Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Luizi-Călugăra: Funeraliile pr. Anton Sociu, OFMConv.

În satul natal Luizi-Călugăra, joi, 24 martie 2011, a fost condus pe ultimul drum pământesc trupul neînsuflețit al părintelui Anton Sociu, OFMConv.. Funeraliile au fost prezidate de PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, căruia i s-a alăturat fr. Emilian Cătălin, ministru provincial al Franciscanilor Minori Conventuali din România, precum și un număr de circa 100 de preoți, doi dintre ei fiind nepoții părintelui răposat.

Funeraliile pr. Anton Sociu, OFMConv. au început la ora 10.30, cu procesiunea de la casa parohială spre biserică, timp în care credincioșii veniți în număr mare, chiar și din alte parohii, împreună cu corul fraților studenți de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, cântau Domnului, cerând-i să-l primească pe slujitorul său, preot răposat, în împărăția fericiților din cer.

La celebrarea liturgică, după salutul introductiv, au fost intonați psalmii pentru defuncți, după care a fost proclamat cuvântul Domnului.

Fr. Emilian Cătălin a evocat la omilie câteva din trăsăturile mai importante ale personalității părintelui Anton, subliniind fidelitatea și credincioșia sa în a-și împlini jurămintele de frate și preot, precum și exemplul bun pe care l-a dat, fie în parohiile în care a slujit, fie la seminar, unde în ultimii ani ai vieții a fost un căutat duhovnic și părinte spiritual, nu numai de către seminariști, ci și de credincioși.

La finalul sfintei Liturghii, PS Anton Coșa a mulțumit în numele PS Petru Gherghel și al PS Aurel Percă părintelui Anton pentru toată munca pastorală și spirituală pe care a depus-o în slujba lui Cristos în Biserica locală și pentru că a fost întotdeauna un exemplu de "slujitor destoinic și credincios" pentru preoții mai tineri.

Celebrarea a continuat cu procesiunea spre cimitir, timp în care preoții împreună cu credincioșii s-au rugat și au cântat lui Dumnezeu, în jurul sicriul părintelui Anton, purtat pe umeri de frații studenți, spre locul de veci.

Gardurile frumos împodobite de către credincioși cu covoare viu colorate și icoane au însoțit de o parte și de alta procesiunea, tinerii îmbrăcați în portul tradițional și soarele blând de primăvară de deasupra dealurilor Măgurei au înălțând tuturor inimile spre sărbătoarea sufletelor fericite din cer, acolo unde avem speranța că se află și sufletul părintelui răposat.

Din cei 86 de ani pe care îi împlinise de curând (la 4 martie), părintele Anton a slujit mai bine de 57 de ani ca frate franciscan și preot. A fost vicar parohial și paroh în mai multe parohii ale Diecezei de Iași. După ce s-a pensionat, superiorii săi au considerat că este bine să vină la Roman, pentru ca să fie printre frații mai tineri, din comunitate și din seminar, o prezență edificatoare și totodată o mărturie vie a fratelui minor conventual, așa cum s-a conturat el de-a lungul secolelor, prin raportarea permanentă la Evanghelie și la carisma franciscană lăsată ca tezaur Bisericii și fraților de seraficul părinte, sfântul Francisc de Assisi.

Frate fidel hotărârilor profesiunii și preoției și deschis noilor expresii și cerințe ale fraternității franciscane, modest și discret ca prezență, echilibrat în cuvinte, deschis spiritului de glumă, deplin în mijlocul fraților, sobru și exigent cu sine, binevoitor și darnic cu ceilalți.

Mulțumindu-i Domnului pentru tot binele înfăptuit prin persoana părintelui Anton, ne rugăm să fie primit în rândul slujitorilor credincioși în patria cerească!

*

Biografia pr. Anton Sociu, OFMConv.

Pr. Anton Sociu s-a născut la Luizi-Călugăra, jud. Bacău, la 4 martie 1925, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai soților Anton și Veroana Sociu.

A urmat școala primară în satul natal și în 1937 s-a înscris la Gimnaziul Franciscan din Hălăucești, de unde s-a transferat la Seminarul Franciscan din aceeași localitate. A terminat cursurile liceale în anul 1945, după care a intrat în noviciat la Săbăoani. Și-a continuat pregătirea filozofică și teologică în Colegiul "Sfântul Bonaventura" din Luizi-Călugăra. În anul 1948, odată cu suprimarea ordinelor religioase din România, părintele Anton, a revenit în familie, așteptând să se ivească vreo posibilitate pentru a putea să-și continue formarea în vederea hirotonirii preoțești. Deschizându-se Institutul Teologic de la Alba Iulia a fost admis să-și continue studiile teologice și, la 29 iunie 1953, a fost sfințit preot, împreună cu alți șapte colegi. În același an a făcut și profesiunea solemnă intrând definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali.

Ca preot a slujit mai întâi ca vicar parohial la Huși (1953-1954), apoi la Pustiana (1954-1956) și Faraoani (1956-1958). În anul 1963 a fost numit paroh la Arini și apoi din 1963-1975 a slujit ca paroh la Lespezi. În 1975 a primit numirea de paroh la Cireșoaia, unde a rămas până în anul 1983 când a fost numit paroh la Târgu Trotuș. Aici a slujit până în anul 2000, când fost transferat în Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman. A slujit cu multă dăruire ca duhovnic și părinte spiritual la Liceul și Institutul Teologic Franciscan, până în ultima zi a vieții.

Pr. Anton Sociu a fost un exemplu de disponibilitate și de perseverență în misiunea care i-a fost încredințată de Dumnezeu, atât pentru confrații săi cât și pentru credincioșii care veneau la el să se spovedească sau să-i ceară sfaturi și rugăciuni.

În ziua de 21 martie 2011, părintele a trecut la cele veșnice cu multă pace și seninătate, chiar la sfârșitul sfintei Liturghii care s-a celebrat în camera sa. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile de a avea o moarte bună, dorință pe care a exprimat-o și în Testament: "Rog pe bunul Dumnezeu, prin mijlocirea sfântului părinte Francisc, sa-mi dea harul suprem al unei morți bune".

Fr. Virgil Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 martie: Luizi-Călugăra: Funeraliile pr. Anton Sociu, OFMConv.


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat