Cateheza pe care Ioan Paul al II-lea nu a rostit-o niciodată

La aniversarea a 30 de ani de la atentatul din Piaţa "Sfântul Petru"

În urmă cu exact 30 de ani, în Piaţa "Sfântul Petru", Ioan Paul al II-lea era rănit de tânărul terorist turc Ali Agca în timp ce făcea în maşina albă obişnuitul tur pentru a răspunde la salutul călduros al credincioşilor şi pelerinilor veniţi pentru Audienţa generală.

În cursul audienţei Sfântul Părinte intenţiona să reflecteze asupra teme muncii şi a muncitorilor cu ocazia aniversării a 90 de ani de la publicarea enciclicei "Rerum novarum" a lui Leon al XIII-lea.

Publicăm în continuare textul discursului pe care Ioan Paul al II-lea l-ar fi adresat credincioşilor.

* * *

1. În săptămânile trecute, în timpul întâlnirilor noastre la audienţele generale de miercuri am desfăşurat un ciclu de cateheză bazată pe cuvintele lui Cristos din Predica de pe Munte.

Astăzi, iubiţi fraţi şi surori în Cristos, doresc să încep o serie de reflecţii despre o altă temă pentru a sublinia cum se cuvine o dată care merită să fie scrisă cu caractere de aur în istoria Bisericii moderne: 15 mai 1891. De fapt, se împlinesc nouăzeci de ani de când predecesorul meu Leon al XIII-lea publica fundamentala enciclică socială Rerum novarum, care nu numai că a fost o condamnare viguroasă şi din inimă a "mizeriei nemeritate" în care zăceau muncitorii de atunci, după prima perioadă a aplicării maşinii industriale la domeniul întreprinderii, ci a pus mai ales bazele pentru o justă soluţionare a acelor grave probleme ale convieţuirii umane care se află sub numele de "problema socială".

2. Pentru ce după atâţia ani Biserica mai aminteşte de enciclica Rerum novarum?

Sunt multe motivele. Înainte de toate Rerum novarum constituie şi este "magna charta a acţiunii sociale creştine", aşa cum a definit-o Pius al XII-lea (Pius al XII-lea, Mesaj radio pentru aniversarea a 50 de ani ai enciclicei Rerum novarum: Discursuri şi Mesaje radio, III [1942] 911); şi Paul al VI-lea a adăugat că "mesajul ei continuă să inspire acţiunea pentru dreptate" (Paul al VI-lea, Octogesima adveniens, 1) în Biserică şi în lumea contemporană; ea este de asemenea demonstraţia incontestabilă a atenţiei îngrijorate şi sârguincioase a Bisericii faţă de lumea muncii.

Glasul lui Leon al XIII_lea s-a ridicat curajos în apărarea celor asupriţi, a celor săraci, a celor umili, a celor exploataţi, şi nu a fost decât ecoul glasului Celui care i-a proclamat fericiţi pe cei săraci şi pe cei înfometaţi de dreptate. Papa, urmând impulsul şi invitaţia "conştiinţei Ministeriului său Apostolic" (cf. Leon al XIII-lea, Rerum novarum, 1), a vorbit: nu numai că avea dreptul, dar şi mai ales obligaţia. De fapt, ceea ce justifică intervenţia Bisericii şi a Păstorului ei Suprem în problemele sociale este mereu misiunea primită de la Cristos de a-l mântui pe om în demnitatea sa integrală.

3. Biserica este prin vocaţie chemată să fie pretutindeni ocrotitoarea fidelă a demnităţii umane, mama celor asupriţi şi a celor marginalizaţi, Biserica săracilor şi a celor slabi. Ea vrea să trăiască tot adevărul conţinut în Fericirile evanghelice, mai ales prima, "Fericiţi cei săraci cu duhul"; vrea să-l înveţe şi să-l practice aşa cum a făcut Întemeietorul ei Divin care a venit să facă şi să înveţe (cf. Fap 1,1).

Aşa cum afirmam anul trecut în discursul meu adresat muncitorilor din Sao Paolo în Brazilia, "Biserica atunci când proclamă Evanghelia, fără a abandona misiunea sa specifică de evanghelizare, încearcă să obţină ca toate aspectele vieţii sociale în care se manifestă nedreptatea să ajungă la o transformare spre dreptate" (Ioan Paul al II-lea, Allocutio ad operarios in urbe Sao Paulo, 3; 3 iulie 1980: Insegnamenti di Giovanni Paolo II, III/2 [1980] 83). Biserica este conştientă de această misiune înaltă a ei: pentru aceasta ea se inserează în istoria popoarelor, în instituţiile lor, în cultura lor, în problemele lor, în necesităţile lor. Vrea să fie solidară cu fiii săi şi cu toată omenirea, împărtăşind dificultăţi şi nelinişti, şi însuşindu-şi cererile legitime ale celui care suferă sau este victimă a nedreptăţii. Întărită de cuvintele veşnice ale Evangheliei, ea denunţă tot ceea ce îl ofensează pe om în demnitatea sa de "imagine a lui Dumnezeu" (Gen 1,27) şi în drepturile sale fundamentale, universale, inviolabile, inalienabile; tot ceea ce împiedică creşterea după planul lui Dumnezeu. Acest lucru face parte din slujirea sa profetică.

4. Pe bună dreptate Pius al XI-lea a afirmat că Rerum novarum a prezentat omenirii un ideal social magnific, luând din izvoarele mereu vii şi vitale ale Evangheliei! (cf. Pius al XI-lea, Quadragesimo anno, 16).

Pe urmele documentului leonian fundamental veneraţii mei predecesori nu au încetat, în numeroase circumstanţe, să reafirme acest drept şi această obligaţie a Bisericii de a da directive morale într-un domeniu, ca acela socio-economic, care are legături directe cu scopul religios şi supranatural al însăşi misiunii sale. Conciliul al II-lea din Vatican a preluat această învăţătură subliniind că "este de datoria întregii Biserici să lucreze pentru a-i face pe oameni capabili să construiască bine întreaga sferă temporală şi să o orienteze spre Dumnezeu prin Cristos" (Apostolicam actuositatem, 7).

Astfel iese în evidenţă prima mare învăţătură a celebrării acestei a nouăzecea aniversări: aceea de a reafirma dreptul şi competenţa Bisericii de "a-şi îndeplini fără piedici misiunea între oameni, precum şi de a-şi exprima judecata morală, chiar asupra unor lucruri care ţin de ordinea politică, atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei şi de mântuirea sufletelor" (Gaudium et spes, 76): aceea de a face tot mai conştiente Bisericile locale, pe preoţi, pe călugări şi pe călugăriţe, pe laici de dreptul-obligaţia lor de a se strădui pentru binele oricărui om şi de a fi în orice moment apărători şi artizani ai dreptăţii autentice în lume.

5. Privind cu ochi senin la evenimentele istorico-sociale care s-au succedat în lumea muncii din acea îndepărtată lună mai 1891, trebuie să recunoaştem cu satisfacţie că mari paşi au fost făcuţi şi mari transformări s-au realizat cu scopul de a face viaţa claselor muncitoare mai corespunzătoare demnităţii lor.

Rerum novarum a fost drojdie şi ferment al acestor transformări fecunde. Prin intermediul ei, Pontiful Roman a revărsat în sufletul muncitoresc sentimentul şi conştiinţa demnităţii sale umane, civile şi creştine; a favorizat apariţia de asociaţii sindicale muncitoreşti în diferite ţări; a avertizat guvernanţii şi naţiunile cu privire la obligaţiile lor faţă de cei slabi şi cei săraci, invitând statele la crearea unei politici sociale, umane şi inteligente care a ajuns la recunoaştere în formularea şi în respectarea dreptului de muncă şi la loc de muncă pentru toţi cetăţenii.

6. Rerum novarum are apoi pentru Biserică o importanţă deosebită deoarece constituie un punct de referinţă dinamic al învăţăturii sale şi al acţiunii sale sociale în lumea contemporană.

În timpul secolelor de la începuturile sale până astăzi, Biserica s-a întâlnit şi s-a confruntat mereu cu lumea şi cu problemele sale, iluminându-le la lumina credinţei şi a moralei lui Cristos. Acest lucru a favorizat formarea şi apariţia, de-a lungul istoriei, a unui corp de principii de morală socială creştină, cunoscut astăzi ca Doctrina Socială a Bisericii. Este meritul Papei Leon al XIII-lea de a fi căutat cel dintâi să-i dea un caracter organic şi sintetic. A început astfel din partea Magisteriului noua şi delicata misiune, care este şi o mare angajare de a reelabora pentru o lume în continuă schimbare o învăţătură capabilă să răspundă la exigenţele moderne precum şi la transformările rapide şi continue ale societăţii industriale, şi în acelaşi timp aptă să tuteleze drepturile fie ale persoanei umane fie ale tinerelor naţiuni care intră să facă parte din comunitatea internaţională.

7. Această învăţătură socială - aşa cum am afirmat la Puebla - "se naşte la lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a Magisteriului autentic, din prezenţa creştinilor în mijlocul situaţiilor schimbătoare ale lumii, în contact cu provocările care provin de la ele" (Ioan Paul al II-lea, Allocutio ad Episcopos Americae Latinae, III Coetu Generali ineunte, III, 7, 28 ianuarie 1979: Insegnamenti di Giovanni Paolo II, II [1979] 208). Obiectul său este şi rămâne mereu demnitatea sacră a omului imagine a lui Dumnezeu, şi tutelarea drepturilor sale inalienabile; finalitatea sa, realizarea dreptăţii înţeleasă ca promovare şi eliberare integrală a persoanei umane în dimensiunea sa pământească şi transcendentă, fundamentul său, adevărul despre însăşi natura umană, adevăr învăţat de raţiune şi iluminat de Revelaţie; forţa sa propulsoare, iubirea ca precept evanghelic şi normă de acţiune. Făuritoare a unei concepţii mereu actuale şi fecunde a trăirii sociale, Biserica, dezvoltând în acest ultim secol, cu colaborarea preoţilor şi laicilor iluminaţi, învăţătura sa socială, de natură religioasă şi morală, nu se limitează să ofere principii de reflecţie, orientări, directive, constatări sau chemări, ci prezintă şi norme de judecată şi directive pentru acţiunea pe care orice catolic este chemat să le pună la baza experienţei sale înţelepte pentru a le traduce apoi în realitate în categorii operative de colaborare şi de angajare (cf. Paul al VI-lea, Evangelii nuntiandi, 38).

Dinamică şi vitală, Doctrina Socială, ca orice realitate vie, se compune din elemente durabile şi supreme şi din elemente contingente care îi permit evoluţia şi dezvoltarea în sintonie cu urgenţele problemelor stringente, fără a-i diminua stabilitatea şi certitudinea în principiile şi în normele fundamentale.

8. Amintind aniversarea a 90 de ani a enciclicei leoniene, pe urma şi în consonanţă cu Magisteriul predecesorilor mei, doresc de aceea să reafirm importanţa învăţăturii sociale ca parte integrantă a concepţiei creştine despre viaţă.

Asupra acestei teme n-am încetat în frecventele întâlniri cu fraţii mei întru episcopat să recomand grijii lor pastorale necesitatea şi urgenţa de a-i sensibiliza pe credincioşii lor cu privire la gândirea socială creştină, pentru ca toţi fiii Bisericii să fie nu numai instruiţi în învăţătură, ci şi educaţi la acţiunea socială.

Fraţi şi surori! Vom mai reveni mai pe larg asupra diferitelor teme şi probleme pe care le evocă aniversarea enciclicei Rerum novarum. Pentru a încheia această reflecţie a mea de astăzi vrea să răspund la întrebarea pusă la început. Da, enciclica Rerum novarum are şi astăzi vitalitatea şi validitatea sa stimulantă şi activă pentru Poporul lui Dumnezeu, chiar dacă a apărut în îndepărtatul an 1891. Timpul nu a epuizat-o, ci a omologat-o; aşa încât creştinii o simt aşa de fecundă încât derivă din ea curaj şi acţiune pentru noile dezvoltări ale ordinii sociale de care lumea muncii este interesată. Aşadar să continuăm să-i trăim spiritul cu elan şi generozitate, aprofundând cu iubire activă căile trasate de actualul Magisteriu social şi interpretând cu genialitate creativă experienţele noilor timpuri.

Salutări:

Ioan Paul al II-lea ţinea să adreseze în cursul audienţei generale câteva saluturi speciale adresat diferitelor grupuri de credincioşi şi de pelerini. Redăm aici în continuare textul acestor expresii deosebite.

Salutul adresat diferitelor grupuri

Adresez salutările mele angajaţilor de la instalaţiile hidrice din diferite ţări din Africa, din America şi din Asia care iau parte la un curs special la Roma. Doresc ca participarea voastră la curs şi şederea voastră aici să poată produce binefaceri pentru munca importantă pe care o desfăşuraţi pentru omenire şi binecuvântări pentru ţările voastre şi pentru voi înşivă. Dumnezeu să vă călăuzească şi să vă asiste.

În sfârşit salut cu căldură şi pe numeroşii participanţi la ediţia din acest an a pelerinajului la Roma a "Confraternităţii mariane din oraşul Trier". Deja cu numele vostru mărturisiţi veneraţia şi iubirea voastră specială faţă de Fecioara Maria. Iubiţi fraţi şi surori, angajaţi-vă prin exemplul vostru personal şi printr-o viaţa religioasă comunitară convinsă ca să contribuiţi pentru ca veneraţia faţă de Maria să fie din nou animată şi promovată şi în familiile voastre şi în locurile voastre - chiar acum în luna mai care este luna Mariei. Maria este calea noastră cea mai sigură spre Cristos, în timp ce ţinem în inimă avertismentul ei matern: "Faceţi ceea ce vă va spune". Invoc asupra voastră lumina şi sprijinul lui Dumnezeu şi împart din inimă asupra voastră şi asupra tuturor pelerinilor prezenţi Binecuvântarea mea Apostolică.

Ca întotdeauna, un gând deosebit, plin de iubire şi de încredere, vă adresez vouă, tinerilor, prezenţi la această Audienţă, în această lună mai, bogată în flori, în bucurie şi în speranţe. Şi voi sunteţi luna mai a Bisericii şi a societăţii. Între voi este astăzi Grupul studenţilor de la Şcolipe din Arpino "Tullianum" şi "Marco Tullio Cicerone", însoţiţi de profesorii lor. Eu îi salut cu bucurie şi cu recunoştinţă infinită: nu numai pentru vizita lor, care ne este dragă, ci mai ales pentru darul pe care ţinutul lor l-a făcut civilizaţiei noastre latine şi creştine: Marcus Tullius Cicero: probabil cel mai mare orator din toate timpurile, desigur unul dintre cei mai rari, pe care acest ţinut din Italia, bogat în geniu, l-a produs.

Vouă tuturor tinerilor vă doresc să trăiţi intens aceşti ani atât de importanţi ai tinereţii voastre, aprofundând credinţa voastră şi îmbogăţind inteligenţa voastră şi inima voastră, aşa încât să vă pregătiţi cu seriozitate şi angajare la responsabilităţile care vă aşteaptă. Să vă însoţească Binecuvântarea mea.

Iubiţi fraţi şi fii bolnavi, salutându-vă cu multă iubire eu v-o arăt pe Fecioara Maria, Mama lui Cristos, căreia, în pietatea şi în sufletul credincioşilor, este consacrată această lună mai. În existenţa ei, ea a cunoscut bucuria cea mai intimă şi profundă unită cu tristeţea şi cu încercarea cea mai teribilă. Aşa se întâmplă fiecăruia dintre noi; şi bucuria se alternează cu durerea, amestecând în viaţa noastră spinii cu trandafirii. Să ne dea Preasfânta Fecioară, care este floare din văile largi şi Mamă îndurerată, să ştim să transformăm în motiv de merit acea soartă care adesea ne trage, împreună cu ea, sub Cruce.

Dragi noi căsătoriţi, Sfânta Fecioară Maria "Fecioară Mamă" şi "Fiică a Fiului său" (Dante Alighieri, Comedia Divină, "Paradisul", XXXIII, 1) a fost şi Soţie afectuoasă, blândă şi fidelă a lui Iosif, tâmplarul din Nazaret. Şi cu el a împărtăşit amintirea dulce a măreţiei antice de descendenţi ai lui David, dar şi mai ales umilinţa prezentului, povara destinului, şi realitatea dură de fiecare zi. Fecioara a împărtăşit cu Iosif călătoria la Betleem, fuga în Egipt, sărăcia. Soţia, care cu soţul împarte încercările vieţii, va fi cel mai valoros sprijin şi cel mai înalt coeficient al fericirii sale. Şi tot aşa şi soţul. Fiţi fericiţi, dragi nou căsătoriţi. Şi Dumnezeu să fie cu voi.

În cursul audienţei generale Sfântul Părinte ar fi anunţat două noutăţi destul de importante referitoare la noi mijloace de studiu şi de orientare pastorală referitoare la problemele familiei:

Doresc acum să vă anunţ că, având scopul de a veni în întâmpinare în manieră mai adecvată aşteptărilor cu privire la problemele referitoare la familie exprimate de episcopatul din întreaga lume, mai ales cu ocazia ultimului Sinod al Episcopilor, am considerat oportun să institui Consiliul Pontifical pentru Familie, care va înlocui Comitetul pentru Familie, care, aşa cum se ştie, aparţinea de Consiliul Pontifical pentru Laici.

Acestui nou Organism - care va fi prezidat de un Cardinal, ajutat de un Consiliu de Preşedinţie compus din Episcopi din diferite părţi ale lumii - îi va reveni promovarea îngrijirii pastorale a familiilor şi a apostolatului specific în domeniul familiar, aplicând învăţăturile şi orientările manifestate de instanţele competente ale Magisteriului ecleziastic, în aşa fel încât familiile creştine să fie ajutate să-şi îndeplinească misiunea educativă, evanghelizatoare şi apostolică, la care sunt chemate.

În afară de aceasta, am decis să întemeiez pe lângă Universitatea Pontificală Laterană, care este Universitatea diecezei Papei, un Institut internaţional de studii despre căsătorie şi familie, care îşi va începe activitatea academică în octombrie. El vrea să ofere întregii Biserici acea contribuţie de reflecţie teologică şi pastorală, fără de care misiunea evanghelizatoare a Bisericii ar fi lipsită de un ajutor esenţial. El va fi locul în care se va aprofunda cunoaşterea adevărului despre căsătorie şi despre familie, în lumina credinţei, şi cu ajutorul diferitelor ştiinţe umane.

Cer tuturor să însoţească prin rugăciunile lor aceste două iniţiative, care vor să fie un nou semn al grijii şi al stimei Bisericii faţă de instituţia matrimonială şi familiară, şi al importanţei pe care Ea o atribuie atât în vederea propriei vieţi cât şi a societăţii.

[Š Copyright 1981 - Libreria Editrice Vaticana]

(După Zenit, 13 mai 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.