Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Mater Ecclesiae" în Piața "Sfântul Petru" a fost voită de Ioan Paul al II-lea ca semn de recunoștință

Acel mozaic al Mariei care amintește de atentatul împotriva lui Wojtyla

De Giovanni Battista Re

Cardinal prefect emerit al Congregației pentru Episcopi

Pelerinul sau turistul care ajunge în piața Sfântul Petru vede dominând din înaltul fațadei brațului avansat al Palatului Apostolic, în partea dinspre bazilica Vaticană, mozaicul Sfintei Fecioare Maria care poartă titlul de Mater Ecclesiae. La baza mozaicului, care o reprezintă pe Fecioara Maria cu pruncul Isus, este inserată stema lui Ioan Paul al II-lea cu motoul Totus tuus.

Imaginea, de peste doi metri și jumătate înălțime, a fost așezată acolo între noiembrie și decembrie 1981, și are o istorie care merită să fie amintită datorită legăturii strânse și semnificative cu Pontiful beatificat la 1 mai. De fapt, atunci când, după atentatul de la 13 mai 1981, Karol Wojtyla s-a întors în Vatican după prima internare la spitalul policlinic Gemelli, responsabilii de la Guvernatorat evaluau posibilitatea de a așeza un semn vizibil pe pavajul din piața Sfântul Petru, în zona în care Papa a fost împușcat, pentru a aminti o pagină dureroasă din istoria Bisericii dar și pentru a mărturisi semnul unei ocrotiri cerești. Intenția lui Ioan Paul al II-lea a fost exprimată imediat: dorința lui era ca, în amintirea atentatului, în piață să fie așezată, la loc vizibil, o imagine a Sfintei Fecioare. De fapt, el era convins că Fecioara Maria l-a ocrotit. Așadar nu era mod mai bun pentru a comemora acea zi de 13 mai.

Papa Wojtyla a revelat și că, deja în anul precedent, cineva îi adusese la cunoștință o "lipsă" singulară în piața Sfântul Petru: pentru statuia lui Cristos, care iese în evidență pe fațada bazilicii, erau ca o coroană statuile apostolilor și ale multor sfinți, presărate pe tot emiciclul colonadei, dar nu era o imagine a Sfintei Fecioare.

În realitate, o imagine frumoasă a Fecioarei este pictată în luneta de deasupra porții mari de bronz, dar este vizibilă numai pentru cel care intră sub colonadă și merge la picioarele marii scări de acces. Papa a adăugat că trebuia studiată cu grijă o soluție care să fie în ton cu o piață bogată în artă și foarte sugestivă și maiestuoasă.

De aceea, s-a mers în această direcție. Arhiepiscopul Eduardo Martinez Somală, substitut la Secretariatul de Stat, m-a delegat pe mine, pe atunci asesor, să iau direct contact cu episcopul Giovanni Fallani, președinte al Comisiei permanente pentru ocrotirea monumentelor istorice și artistice a Sfântului Scaun, și cu profesorul Carlo Pietrangeli, director al Muzeelor Vaticane, cerându-le să studieze un proiect demn de piața Sfântul Petru și apoi să facă propuneri, consultând eventual în această privință și vreun artist.

Atunci când i-am ilustrat dorința Pontifului, Pietrangeli s-a arătat destul de sceptic. Și deși a promis că va reflecta și va consulta niște colegi, a exprimat convingerea că era vorba de o acțiune - pe cât de sugestivă - aproape imposibil de realizat.

Monseniorul Fallani a afirmat că i s-a cerut mai înainte cu câteva luni o părere cu privire la un mozaic marian într-o fereastră care să dea spre piața Sfântul Petru. Și a asigurat că imediat se va duce acolo pentru a studia problema. După două ore mi-a telefonat, dând întâlnire în piața Sfântul Petru mie și lui Pietrangeli. Când am ajuns el, arătând cu degetul fereastra de la Palatul Apostolic unde este acum mozaicul, a spus: "Pentru mine, o soluție care se inserează bine în scenariul din piața Sfântul Petru este aceea a unui mozaic situat în cadrul de travertin al acelei ferestre acolo sus". Fallani m-a întrebat ce era în spatele ferestrei. Am răspuns că era vorba de o cameră unde lucrau două surori dactilografe de la Secretariatul de Stat și că, mai mult, acel spațiu larg avea deja o altă fereastră laterală. Pietrangeli a considerat valabilă propunerea, surprins că a fost găsită așa de repede o soluție potrivită pentru un complex arhitectonic pe care mulți l-ar fi considerat de neatins.

Dar mai ales proiectul i-a plăcut Papei, care ne-a îndemnat să mergem înainte. Fiind vorba de un mozaic, s-a considerat să fie anunțat imediat arhiepiscopul Lino Zanini, președintele Biroului mozaicului de la Fabrica "Sfântul Petru", care a afirmat că trebuia decis înainte de toate ce reprezentare mariană să se aleagă pentru mozaic.

Interpelat în această privință, Ioan Paul al II-lea a făcut cunoscut că i-ar fi plăcut o reprezentare a Sfintei Fecioare ca Mamă a Bisericii, pentru că - a explicat el - "Mama lui Dumnezeu a fost mereu unită cu Biserica și a fost simțită mereu foarte apropiată în momentele dificile ale istoriei sale". A adăugat de altfel că era personal convins că în ziua de 13 mai Fecioara Maria era prezentă în piața Sfântul Petru pentru a salva viața Papei.

Monseniorul Zanini a informat în această privință că, în interiorul Bazilicii Vaticane - mai precis pe primul altar pe stânga pentru cel care intră pe ușa laterală numită "a rugăciunii" - era o Sfântă Fecioară cu Pruncul, care, în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea, a fost bine restaurată și apoi denumită Mater Ecclesiae, în amintirea datei istorice de 21 noiembrie 1964, când Papa Montini, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican, a proclamat-o pe Fecioara Maria "Maica Bisericii". Este o imagine bogată în semnificație și în istorie, fiind o frescă pictată in capite columnarum și pusă în atriul vechii bazilici constantiniene. Între altele, e vorba de una din puținele lucruri frumoase care au putut fi salvate și transferate apoi în noua bazilică, după ce a fost terminată cupola lui Michelangelo. Transferarea ei a avut loc în anul 1607 și Capitlul vatican a încoronat-o în anul 1645. Dat fiind faptul că provenea dintr-o coloană din atriul bazilicii precedente, se obișnuia să fie desemnată în mod generic "Sfânta Fecioară a coloanei".

Propunerea monseniorului Zanini de a reproduce în mozaic pentru piața Sfântul Petru această frescă istorică, dedicată lui Mater Ecclesiae, a fost împărtășită de monseniorul Fallani și de Comisia prezidată de el. Apoi proiectul a fost prezentat Papei, care a dat aprobarea.

Profesorul Virgilio Cassio, cu colaborarea câtorva experți artiști, cu angajare lăudabilă a interpretat pentru mozaic vechea frescă, respectându-i caracteristicile, dar cu un ușor retuș în ceea ce privește reprezentarea pruncului Isus, și intensificând vigoarea cromatică a întregii imagini, pentru ca să fie mai bine vizibilă la mare distanță.

În partea inferioară a mozaicului a fost așezate stema lui Ioan Paul al II-lea și motoul Totus tuus. Sub soclu a fost așezată scrierea în caractere de bronz: MATER ECCLESIAE.

Conducerea Oficiilor tehnice de la Guvernatoratul Statului Vatican a pregătit cadrul metalic care să fie aplicat la imaginea din mozaic și s-a procedat la instalare.

La 8 decembrie 1981, Ioan Paul al II-lea, înainte de a recita Angelus, a binecuvântat imaginea mariană, semn al ocrotirii cerești asupra Pontifului, asupra Bisericii și asupra celui care ajunge în Piața Sfântul Petru.

După aceea, pe pavajul din piață a fost așezată o mică lespede de marmură care are stema Papei Wojtyla pentru a indica punctul precis în care a fost el împușcat.

(După L'Osservatore romano, 18 mai 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat