Cardinalul preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii despre noua "Curte a Neamurilor" care se naşte în reţea

Între Biserică şi bloggers o reuşită vis-à-vis

Spaţiul profan şi cel sacru găsesc o nouă modalitate de conexiune

De Gianfranco Ravasi

La 21 iulie în urmă cu o sută de ani se năştea la Edmonton, capitala statului canadian Alberto şi mare centru agricol, industrial şi comercial, Herbert Marschall McLuhan, al cărui nume avea să devină un fel de drapel în orizontul tot mai vast al comunicării de masă. Foarte repede sloganul "Mijlocul este mesajul", nedreaptă şi un pic banală simplificarea cercetării sale, avea să se transfere pe buzele atâtor conferenţiari, şi opere cum ar fi întocmai Medium şi mesajul sau Galaxia Gutenberg sau Cetatea ca aulă de şcoală aveau să intre în toate bibliotecile, pentru că erau considerate o "actualizare" indispensabilă. Afirmaţiile sale, adesea incisive, loveau o evoluţie tot mai accelerată a comunicării conform căreia "modelele de elocvenţă nu mai sunt clasicii, ci agenţiile publicitare (...) cu care moderna Scufiţă Roşie nu avea nimic împotrivă să se lase mâncată de lup", aşa cum scria în culegerea sa de lucrări despre "folclorul omului industrial" Soţia mecanică (1955). Ei bine, la distanţă de puţine decenii, paginile sale şi teoriile sale, deşi sugestive şi mereu înzestrate cu ecouri permanente, riscă să pară acoperite de praf sau să fie asemenea cu voci care provin dintr-o îndepărtată chiar şi nobilă epocă de fier. De exemplu, portretul fenomenului televizat şi al exceselor sale pe care un mare regizor ca de curând răposatul Sidney Lumet îl punea în scenă în atrăgătorul său A cincea putere (1976) - în mod semnificativ intitulat în originalul american Network - de atunci a avut scenarii ulterioare şi surprinzătoare, capabile să-l uimească pe însuşi McLuhan, în afară de Lumet, ca să nu mai vorbim despre Orson Welles din foarte celebrul A patra putere (1941), arhetipul acestui gen.

Semnul cel mai relevant al acestei schimbări pe care un sociolog american, John Barlow, a comparat-o cu descoperirea focului, este în faptul că pentru civilizaţia contemporană comunicarea nu mai este un instrument asemănător cu o proteză a simţurilor noastre cu presupunea McLuhan, ci un "ambient" total, o atmosferă globală care învăluie şi pătrunde totul şi pe toţi.

Una din emblemele cele mai semnificative este desigur blogul, deasa reţea comunicativă care de acum a cuprins întreaga noastră planetă. Pentru aceasta, două dicasterii ale Sfântului Scaun, Consiliul Pontifical al Culturii şi Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, au decis să propună la 2 mai, după marele eveniment al beatificării lui Ioan Paul al II-lea, o întâlnire între bloggers, posibil reprezentanţi ai celor 157 de milioane de locuitori ai blogosferei răspândiţi în toată lumea (cu toate că "Wired Magazine", în anul 2008, anunţase moartea blogurilor!).

Deci nu a fost vorba de o întâlnire a bloggers catolici, ci a tuturor acestor diferiţi frecventatori ai paginilor din reţea, cu limbajul lor special, colorat, mai ales concis, aproape redus la un soi de cod. De fapt, lor nu le plac discursurile lungi şi conferinţele, ci dezbaterile on line în direct, cu sistemul lui "lovitură şi răspuns", aproape ca într-un schimb în jocul de tenis de impresii, impresii, evaluări, judecăţi, uneori tăietoare, oricum directe şi fulminante.

O întâlnire organizată printr-un simplu e-mail, devenit imediat viral, care în puţine zile a produs 750 de cereri de participare. Motive logistice i-au constrâns pe organizatori la alegeri grele, dat fiind faptul că disponibilitatea în sediul întâlnirii era de numai 150 de locuri: cincizeci de bloggers au fost selecţionaţi pentru a garanta reprezentativitatea geografică şi tematică; în schimb, alţi o sută au fost aleşi prin tragere la sorţi.

În acest cadru sugestiv, întâlnirea a fost programată pe două panels: primul i-a avut ca protagonişti pe bloggers, în timp ce al doilea a avut intervenţiile câtorva reprezentanţi ai Bisericii angajaţi să ofere posibile răspunsuri la sugestiile prezentate de intervenţiile şi de propunerile concrete ale celor care frecventează lumea interactivă Web 2.0.

Bloggers au manifestat, prin modalităţile lor expresive tipice, dorinţa de a-şi face auzit glasul, făcându-l să ajungă şi la Biserică. În acelaşi timp au cerut Bisericii să primească interacţiunea, fără a se teme să adopte un limbaj uneori independente şi anticonformist. Au indicat potenţialităţi enorme pentru viitorul comunicaţiei ecleziale, cu o dezbatere onestă şi clară: ea, chiar dacă nu permite să-l priveşti în ochi pe interlocutor, totuşi creează un canal comunicativ care ajunge la mintea şi la inima chiar şi a persoanelor care nu frecventează Biserica.

Aşadar, este necesar să se recunoască relevanţa acestui fenomen care începe de la bază, calificându-se ca popular, nu de locşor, şi care revelează, însă, o dimensiune culturală specifică. Desigur, e vorba de un mod deosebit de incandescent, purtător al aspectelor cele mai creative ale capacităţii umane dar, în acelaşi timp, destinat să înglobeze contradicţiile şi chiar posibilele degenerări ale gândirii şi culturii. Totuşi, este indubitabil că nu se poate ignora o realitate care asumă tot mai mult caracteristicile de "mişcare culturală", capabilă să intercepteze şi să interacţioneze cu un public de cifre incontrolabile. Am putea spune că suntem în noile pieţe şi în noile catedrale, spaţii virtuale desigur, dar locuite de persoane care comunică, exprimă idei, relatează istorii şi pun întrebări, aşteaptă răspunsuri. Deci nu putem evita această cerere de dialog, chiar ţinând cont că exigenţa provine de la o lume fluidă, complexă, articulată şi în continuă fibrilaţie.

Astfel varietatea prezenţelor a lăsat spaţiu ideilor şi temelor, schiţate de intervenţiile participanţilor la această întâlnire - în multe aspecte inedită în cadrul vatican - şi dezvoltate neîncetat în blogosferă. Un context în care se respira aşteptare şi în acelaşi timp dorinţă de a împărtăşi, de a povesti altora propria experienţă de locuitori ai reţelei şi ai lumii reale.

S-a perceput aşteptarea de a crea familiaritate, prietenie, comunicare între lumi diferite, uneori antitetice sau pus în contrapoziţie în mod artificial, de a da formă unui mozaic de chipuri, de cuvinte, de conţinuturi care depăşesc ţarcul formalismului şi al hlamidelor care pot frâna întâlnirea cu atâtea persoane care aşteaptă să fie înţelese în formele lor expresive originale.

Exigenţa de libertate se respira în toţi cei prezenţi, dar şi disponibilitatea de a asuma un rol de responsabilitate în comunicare, conştienţi că nu sunt nişte corsari în reţea, cavaleri on line dedicaţi jafurilor şi incursiunilor pentru a crea haos, ci protagonişti ai unui cod comunicativ diferit, înzestrat cu reguli proprii.

Dorinţa care ne susţinea pe noi, organizatori ai acestui eveniment, era, aşadar, aceea de a primi, a înţelege, a asculta cererile, speranţele, temerile, îndoielile, aspiraţiile şi problemele acestei comunităţi foarte vaste care urmăreşte viaţa Bisericii mai mult decât ne putem noi imagina.

De aici a apărut necesitatea, exprimată în manieră clară în timpul întâlnirii, de a descifra mentalitatea, cultura şi filozofia care îi animă pe bloggers, aşa încât Biserica să fie capabilă de o nouă evanghelizare şi de a avea incidenţă în opinia publică, învăţând să fie interactivă şi nu ancorată numai în comunicarea de factură piramidală care este mai degrabă străină culturii din timpul nostru. Astfel se poate depăşi o comunicare numai unidirecţională, fără posibilitate de dialog şi de schimb, destinată să lase o impresie de rigiditate şi de autoreferenţialitate.

Rămâne ca o realitate incontestabilă că filozofia şi cultura bloggerilor au nevoie să fie decodificate, încercând să se depăşească prejudecata că e vorba de o comunicare negândită şi instinctivă. În blog nu suntem numai în faţa unei căsuţe poştale cu viteză digitală, în care ştirile se schimbă în timp real şi fiecare afirmă ceea ce vrea şi cum vrea, ca şi cum ar fi un buletin de ştiri on line în care toţi pot să adauge, fără nici o cheltuială, propriile informaţii şi să primească informaţii în schimb.

Desigur, acesta este un aspect al blogosferei, dar trebuie semnalată mai ales dimensiunea culturală a fenomenului, ba chiar existenţială: suntem în prezenţa lui way of life, "unui stil de viaţă". De fapt, Web-log (denumire originară a blogului) este un jurnal de bord în format electronic care nu înregistrează numai faptele, ci le comentează în funcţie de sensibilitatea personală, este o reflecţie despre actualitate şi, în anumite aspecte, o interpretare a existenţei.

În această perspectivă trebuie urmărită cu extrem interes şi trecerea de la blogging la micro-blogging care asumă un rol tot mai dominant, capabil să elimine cenzurile regimurilor, tentativele de a ascunde evenimente şi situaţii conflictuale explozive. Numai ca exemplu cităm mişcarea Arab Spring Uprising 2011, cunoscută de toţi: ea a fost condusă şi prin microblogging, pentru a organiza proteste, adunări în piaţă, convocări de masă imprevizibile.

Pentru a exprima ideea fenomenului ne gândim numai la faptul că întâlnirea noastră de la 2 mai a dat naştere la peste 80.000 de tweets. Un tweet (de la verbul englez "a gânguri") este un text cu 140 de caractere trimis de unul care foloseşte Twitter la toţi cei care îl urmează, followers ai săi. Desigur, cu 140 de caractere la dispoziţie, provocarea se concentrează pe faptul de a fi cât mai concişi posibil.

Tweets pot fi marcate din punct de vedere tematic de un cuvânt cheie numit hashtag (#). Tweets dedicate lui Vatican Blogger Meeting 2011 - marcate de cuvântul cheie # vbmII - au ajuns imediat la stadiul de trending, adică au intrat în lista celor zece teme cele mai populare pe Twitter în acel moment, stând alături de comentariile despre ştirea morţii lui Osama bin Laden, şi ea anunţată pe Twitter. Un tweet printre miile adunate de organizatori afirma: "One of the Top Catholic Stories for 2011 is definitely going to be the Beatification of jpII. #vbmII will also make the list this year".

O modalitate comunicativă a acestui gen deschide orizonturi surprinzătoare nu numai pentru publicitate, ci pentru însăşi formarea umană şi culturală. Tocmai în această linie ar trebui studiat blogul şi reţea bloggerilor, creând spaţii de dezbatere şi de confruntare neobişnuite din punct de vedere tematic dar nu mai puţin eficace şi incisive.

E vorba de aşa-numitele new pockets of dialogue, mici grupuri de reflecţie, capabile să intercepteze pe alţii, indivizi sau grupuri, în căutare confruntării şi a răspunsurilor despre teme foarte sensibile astăzi.

Aşadar, spaţiul profan şi cel sacru găsesc o nouă modalitate de conexiune, care inaugurează o adevărată "Curte a Neamurilor" în reţea cu posibilităţi nelimitate. Întâlnirea de la 2 mai ne-a făcut să înţelegem că apare o nouă realitate care comunică emoţii, sentimente, mişcări ale sufletului, opinii, relatări după o modalitate inedită pe care însuşi McLuhan n-ar fi suspectat-o vreodată. Gândindu-ne la bloggers şi la textele lor lapidare, sincopate, uneori la limita ermetismului, vine în minte un aforism al filozofului grec Talet (secolul VII-VI înainte de era creştină): "Multe cuvinte nu sunt niciodată indiciu de multă înţelepciune".

Să încercăm deci să evocăm câteva propuneri reieşite în acest dialog, alegându-le pe cele mai sugestive, pe cele mai interesante şi un pic provocatoare, pentru a scoate în evidenţă necesitatea de a nu lăsa ca această întâlnire a bloggerilor să rămână numai un eveniment care trebuie încredinţat analelor istoriei, ci să devină primul pas al unui drum lung în ascultarea atâtor persoane care doresc să vorbească cu noi. Prima sugestie are ca referinţă următoarea Zi Mondială a Tineretului la Madrid, cu cererea de a organiza în acel cadru o altă întâlnire a bloggerilor. O a doua propunere sugera să se încredinţeze chiar şi unor bloggers aceleaşi cartele informative care de obicei sunt date presei, sub embargo, de Sfântul Scaun. S-a sugerat şi să se iniţieze o formă de acreditare a bloggerilor pentru marile evenimente ecleziale, aşa cum se întâmplă pentru trimişii mijloacelor de comunicare mai obişnuite, în video, audio şi presă scrisă.

A fost avansată şi posibilitatea de a da o formă de oversight ("supervizare") pentru blogurile catolice, în timp ce alţii afirmau pe bună dreptate să nu se subevalueze exigenţa de libertate. În afară de asta, s-a făcut cunoscut că multe ziare, reviste, ştiri şi conţinuturi de evenimente ecleziale converg în bloguri şi acest modus operandi a dat deja o contribuţie însemnată noii evanghelizări, chiar luând în considerare nu puţinele caracteristici de contestaţie prezente în blogosferă.

Demnă de menţionat a fost propunerea de a gândi la accesul la viitoarele news portals pentru purtătorii de handicap. În sfârşit semnalăm insistenţa pentru folosirea sistemului "multilimbaje" în portalurile de ştiri. Acestea sunt numai câteva din multele propuneri lansate şi care continuă să navigheze în reţea. Nu comentăm aceste propuneri, ci le relansăm din coloanele unui ziar foarte semnificativ cum este "L'Osservatore Romano". În anumite privinţe Vatican Meeting for Bloggers face parte din istoria comunicării. Istoria este experienţa care ia o formă şi o direcţie. În acest sens consider că întâlnirea a făcut să se adune într-un loc experienţe diferite şi le-a dat o formă. Nu erau obiective rigide de atins, ci realităţi şi dorinţe de verificat, din moment ce nimeni nu ştia bine ce să se aştepte de la întâlnire.

Nu era un program predefinit despre teme şi probleme de tratat, ci numai o structură pentru a putea permite un schimb. Cuvintele părintelui Federico Lombardi au fost semnificative: "Bloggerii catolici reprezintă o porţiune relevantă a opiniei publice în Biserică. Magisteriul conciliar deja prevedea această realitate". De asemenea: "Egoul este un element problematic asupra căruia trebuie reflectat şi din punct de vedere existenţial, şi pentru că noi trăim munca noastră de comunicatori pe cuvântul "slujire". În comunicare dimensiunea slujirii faţă de interlocutorul meu este cheia. Este o slujire adusă creşterii comunităţii umane în democraţie, în respect şi în dialog".

La un anumit punct al întâlnirii cuvântul "ascultare" a făcut impresie favorabilă şi a fost repetat de mai multe ori, în timp ce twitter feed se actualiza ritmic şi la mare viteză înregistra impresiile, ideile, gândurile şi "feedback"-urile nu numai ale celui care era în sală ci şi ale oamenilor care participau la eveniment via internet. Nu există activităţi fixe pentru viitor, deoarece meeting-ul nu s-a încheiat cu programări precise. Oricum este clar că tocmai lipsa de activităţi definite mobilizează fantezia şi creează în blogosferă o mişunare de idei şi proiecte. Deci, meeting-ul va continua să trăiască tocmai în acea reţea de comunicare care de acum cuprinde întreaga planetă.

(După L'Osservatore romano, 22 mai 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.