Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Pentru ce examene ne pregătim?

La sfârșitul anului școlar, elevii și studenții se pregătesc cu emoție pentru susținerea examenelor. Cei care au terminat școala, dar nu au încă un serviciu, caută un loc de muncă și se pregătesc pentru interviurile și examenele de angajare. Cei care au un serviciu se pregătesc cât mai bine profesional pentru a-și păstra locul de muncă și pentru a face față periodic examenelor de evaluare a performanței individuale. Pentru toate acestea ne perfecționăm permanent, cheltuim multe energii, antrenându-ne mintea și dezvoltându-ne capacitatea de a rezolva problemele de orice fel din viață.

O pregătire specială este aceea pentru viața de familie în care fiecare tânăr își caută perechea potrivită și odată găsită își întemeiază pas cu pas, prin iubire și sacrificiu, căminul familial în care un loc important îl ocupă creșterea și educarea copiilor. În această etapă, ne perfecționăm mai ales din punct de vedere uman și putem spune că, din când în când, trebuie să trecem și peste unele examene ale inimii care, de ce să nu recunoaștem, sunt uneori chiar mai dificile decât cele ale minții.

Suntem atenți așadar la felul în care ne cultivăm mintea și inima, avem grijă de trupul nostru ca să fie frumos și sănătos, pentru ca examenele medicale să aibă rezultate cât mai bune, dar de multe ori uităm de partea cea mai importantă a ființei noastre care este sufletul. Suntem atât de absorbiți de realitățile pământești încât uităm de cele cerești. Poate cei mai în vârstă, care nu mai sunt activi profesional și au depășit toate etapele vieții de familie, găsesc răgaz să reflecteze mai profund la examenul cel mai important care urmează: examenul de admitere în viața veșnică. Dar tocmai pentru că la mijloc este vorba de o veșnicie, acest examen ar trebui să ne preocupe cu toată seriozitatea pe toți, mici și mari căci: "La ce i-ar folosi omului să câștige lumea întreagă dacă își va pierde sufletul?"

Cum va fi oare examenul final? Ponderea cea mai mare nu o vor avea performanțele intelectuale și profesionale, ci cele familiale și în special cele sufletești. Nu ni se va cere nici o fișă de analize medicale, nici măcar un test IQ, dar vom fi întrebați despre frumusețea familiei pe care am format-o - părinți și copii sau comunitatea religioasă în cazul vieții consacrate - și mai ales despre frumusețea sufletului nostru. Cu alte cuvinte, ce am făcut pentru a deveni sfinți?

Pentru pregătirea examenelor vieții avem nevoie de părinți, profesori, de experiența celor mai avansați ca noi, de cărți bune. Pentru pregătirea examenului decisiv al judecății noastre, fără îndoială că ajutorul cel mai important vine de la Dumnezeu care ne susține neîncetat cu harurile Duhului Sfânt. Numai noi să vrem să apelăm cu încredere la mijloacele puse nouă la dispoziție cu sublimă pedagogie și infinită iubire de Domnul nostru: sfânta Spovadă și sfânta Împărtășanie prin care ne putem însănătoși sufletele, spălându-le de păcate în sângele prețios al lui Isus Cristos; sfânta Liturghie la care ne hrănim cu Cuvântul Domnului și cu trupul său preasfânt. Zilnic îi avem la dispoziție pe preoții noștri care ne dezleagă de păcate la scaunul de spovadă, ne proclamă și ne explică cuvintele Sfintei Scripturi, îl aduc pe altarele bisericilor noastre pe Isus Cristos, mântuitorul sufletelor noastre. Ca însoțitori și modele de urmat în pregătirea noastră îi avem pe sfinți.

Pentru a fi primiți în cer ne trebuie o inimă curată, rugăciune, cultivarea virtuților, păzirea poruncilor, îndeplinirea datoriilor zilnice și mai presus de toate, o iubire generoasă față de Dumnezeu și față de aproapele. Pentru aceasta să alergăm sub ocrotirea sfintei Fecioare Maria, care după o viață petrecută în ascultarea și împlinirea voinței Tatălui ceresc, a fost ridicată cu trupul și cu sufletul la cer, de unde veghează cu iubire la salvarea sufletelor noastre, fiind mijlocitoare puternică în trecerea cu bine a examenelor acestei vieți și mai ales a ultimului și celui mai important din clipa morții noastre.

Ciprian Nesimuca


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat