Trei zile de unitate vizibilă şi dialog fratern.

Un eveniment istoric care în urma cu 12 ani a constituit cel mai important act de unitate creştină al mileniului: vizita Sanctităţii sale papa Ioan Paul al II-lea în România

Românie, grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul noului mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiunea prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace (Cf. Cristina Şoican, România, naţiune mult dragă mie, în rev. Actualitatea Creştină, nr. 5 /2005 periodic al Arhiepiscopiei Romano -Catolice de Bucureşti, p. 6.).

(Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea)

Vestea sosirii

Rândurile ce vor urma sunt relatarea unui eveniment ce mi-a marcat adolescenţa, pe care cu siguranţă nu o să-l uit toată viaţa şi care - pot spune acum cu convingere, mi-a hotărât drumul ce aveam să-l urmez, influenţându-mă decisiv în opţiunea de a mă înscrie la Liceul Teologic Greco-Catolic Sfântul Vasile cel Mare din Blaj. Cu siguranţă însă va fi cel mai important act al mileniului de unitate creştină la care am avut şansa să iau parte.

În prima duminică a lunii mai a anului 1999 participam la sfânta Liturghie, la începutul căreia părintele ne-a avizat că la sfârşitul ei ne va face un anunţ foarte important legat de o mare sărbătoare apropiată. Ne gândeam cu toţii că este vorba despre pregătirile pentru marele Jubileu al anului 2000 de la naşterea Mântuitorului Isus Cristos. Vestea pe care am primit-o însă avea să fie năucitoare: Sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea va veni în România! La anunţarea veştii în biserică s-a lăsat o linişte adâncă urmată apoi de o explozie de bucurie. Oamenii nu au ştiut cum să-şi arate sentimentele aşa că au început să aplaude, lucru rar întâlnit în biserică. S-au adunat apoi cu toţii în jurul părintelui care dădea noi detalii. Mi-am căutat prin mulţime părinţii şi când i-am întâlnit le-am spus cu hotărâre: Vreau să merg la Bucureşti!

Din Parohia Oraviţa s-au organizat două grupuri: cel al adulţilor la care părintele Ovidiu Leontin Cozmuţa l-a împuternicit pe tatăl meu, Gherman Paul, să fie responsabil de grup şi grupul tinerilor din asociaţia Kolping. La grupul adulţilor s-au înscris: Gherman Lucica, Marina Mircea, Crişan Olimpia, Urban Mariana, Urban Simona, Lazăr Cornel. Eu împreună cu colegul Urban Dănuţ am mers în grupul tinerilor al asociaţiei Kolping.

Pregătirea şi desfăşurarea vizitei - Ordine şi meticulozitate

Prima impresie, care apoi mi s-a confirmat pe tot parcursul manifestărilor, a fost cea de ordine şi meticulozitate. Fiecare pas pe care aveam să îl facem încă de la plecarea din Oraviţa, apoi întâlnirea de la Timişoara cu restul grupurilor din Banat şi apoi drumul la dus şi întors din Bucureşti a fost gândit cu multă atenţie. Într-o succesiune gândită temeinic, cu mult înainte, toate mişcările grupurilor s-au sincronizat perfect. La plecare fiecare am primit o eşarfă colorată (fiecare zonă geografică avea altă culoare, cei din Banat având culoarea albastră), o insignă cu chipul papei şi un steguleţ cu însemnele Vaticanului. Pe lângă aceste accesorii am primit fiecare un bilet de intrare la sfânta Liturghie celebrată de sfântul părinte, pe care era notat: numele şi prenumele, parohia, poarta de intrare şi locul rezervat. Pe bilet era desenat planul zonei Parc Pod Izvor cu numerotarea zonelor şi a locurilor. Fiecare conducător de grup a primit: un program pe zile şi ore a momentelor importante din vizita Sanctităţii sale, un program de mers al trenurilor şi a deplasării cu autocarul prin Bucureşti şi o hartă a Bucureşti-ului cu evidenţierea locurilor de desfăşurare a evenimentelor şi a căilor de acces puse la dispoziţie de Cercetaşii Creştini Români din Federaţia Scout-ismului European. Am mai primit pliante cu cântece specifice Liturghiei catolice şi rugăciunea Tatăl nostru traduse în 8 limbi. O asemenea organizare doar Biserica, cu îndelungata ei experienţă şi înţelepciune, putea să o facă.

Sosirea în Bucureşti

Drumul spre Bucureşti l-am parcurs cu trenul. Încă de la plecarea din Timişoara am intrat într-o atmosferă de exprimare entuziastă a credinţei. Din fiecare vagon se auzeau cântece şi rugăciuni întru mărirea lui Dumnezeu. Gările Bucureşti-ului au devenit neîncăpătoare pentru zecile de mii de pelerini veniţi din toată ţara. Trenul nostru a fost dirijat spre gara Băneasa. Imediat ce am coborât din tren, la capătul fiecărui peron, eram preluaţi de tineri voluntari, membrii ai Asociaţiei Cercetaşilor Creştini Români, care ne dirijau spre autocare. Aveam fiecare în mâini steguleţe cu însemnele papale. Fiecare grup pentru a se recunoaşte de la distanţă purta câte un steag mare ori câte o pancartă cu mesaje pentru suveranul pontif: Sfinte părinte - Banatul vă iubeşte, vivat papa şi alte declaraţii de iubire.

Sfântul părinte Ioan Paul al II-lea a sosit vineri, 7 mai, pe aeroportul Bucureşti - Băneasa unde a avut loc ceremonia de primire. De la aeroport, papa s-a deplasat cu automobilul panoramic la catedrala patriarhală. Pe întreg traseul erau credincioşi, pe dreapta şi pe stânga drumului, care ovaţionau convoiul. Capitala României în perioada 7-10 mai a fost un oraş care a trăit sub ocupaţia credinţei. Tata mi-a spus, vizibil impresionat şi cu ochii în lacrimi, că niciodată românii nu au văzut asemenea manifestări de devotament şi iubire pornite spre o persoană. Pentru prima dată românii, după zeci de ani, au ieşit nesiliţi în stradă spre a manifesta şi a-şi exprima liber credinţa. Nici regimul totalitar comunist, nici trupele represive ale dictatorului Ceauşescu, chiar mobilizând silit muncitorii din fabrici, nu au reuşit să scoată atâta lume în stradă la vreo paradă. Exprimarea bucuriei şi a sentimentelor de dragoste manifestate de mulţime faţă de papă au reuşit să îl impresioneze şi pe acesta.

Sâmbătă, 8 mai, rugăciune la Cimitirul Bellu Catolic.

Sâmbătă, 8 mai, papa s-a deplasat la Cimitirul Belu Catolic unde s-a rugat în tăcere timp de 30 de minute la mormintele episcopilor Bălan şi Aftenie, morţi în închisorile comuniste şi cel al cardinalului Iuliu Hosu, victimă a represiunii comuniste. În drum spre catedrala "Sfântul Iosif", papa s-a oprit la Cimitirul Eroilor Revoluţiei unde a oficiat o scurtă slujbă de pomenire (Cf. Corneliu Ciocan, La ceremonia de la Sfântul Iosif au participat 900 de preoţi, Evenimentul Zilei, nr. 2087, luni 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 4.).

Liturghia Greco-Catolică din catedrala "Sfântul Iosif"

Pentru grupul nostru cu adevărat înălţătoare va fi sfânta Liturghie Greco-Catolică din catedrala "Sfântul Iosif". Niciodată nu am văzut până atunci atâţia preoţi adunaţi împreună pentru a-l lăuda pe Domnul. Mai târziu citind în presa acelor zile aveam să aflu că au fost 900. Eu am rămas în preajma catedralei în grupul tinerilor care cântau muzică de adoraţie, acompaniaţi de chitare. Ceea ce s-a întâmplat în catedrală am văzut mai târziu în câteva secvenţe filmate în timpul Liturghiei. Tata mi-a explicat că trăim clipe istorice pentru biserica noastră. De fapt toţi din jurul catedralei aveau ochii plini de lacrimi. Era într-un fel ciudat comportamentul lor: zâmbeau fericiţi ca peste câteva minute să plângă de fericire. În catedrală se aflau cardinalul şi mitropolitul nostru şi, ceea ce nimeni nu putea să-şi imagineze cu câţiva ani în urmă, papa de la Roma, care avea să-i binecuvânteze. Papa a fost întâmpinat de preşedintele României, Emil Constantinescu, după care s-a apropiat de cardinalul Alexandru Todea care se afla în stânga altarului într-un scaun cu rotile. Fiind bolnav de mulţi ani, el a fost adus de la Reghin la cererea expresă a papei Ioan Paul al II-lea care avea să îi dea şi cea mai înaltă cinstire oferindu-i, după ce s-a împărtăşit, potirul din care a băut pentru a se împărtăşi, la rându-i. În semn de înaltă preţuire, la mijlocul slujbei, în cadrul ceremonialului numit Ofertoriu, suveranul pontif a dăruit mitropolitului Lucian Mureşan un potir de împărtăşanie (Cf. Corneliu Ciocan, La ceremonia de la Sfântul Iosif au participat 900 de preoţi, Evenimentul Zilei, nr. 2087, luni 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 4.). Când sfântul părinte a ieşit din catedrală cu toţii am aclamat îndelung scandând: VIVAT PAPA!

Duminică, 9 mai, Liturghia solemnă din parcul Podul Izvor

Momentul culminant al vizitei s-a consumat în parcul Podul Izvor unde papa a oficiat o Liturghie solemnă. Încă de la ora 9.00 am început să intrăm în perimetrul parcului, cu toate că Liturghia era programată să înceapă la ora 17.00. Autocarul având un semn distinct pe parbriz, cu o imagine a papei ne-a adus până în piaţa din faţa Casei Poporului. Parcul Podul Izvor, unde avea să fie celebrată sfânta Liturghie, se va transforma pentru câteva ore într-o adevărată biserică a neamului şi a unităţii. Parcul se află în apropierea Casei Poporului având forma unui dreptunghi străjuit pe fiecare latură de: Splaiul Unirii cu trei intrări, una spre Piaţa Unirii (intr. 4), cealaltă spre Eroilor (intr.2) şi una centrală (intr. 3). Latura din dreapta privită dinspre tribună este străjuită de Bulevardul Libertăţii cu două intrări (intr. 5 şi 6) latura stângă însemnând Bulevardul BP Haşdeu cu intrarea (intr 1) şi Bulevardul Naţiunile Unite în spatele tribunei altar cu intrarea preoţilor. Ne-am îndreptat în grupuri stabilite anterior de fiecare dieceză în frunte cu un responsabil de grup spre intrarea în parc. Diecezelor greco-catolice le-a fost rezervată intrarea numărul 3 fiind repartizaţi în sectoarele: G7 (2.000 persoane), G8 (1.300 pers.), G9 (2.000 pers.), F8 (1.300 pers.), E8 (1.300 pers.), D8 (1.300 pers.), C8 (1.300pers.), total 10.500 persoane. Sectoarele repartizate greco-catolicilor erau dispuse exact în centrul pieţei în formă de cruce cu baza spre tribuna altar, în care va fi papa. În stânga şi-n dreapta crucii greco-catolice se aflau sectoarele repartizate credincioşilor ortodocşi respectiv catolici. Din fericire am păstrat toate materialele care-mi sunt acum de un real folos pentru a evoca acest moment ce mi-a marcat adolescenţa. Privind acum planul pieţei şi dispunerea noastră mă gândesc că simbolistica grupării noastre, a greco-catolicilor, în formă de cruce este sugestivă pentru suferinţele Bisericii noastre şi văd în această aşezare mâna lui Dumnezeu şi nu cred că este doar o întâmplare. De altfel, oficierea unei Liturghii solemne, oficiată de papa de la Roma, în imediata apropiere a megalomanicei clădiri a Casei Poporului (actualmente Clădirea Parlamentului) pe care a dorit-o construită dictatorul Ceauşescu ca simbol al puterii comunismului în România, este mai mult decât sugestivă. Ea reliefează clar şi dă dovada biruinţei Bisericii asupra forţei răului. Ceea ce a însemnat însă o surpriză plăcută pentru mine a fost numărul mare de tineri ce soseau necontenit în piaţă. Grupuri, grupuri, care de care mai entuziaste, cântau cântece de adoraţie, spuneau rugăciuni cu glas tare, ori aşezaţi în genunchi, spuneau Rozariul. Fiecare grup se identifica printr-un steag mare, cu diferite însemne a diverselor asociaţii, ori reuniuni, sau pancarte pe care era scris oraşul, ori judeţul, şi un mesaj de iubire pentru papa. La ora 11.00, după numai două ore de la deschiderea accesului în parc, erau deja zeci de mii de oameni; mulţimea de credincioşi continua să sosească. Mama, care suferea din cauza căldurii, având şi probleme cu tensiunea, a rămas aproape de intrare unde era mai puţină aglomeraţie. În parc erau montate şi două corturi sanitare amenajate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti. S-au dovedit a fi utile, chiar şi eu am avut nevoie de asistenţă medicală deoarece din cauza căldurii şi a aglomeraţiei am leşinat. Am fost dus de urgenţă de voluntari într-unul din cele două corturi sanitare, unde mi s-a făcut o injecţie şi mi s-a dat apă. Nu am rămas acolo decât câteva minute deoarece în parc începuse o rumoare care creştea în intensitate. Deodată, ca un tunet au izbucnit urale. Mulţimea şi-a unit glasurile scandând: VIVAT PAPA! Sfântul părinte şi-a făcut apariţia într-un automobil panoramic. Aflându-mă la marginea sectorului, lângă alee, a trecut pe lângă mine încât mi-a dat senzaţia că-l pot atinge. Am fost copleşit de emoţie. Discursul în limba română al sfântului părinte a declanşat valuri de urale. S-a scandat: Papa, te iubim şi unitate. Eram fericit şi mulţumit de tot ceea ce vedeam şi auzeam. Mă simţeam încurajat, că credinţa va birui! Acum eram sigur de acest lucru, iar viitorul Bisericii asupra căruia aveam îndoieli realizam că nu poate fi biruită de forţele răului. Un singur lucru mă mai neliniştea: mă întrebam cum o să primesc în această mare mulţime sfânta Împărtăşanie pentru care mă pregătisem cu familia şi părintele încă de acasă. Dar iată că în timpul celebrării 300 de voluntari au fost postaţi în locuri fixate din înainte. Ei aveau câte o umbrelă galbenă în mână pe care au deschis-o la un moment bine stabilit. Trei sute de preoţi s-au îndreptat către voluntari orientându-se după umbrelele galbene şi au distribuit sfânta Împărtăşanie. Lucrurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna simple, doar nouă oamenilor ni se par altfel.

Dialog şi reconciliere

Dacă aş încerca să exprim printr-un singur cuvânt ceea ce simţeam eu şi cu certitudine şi cei care mă înconjurau, acesta nu poate fi decât unitate. Aceasta a fost şi tema centrală a discursurilor sfântului părinte, ţinute cu diverse prilejuri în cele trei zile (7-9 mai 1999) petrecute în România, ţară despre care Sanctitatea sa vorbeşte cu multă iubire: este prima dată când providenţa divină îmi oferă posibilitatea să dedic o călătorie apostolică unei naţiuni în majoritate ortodoxă ... Românie, ţară punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală, Românie pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul noului mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiunea prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace (Cf. Cristina Şoican, România, naţiune mult dragă mie, în rev. Actualitatea Creştină, nr. 5 /2005 periodic al Arhiepiscopiei Romano -Catolice de Bucureşti, p. 6.). De altfel Sanctitatea sa a omagiat în repetate rânduri puterea credinţei manifestate de poporul român încă de la începuturile evanghelizării sale şi a lansat un apel la unitate a tuturor credincioşilor creştini: să izbucnească din Biserica Ortodoxă Română şi din cea Catolică o singură cântare de prea mărire a neamului Domnului!

Să formeze o simfonie de glasuri exprimând frăţietatea cordială a raporturilor reciproce şi implorând comuniunea deplină a tuturor credincioşilor. Întemeiate pe succesiunea apostolică, Biserica Ortodoxă Română şi cea Catolică au acelaşi cuvânt al Domnului, păstrat în Sfintele Scripturi şi aceleaşi taine sau sacramente. În special, conservă aceiaşi preoţie şi celebrează unicul sacrificiu a lui Cristos prin care el edifică şi face să crească Biserica sa. Binecuvântat fie numele Domnului pentru tot ce se face în ascultare de porunca lui Cristos. Mă gândesc la dialogul internaţional între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei şi la cel dintre Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română (Corneliu Ciocan, Suveranul Pontif a elogiat puterea credinţei manifestate de poporul Român încă de la începuturile evanghelizării sale, în Evenimentul Zilei, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999 p. 3.).

Sfântul părinte şi-a exprimat speranţa că al III-lea mileniu creştin să ne găsească dacă nu total uniţi cel puţin mai aproape de unitate subliniind faptul că prin credinţa şi speranţa mărturisite pe pământul românesc de Biserica Catolică şi Ortodoxă persecuţiile şi suferinţele au devenit ocazii preţioase de sfinţire şi evanghelizare: mă gândesc la comorile de spiritualitate şi de sfinţenie care au făcut preţioasă istoria seculară a României. Pomenesc cu veneraţie mărturia dată în timpul persecuţiei de atâţia creştini iluştrii, cât şi necunoscuţi care au rămas tari în credinţă şi au continuat să răspândească evanghelia, uneori cu preţul propriei vieţi. Fidelitatea lor constituie pentru toţi discipolii Domnului un semn de speranţă. Într-adevăr, comuniunea dintre creştinii de diverse confesiuni, reală, chiar dacă imperfectă, se confirmă prin martiriul pentru Cristos şi se desăvârşeşte în împărtăşirea sfinţilor (Corneliu Ciocan, suveranul pontif a elogiat puterea credinţei manifestate de poporul Român încă de la începuturile evanghelizării sale, în Evenimentul Zilei, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999 p. 3.). În discursul rostit în faţa sfântului Sinod, sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea a abordat o temă dragă sanctităţii sale, a iubirii ca unică şi adevărată sinteză a credinţei creştine. Citând pe apostolul Paul (1Cor 13,4-7) sunt cuvinte ce şi-au păstrat valabilitatea şi actualitatea dea lungul veacurilor prin valoarea mesajului transmis: dragostea îndelung rabdă; dragostea este bine voitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se mândreşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (Papa Ioan Paul al II-lea, Fragmente din discursul sfântului părinte, rostit sâmbătă seara în faţa sfântului Sinod, în Ibidem, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 4.). A fost o introducere frumoasă pentru a aminti necesitatea începerii unui dialog fratern asupra problemelor care încă ne despart: Biserica Greco-Catolică din România a suferit în deceniile trecute o represiune violentă. Drepturile ei au fost călcate în picioare şi violate. Fii săi au suferit mult, unii până la mărturia supremă a sângelui. Sfârşitul prigoanei a restituit libertatea, dar problema structurilor bisericeşti aşteaptă încă soluţia sa definitivă. Fie ca dialogul să constituie calea pentru vindecarea rănilor încă deschise şi pentru rezolvarea dificultăţilor ce mai persistă. Victoria carităţii va fi o pildă nu numai pentru biserici, dar şi pentru întreaga societate. Îl rog pe Dumnezeu, părinte al milostivirii şi Domn al păcii, ca iubirea primită şi dăruită să fie semnul prin care creştinii pot fi recunoscuţi ca fideli Domnului lor (Papa Ioan Paul al II-lea, Fragmente din discursul sfântul părinte, rostit sâmbătă seara în faţa sfântului Sinod, în Ibidem, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 4.). La fiecare problemă enunţată soluţia nu este alta decât a reda Bisericii unitatea vizibilă: Fraţi întru episcopat, să redăm Bisericii unitatea vizibilă pentru că altfel această lume va fi lipsită de o mărturie pe care numai urmaşii Fiului lui Dumnezeu, mort şi înviat din iubire, o pot duce până la cele din urmă consecinţe. Ce ar putea oare determina oamenii de azi să creadă în el, dacă noi continuăm să sfâşiem cămaşa necusută a Bisericii dacă nu reuşim să dobândim de la Dumnezeu miracolul unităţii, lucrând pentru a înlătura obstacolele din calea manifestării ei depline? Cine ne va ierta de această mărturie neadusă? Am căutat unitatea din toate puterile mele şi voi continua să mă dedic până la sfârşit ca ea să fie între preocupările prioritare ale bisericilor şi a le susţine în slujirea apostolică (Papa Ioan Paul al II-lea, Fragmente din discursul sfântului părinte, rostit sâmbătă seara în faţa sfântul Sinod, în Ibidem, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 4.).

De altfel, pe întreg parcursul vizitei, între Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea şi preafericitul părinte patriarh Teoctist, a existat un viu dialog al unităţii. Sub aspect ecumenic punctul culminant a fost atins prin întâlnirea şi îmbrăţişarea fraternă între papă şi patriarhul Teoctist, care la rândul său lansează mesajul actual al Bisericii: În pragul celui de al III-lea mileniu, mesajul Bisericii adresat lumii nu poate fi altul decât acesta: Hristos cel înviat împărtăşeşte lumii prin Biserică dobândirea vieţii celei adevărate. Credem că Bisericile creştine trebuie să îşi adune energiile risipite şi să le concentreze în lucrarea de sfinţire a omului şi a lumii.

Să-l redea lumii pe Hristos. Ce putem noi oferii lumii altceva mai de preţ decât Dumnezeu însuşi? Lumea de azi are nevoie mai mult ca oricând de Dumnezeu şi de harul său sfinţitor, căci constatăm cu durere că mulţi dintre semenii noştri au pierdut conştiinţa sensului vieţii lor. Ei par a rămâne captivi pământului şi neputincioşi în a-şi ridica privirea spre cer, pentru a-şi descoperii adevăratul lor statut, cel de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu pentru a ajunge la asemănarea cu el (Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Cuvântarea Preaericitului părinte patriarh Teoctist la celebrarea sfintei Liturghii în Piaţa Unirii din Bucureşti, în prezenţa Sanctităţii sale, papa Ioan Paul al II-lea, în Ibidem, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 5.).

Cu ocazia vizitei Sanctităţii sale papa Ioan Paul al II-lea a fost lansată cartea părintelui prof. dr. Dumitru Popescu Ortodoxie şi catolicism, dialog şi conciliere. Volumul editat la România Creştină este prefaţat de către patriarhul Teoctist. Lucrarea cuprinde un ciclu de conferinţe ale distinsului profesor susţinute la Institutul San-Bernardino din Veneţia, Centrul Pro Unione din Roma, Facultatea de Teologie din Padova şi Institutul Ecumenic din Bari. Într-o ediţie de lux ea a fost oferită Sanctităţii sale papa Ioan Paul al II-lea, la întâlnirea cu înalţii ierarhi a sfântului Sinod BOR (Cf. Corneliu Ciocan, Volumul Ortodoxie şi Catolicism va fi oferit papei ca simbol al reconcilierii, în Ibidem, nr. 2087, luni, 10 mai, Bucureşti, 1999, p. 5.).

Iată acum, când scriu aceste rânduri cei doi conducători ai Bisericilor: Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea şi preafericitul părinte patriarh Teoctist sunt la Tatăl Ceresc. Aici pe pământ au rămas însă vorbele, dar mai ales faptele lor care sunt lumina călăuzitoare pe drumul unităţii pentru generaţiile ce vin.

Întoarcerea

Deşi a fost un drum obositor acest eveniment mi-a rămas întipărit foarte limpede în minte şi de fiecare dată când îl povestesc, nu uit nici cel mai mic detaliu. M-am întors acasă mai bogat sufleteşte. Am văzut şi am trăit unitatea. Unitatea există, poate fi realizată foarte uşor, e posibilă, iar acolo, avându-l pe papa Ioan Paul al II-lea în mijlocul nostru, a fost chiar o unitate palpabilă.

Într-un sertar, dar şi în suflet, păstrez cu sfinţenie un rozariu din lemn de trandafir adus tocmai de la Roma.

(fragment din cartea Carisma Unităţii. Elemente ecumenice aparţinând modelului de convieţuire interetnică şi multiconfesională din Banat de Alexandru-Paul Gherman)

Alexandru-Paul Gherman
masterand Anul II la Universitatea Babeş-Bolyai,
Facultatea de Teologie Greco-Catolică,
Cluj-Napoca.

lecturi: 10.