Lectio divina

Duminica a V-a din Postul Mare. Ciclul A

Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele
(Psalmul 119,105)

TEXTUL BIBLIC: Ioan 11,1-45

Moartea lui Lazăr

^1-2 Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei.

Fratele ei Lazăr, era bolnav. ³ Aşadar, surorile au trimis să i se spună: «Doamne, iată cel pe care-l iubeşti este bolnav!».

⁴ Când a auzit Isus, a zis: «Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea».

⁵ Deşi Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, ⁶ când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care se afla. ⁷ Abia după aceea, le-a spus discipolilor:

- Să mergem din nou în Iudeea!

⁸ Discipolii i-au spus:

- Rabbi, acum căutau iudeii să te ucidă cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?

⁹ Isus a răspuns:

- Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se împiedică pentru că vede lumina acestei lumi. ^10-11 Însă, dacă cineva umblă în timpul nopţii, se împiedică pentru că lumina nu este în el.

După ce a spus acestea, a adăugat:

- Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc.

¹² Atunci discipolii i-au zis:

- Doamne, dacă doarme, va fi salvat!

¹³ De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. ¹⁴ Aşadar, Isus le-a spus deschis:

- Lazăr a murit 15 şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar mergem la el!

¹⁶ Atunci Toma, cel numit Geamănul. A spus celorlalţi discipoli: «Să mergem şi noi ca să murim cu el!».

Isus este viaţa

^17-19 Când a ajuns Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor.

²⁰ Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. ²¹ Aşadar, Marta i-a spus lui Isus:

- Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit! ²² Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.

²³ Isus i-a spus:

- Fratele tău va învia.

²⁴ Marta i-a zis:

- Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă.

²⁵ Isus i-a spus:

- Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; 26 şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?

²⁷ Ea a răspuns:

- Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume.

Isus plânge pentru prietenul său

²⁸ După ce a spus aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, şoptindu-i: «Învăţătorul este aici şi te cheamă».

²⁹ Când a auzit, ea s-a ridicat repede şi a venit la el. ³⁰ Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. ³¹ Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo.

³² Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi a spus:

- Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.

³³ Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. ³⁴ Şi a zis:

- Unde l-aţi pus?

I-au răspuns:

- Doamne, vino şi vezi!

³⁵ Isus a lăcrimat. ³⁶ Atunci iudeii au început să spună: «Iată cât de mult îi iubea». ³⁷ Dar unii dintre ei au zis: «Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?».

Lazăr este înviat

^38-39 Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis:

- Ridicaţi piatra!

Marta, sora celui mort, i-a zis:

- Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile.

⁴⁰ Isus i-a spus:

- Nu ţi-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?

⁴¹ Au ridicat, deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: «Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. ⁴² Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis».

⁴³ Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: «Lazăr, vino afară!». ⁴⁴ A ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era acoperită cu un ştergar. Isus le-a zis: «Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!».

⁴⁵ Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el, au crezut în el.

1 - LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Salutare prieteni, deja suntem în Duminica a cincea din Postul Mare, acest timp minunat de reflecţie, care iată că ne-a fost dăruit pentru noi toţi ca să ne rugăm şi să ne prezentăm acum cu un spirit sărac la celebrarea Paştelui Domnului.

În Evanghelia de astăzi, evanghelistul Ioan ne relatează evenimentul morţii lui Lazăr. Textul începe cu detalierea ambientului familiar al lui Lazăr, acolo unde trăia, şi cine sunt surorile lui. Pentru a înţelege acest text trebuie să observăm câteva detalii mici, de vreme ce întâlnim în ele bogăţia acestui text biblic.

În mod util se prezintă cine era această Marie, ea care a uns cu mireasmă picioarele lui Isus şi le-a uscat cu părul ei. Este important să ştim că această Marie este diferită de cele despre care fac referinţă Matei şi Luca, de vreme ce acestea erau femei păcătoase; în schimb, Maria din Betania era o femeie cinstită şi ferventă, care atunci când s-a întâlnit cu Învăţătorul a voit să facă diferenţă între ceea ce este important şi urgent, considerând important mesajul care venea de pe buzele lui Isus şi îl asculta aşezată la picioarele lui; acest lucru i-a adus aprecierea Învăţătorului.

Isus primeşte acest mesaj: "Doamne, iată cel pe care-l iubeşti este bolnav!". Isus, în faţa acestui anunţ, răspunde ceva minunat care va fi partea centrală a acestei Evanghelii: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu...".

Isus profită de toată această situaţie pentru a da un mesaj fiecăruia care se află în acest scenariu.

Să vedem ce se întâmplă cu discipolii. Isus le vesteşte că vor merge din nou în Iudeea, ei îi amintesc că în urmă cu puţin timp au încercat să-l omoare acolo, ca şi cum ar vrea să-i spună Domnului nu e o idee bună să mergem pe acolo. Isus le spune totuşi că Lazăr doarme şi că El merge să-l trezească, iar ei insistă că nu e necesar să meargă în Iudeea, de vreme ce Lază pur şi simplu doarme. Aceste cuvinte ale discipolilor reflectau frica lor interioară, de vreme ce încă nu înţelegeau că sunt cu adevărat în faţa Fiului lui Dumnezeu, era greoi la minte. Mai departe în relatare, Toma spune: "Să mergem şi noi ca să murim cu el...", acesta fiind un alt semnal că Toma, la fel ca şi ceilalţi, încă nu-l înţelegeau pe Domnul lor şi erau necredincioşi.

La fel astăzi putem trăi în necredinţă, fără a putea să-l înţelegem pe Învăţător, aproape fără speranţă, plini de tristeţe, şi să ne umplem de amărăciune dacă suntem în faţa unei situaţii cum este moartea unei fiinţe dragi.

În Betania, casa lui Lazăr, erau câţiva iudei veniţi să stea alături de familia care era în doliu. Este o ocazie bună pentru cauza lui Isus, de vreme ce avea oportunitatea de a-l învia pe prietenul său drag, în faţa iudeilor care nu cred în învierea morţilor, vestită de Fiul lui Dumnezeu.

Mai departe în text Isus spune: "Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis...". Ştia dinainte de necredinţa iudeilor, însă mai ştie că nici discipolii nu cred, sau că au multe îndoieli.

Ajungând Isus la casa lui Lazăr se întâlneşte cu Marta şi ea i se adresează spunându-i: sunt sigură că "tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da...". Însă credinţa Martei era tot la început; Isus îi spune clar: "Fratele tău va învia" şi ea arată credinţa pe care o are "în felul ei" şi spune: "Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă". Marta nu îşi dă seama, nu îşi poate imagina că se află în faţa lui Dumnezueu însuşi care îi spune că el îl va învia pe fratele ei.

Un creştin trebuie să-şi amintească de faptul că spunem în fiecare zi în crez: "cred în învierea morţilor...". Şi dacă aşa este, ar trebui să fim trişti sau să plângem la moartea unei fiinţe iubite? Nu ne-a învăţat El că moartea este un pas spre Viaţă?

Isus ne asigură învierea morţilor şi El începe să plângă în faţa morţii prietenului său iubit. De ce plânge Isus? Isus ne arată aici natura sa umană, că simte, are emoţii şi întâlneşte tristeţea naturală care derivă din pierderea unei fiinţe iubite. El este la fel cu noi în toate, în afară de păcat... nu este ceva rău a plânge, ceea ce este rău e a pierde speranţa, a nu găsi mângâiere în promisiunea Domnului; ceea ce este rău e a tăgădui voinţa lui Dumnezeu.

Prieteni, ne vom putea numi adevăraţi discipoli ai lui Cristos, adevăraţi oameni de credinţă, atunci când în faţa situaţiilor de tristeţe, agonie sau disperare vom fi ca Mata şi Maria când îl întâlnesc pe Isus şi îi spun: "Dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit...".

Isus toate le face bine; nu era posibil ca iudeii să-l contrazică, aşa cum l-au tratat de atâtea ori; nimic nu se putea contesta, Lazăr era mort de patru zile şi deja mirosea, aşa cum spune Maria. Totul constituie un cadru perfect pentru ca să se împlinească ceea ce se spunea la începutul textului: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea...". Astfel este demonstrată puterea pe care o are Fiul, şi în momentul în care acţionează, rezultă că el este una cu Tatăl şi că poate să facă aceleaşi lucrări ca şi Tatăl, şi ne învaţă că amândoi merită aceeaşi adoraţie şi glorie.

Pentru a ţine cont: Isus nu le vesteşte discipolilor minunea pe care o va face, pentru a demonstra măreţia sa prin fapte şi nu prin cuvinte.

Alte texte biblice pentru a confrunta: Lc 10,38-42; Mt 9,24; Lc 19,41; In 9,6.

Pentru a continua aprofundarea acestor teme se poate vedea în dicţionar cuvântul ÎNVIERE.

Întrebări pentru lectură