Iaşi: După experienţa beatificării papei Ioan Paul al II-lea

Iniţial nu am vrut să scriem nimic despre experienţa noastră de la Roma, despre ceea ce am văzut şi auzit în zilele beatificării papei Ioan Paul al II-lea. Dar cum o bucurie cere de la sine să fie împărţită, ne-am decis s-o împărţim. Nu avem cuvinte înalte şi nici meşteşugite. Cuvintele noastre sunt cuvintele omului simplu, care a văzut şi a auzit şi care spune cu inima ceea ce poate alţii reuşesc să transmită mult mai bine decât noi prin concepte.

Aşadar, am avut bucuria de a fi printre cei mai bine de un milion de pelerini prezenţi la beatificarea marelui papă Ioan Paul al II-lea.

Mai întâi ne-a uimit numărul mare de pelerini. Peste un milion! Şi dacă i-aţi fi văzut cât de fericiţi erau, cât de senini! Nu se plângea nimeni de aglomeraţie, de condiţii, oricum foarte bune asigurate de organizatori. Nu-şi revendica nimeni "bucăţica". Eram o "mare" de fraţi adunaţi la sărbătoarea "tatălui".

Apoi, dacă în luna mai a anului 1999 ne-am dus într-un număr destul de mare la Bucureşti să-l "vedem" pe papa, la Roma marea mulţime a venit să-l "simtă" pe papa.

În ziua de 1 mai, la Liturghia beatificării, l-am simţit pe papa, pe Ioan Paul al II-lea. Era acolo! Ne privea de sus, era printre noi, era în zâmbetul oamenilor prezenţi, era pe faţa fiecărui polonez prezent, era în glasul papei Benedict al XVI-lea, era în difuzoare, pe marele ecrane pregătite special pentru acest eveniment, era în aerul pe care îl respiram. El împărţea fiecăruia câte o sticlă cu apă, împărţea sandviciuri, asigura ordinea şi mai ales... era imaginea care, la un moment dat, a fost dezvelită în aplauzele şi în uralele prelungi ale Pieţei "Sfântul Petru".

Spontan ne-am amintit de cuvintele spuse de Ioan Paul al II-lea cu ocazia marelui jubileu al tinerilor din anul 2000: "Acest zgomot (provocat de prezenţa celor două milioane de tineri) l-a simţit Roma şi nu-l va uita niciodată".

Când s-a descoperit imaginea lui de pe balconul principal al bazilicii "Sfântul Petru", am simţit cum, nu numai piaţa s-a pus în mişcare, ci lumea întreagă. Aveam să auzim după aceia cum în mai toate bisericile din lume s-au făcut celebrări deosebite cu această ocazie şi cum simţământul nostru a fost îndreptăţit.

La predică papa Benedict a vorbit despre figura marelui său antecesor, despre cât de profund era în rugăciune, cum celebra sfânta Liturghie şi mai ales cum l-a văzut pe om, în general.

"Omul" propus de fericitul Ioan Paul al II-lea este omul creat de Dumnezeu cu demnitate şi responsabilitate, chemat să iubească şi să fie iubit, este omul care nu poate fi instrumentalizat, pe care nu se pot face experimente, este omul liber, care trăieşte din adevăr, căruia îi pasă de semenii săi, alături de care este chemat la mântuire.

"Omul" propus de fericitul Ioan Paul al II-lea, după experienţa din zilele beatificării lui, după părerea noastră, este tocmai el; omul care s-a născut, a copilărit, s-a format ca tânăr, ca preot, ca episcop şi cardinal într-o Polonie încercată de absurditatea războiului. Orfan de părinţi şi singur pe lume, seminarist în clandestinitate, muncitor la cariera de piatră şi la fabrica de solvenţi, a învăţat "cine" este omul. Preot la studii la Roma, vicar într-o parohie de ţară, capelan al studenţilor şi apoi episcop auxiliar, arhiepiscop şi cardinal, a învăţat că omul este chemat dincolo de ceea ce "se vede". Iar ca papă, deschizându-şi larg porţile lui Cristos, prin învăţătura şi mai ales prin suferinţa sa, a "sublimat" în continuare omul. Iar oamenii l-au căutat mereu... L-au căutat în egală măsură tinerii, copiii, adulţii, bolnavii, muncitorii, familiile, seminariştii şi preoţii. L-a căutat "omul în general" pentru că el a fost "omul special". Acolo, la Roma, l-am căutat şi noi...

Ajunşi din nou acasă, reîntorşi la obligaţiile noastre de fiecare zi, nu putem spune că fizic s-a schimbat ceva. Suntem aceeaşi care am fost şi la Roma. Dar... în sufletul nostru, ceva s-a mişcat. Este greu de explicat în cuvinte. Poate că lacrimile spun mult mai mult decât cuvintele, lacrimile de bucurie, acea bucurie că am fost acolo, că Dumnezeu ne-a dat acest mare har, că am fost, fără vrednicia noastră, printre cei peste un milion de pelerini prezenţi la Roma. Sunt lacrimile care ne inundă ochii chiar şi în aceste momente. Dar ştim că fericitul Ioan Paul al II-lea ar fi făcut la fel. Şi el ar fi plâns şi apoi ne-ar fi spus: "Acum deschideţi larg porţile lui Cristos...".

(Iosif şi Eugenia)

lecturi: 19.