Roman: Ne închinăm ţie, Cristoase...

În timpul sfânt al Postului Mare, de câţiva ani se obişnuieşte ca în Roman, la iniţiativa părinţilor iosefini din Roman, să fie organizat un moment de rugăciune în care să putem medita asupra misterului pătimirii şi morţii lui Cristos, prin Calea Sfintei Cruci.
 

Dacă anul trecut acest moment s-a desfăşurat la Parohia Romano-Catolică "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", în acest an, cea care a avut menirea de a pregăti îndeaproape acest eveniment a fost Parohia Romano-Catolică "Isus, Bunul Păstor", prin preoţii comunităţii, pr. paroh Francisc Fărcăşel, şi pr. vicar Iulian Roca, împreună cu fraţii capucini care au avut o contribuţie deosebită în ceea ce priveşte acompaniamentul cântecelor.
 

Momentul de rugăciune s-a desfăşurat pe 1 aprilie 2011, începând cu ora 19.15 şi a fost condus de pr. paroh Francisc Fărcăşel şi pr. iosefin Fabio Volani. Au fost prezenţi atât copii, tineri şi adulţi din parohiile romano-catolice din Roman, precum şi persoane consacrate din diferitele congregaţii existente în acest oraş.
 

Astfel, împreună, printr-o implicare activă atât în ceea ce priveşte organizarea, cât şi în ceea ce priveşte partea spirituală, ne-am unit cu toţii în cânt şi rugăciune pentru a-l însoţi pe Cristos pe drumul crucii, pentru a înţelege mai bine acest mister şi pentru a reuşi să privim mai mult asupra acţiunilor noastre prin care îl împovărăm şi mai mult pe Isus, ca astfel să ne putem schimba în bine şi să trăim cât mai bine viaţa de creştin.
 

Modelul de rugăciune abordat a fost cel al lui Michel Quoist. Înainte de fiecare staţiune ne-am unit în cântece strâns legate de mesajul staţiunii respective, pentru a ne putea dispune mai uşor la cele ce urma să ascultăm şi să medităm.
 

Parcurgând împreună cu Cristos drumul Calvarului, am avut ocazia de a conştientiza tot mai mult iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, iubire ce a atins apogeul în moartea lui Isus pe cruce pentru fiecare dintre noi.
 

La sfârşit, a avut loc o colectă prin care am putut oferi din puţinul nostru pentru copiii din Kenya, pentru ca astfel să putem alina şi noi suferinţa lor.
 

Ceea ce noi trebuie să facem acum e să nu ne oprim aici, dar să încercăm să fim tot mai motivaţi de acest scurt moment de rugăciune în a ne converti, în a ne purta propria cruce alături de Isus cu răbdare şi credinţă, ca mai apoi să putem învia şi noi împreună cu Cristos!

Andreea Ghiuzan

lecturi: 10.