaților, după care a urmat cuvântul de învățătură al părintelui provincial, care a subliniat în mod deosebit importanța și responsabilitatea primirii acestor două ministere ce presupun proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu și slujirea sfintelor taine. După omilie, a urmat ritualul propriu-zis de instituire a noilor lectori și acoliți, care a constat într-o rugăciune specială rostită de părintele provincial asupra candidaților, aceștia primind din mâinile sale Sfânta Scriptură și vasele sfinte și exprimându-și adeziunea de a fi fideli ministerelor încredințate.

În încheiere, înainte de binecuvântarea finală, părintele provincial a mulțumit tuturor celor prezenți și felicitându-i pe noii lectori și acoliți, le-a adresat acestora invitația de a fi docili acțiunii Duhului Sfânt, pentru a-l primi în viața lor și a-l mărturisi lumii întregi pe Cristos, Cuvântul Vieții și Pâinea Cerească, îndemnându-i totodată să fie slujitori credincioși, plini de recunoștință pentru darul și misiunea pe care le-au primit.

Au fost instituiți lectori:

  • fr. Avădăni Bogdan

  • fr. Burlacu Alin-Nicolae

  • fr. Chiricheș Emanuel

  • fr. Dancă Iosif, Sr.

  • fr. Dancă Iosif, Jr.

  • fr. Dorcu Emanuel

  • fr. Ilieș Claudiu

  • fr. Iojă Ioan

  • fr. Mate Ciprian

  • fr. Mârț Bogdan-Cristian

  • fr. Neculai Ionuț Liviu

  • fr. Tiba Iosif

Au fost instituiți acoliți:

  • fr. Aghergheloaei Gheorghiță.

  • fr. Aiojoaei Cristian

  • fr. Alistar Marius-Cătălin

  • fr. Balint Marcel

  • fr. Bolog Sergiu

  • fr. Buhocianu Andrei-Augustin

  • fr. Doboș Irinel

  • fr. Enășcuț Eduard

  • fr. Farcaș Sergiu-Cătălin

  • fr. Gal Daniel

  • fr. Ghiuzan Iulian

  • fr. Horvat Corneliu

  • fr. Robu Iosif

  • fr. Sumănaru Romeo.

Fr. Andrei Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15 mai: Roman: Conferirea ministerelor minore ale lectoratului și acolitatului


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat