Iezuitul Antonio Spadaro vorbeşte despre transmiterea credinţei în era digitală

O reţea împletită cu lumea

În ADN-ul creştinului există căutarea de noi moduri de comunicare

De Fabio Colagrande

Reţeaua de Internet nu este numai un nou mijloc de comunicare pentru a distribui în mod mai rapid şi universal mesaje şi idei, ci un nou ambient de viaţă care transformă profund cultura noastră. Această intuiţie l-a inspirat pe iezuitul Antonio Spadaro, expert în comunicaţie digitală, şi l-a făcut să creeze, chiar la începutul anului, un blog (www.cyberteologia.ir).

În linie cu mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an, proiectul provine din constatarea că odată cu internetul "se naşte un nou mod de a învăţa şi de a gândi". Lui îi cerem explicaţii despre geneza şi dezvoltările acestei iniţiative de frontieră. "La un moment dat - ne spune el - mi-am dat seama că modul meu de a mă relaţiona cu alţii s-a schimbat graţie Internetului. M-am întrebat prin urmare dacă şi cum poate reţeaua să schimbe modul de a gândi credinţa. Deci am început să reflectez la asta şi să caut bibliografie. Am constatat că exista o reflecţie amplă despre modul de a desfăşura pastoraţie în reţea, dar nu erau studii suficiente despre modul în care ea poate să influenţeze asupra modului de a gândi marile teme ale dogmaticii, revelaţia, liturgia şi aşa mai departe. De fapt, marile schimbări tehnologice au influenţat simţul de apartenenţă eclezială: să ne gândim la mijloacele de transport, sau la participarea la liturgie, să ne gândim la folosirea microfonului în biserică".

Primele roade ale acestei lucrări au fost încredinţate revistei "La Civiltŕ Cattolica".

Am făcut ordine în gândurile mele şi am scris un prim articol pentru a defini un domeniu. De fapt nu este pentru prima dată că se vorbeşte despre "cyberteologie", însă există mai multe definiţii, cu indicaţii chiar foarte diferite între ele. Am încercat să le rezum şi să fac propunerea mea. De aici, în reţea (pe situl www.cyberteologia.it) s-au născut apoi o serie de reflecţii care se referă la posibilitatea unei relaţii între viziunea creştină despre viaţă şi viziunea aşa-numită hacker. Articole care fiind în reţea pot fi consultate acum în social network.

Reacţii?

Imediat foarte pozitive. Persoane care aparţin diferitelor confesiuni creştine au aderat la pagina pe care am creat-o după aceea (facebook.com/cybertheology) şi tot aşa la contul de Twitter. Atât în lumea protestantă cât şi în cea catolică am găsit un mare interes, o mare curiozitate. De aceea mi-am dat seama că propunerea mea răspundea la un soi de urgenţă: a gândi credinţa în timpul reţelei.

Ne puteţi da două exemple concrete despre modul în care reţeaua influenţează direct asupra modului de a gândi credinţa?

O problemă care se pune, şi care cu siguranţă este bogată în implicaţii pe planul teologic, este aceea a autorităţii. Mentalitatea de reţea creează de fapt o obişnuinţă cu aşa-numita împărtăşire reticulară, deci orizontală, şi astfel pare să nu aibă principii externe, univoce de autoritate. Este o temă asupra căreia reflectez pentru că, dincolo de aparenţe, lucrurile sunt mult mai complexe. Nu este deloc adevărat că nu există o autoritate în reţea. De fapt, chiar şi atunci când nu există o adevărată autoritate există riscul ca să învingă opinia celui care are forţă mai mare, a celui care ştie să se impună. E suficient să ne gândim la algoritmul pagerank de la Google care este în definitiv un sistem pentru a atribui în web un rang de popularitate mai mare unui sit şi nu altuia. O altă problemă, mai recentă, este cea deschisă de ştirea, de altfel falsă, că s-ar putea face spovadă prin intermediul unei aplicaţii, adică al unui mic software, utilizabil prin iPhone. Articolul pe care l-am postat despre această ştire este printre cele mai citite de pe blog.

Vreţi să ni-l ilustraţi?

În realitatea aplicaţia permite printr-o serie de texte de spiritualitate să se facă pregătire corespunzătoare pentru sacramentul Reconcilierii, desigur nu foloseşte pentru a se face spovada. Însă ştirea provoacă o întrebare: ne putem bucura de evenimentul liturgic şi sacramental în manieră digitală? Răspunsul negativ ne conduce la constatarea că realitatea evenimentului liturgic nu poate fi redusă niciodată la informaţia pe care o avem despre ea sau la posibilitatea reproducerii ei tehnice.

Însă nu întotdeauna în lumea eclezială folosirea tehnologiei digitale merge în această direcţie inovatoare.

Desigur, riscul este acela de a imagina limbajul numai ca îmbrăcarea nouă a conceptelor vechi, cu o sciziune radicală între limbaj şi gândire. Dar sunt optimist pentru că în perioada contemporană Biserica, de la Marconi încoace, a fost mereu la frontiera dezvoltării mijloacelor de comunicare. Să ne gândim la Radio Vatican şi la prezenţa Papei în social network. De altfel, creştinii au fost pasionaţi din totdeauna de noile moduri de a comunica, deoarece comunicarea mesajului este fundamentală în religia noastră, face parte din ADN-ul lor. Deci nu văd întârzieri. Eventual văd necesitatea unei solicitări critice care să nu fie nici excesiv de entuziastă, nici excesiv de polemică sau temătoare. Şi în acest domeniu Pontifii, fie Benedict al XVI-lea, fie predecesorul său Ioan Paul al II-lea, au fost mereu expliciţi cu privire la necesitatea de a intra în joc, de a îndrăzni.

Modul dumneavoastră de a pune problema pare să depăşească prejudecata că reţeaua este un instrument neutru care, ca atare, poate să fie utilizat pentru scopuri pozitive cât şi negative.

Înainte de toate trebuie clarificat că, aşa cum amintea Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Ziua Comunicaţiilor din anul 2009, reţeaua nu este un instrument ci un ambient. Un ambient de viaţă care nu trebuie să fie un loc paralel cu realul, ci numai o dimensiune a existenţei noastre. Astăzi problema adevărată este că este acuzată comunicarea digitală de un fel de sciziune între real şi virtual şi prin urmare de crearea a două etici. Este un concept foarte riscant deoarece creează o prăpastie între experienţa pe care o are omul despre sine în reţea şi aceea pe care o are în viaţa zilnică normală. În schimb, tehnologia, care astăzi se află în buzunar sau în palma de la o mână, se integrează tot mai mult în viaţa noastră. Accesul la internet este imediat şi obişnuit. Este consultat pentru a căuta o stradă sau pentru a avea ultimele ştiri. Instrumentele comunicării digitale se uşurează pentru a se integra în viaţa de relaţie. Nu mai poate să existe o atitudine de schizofrenie deoarece reţeaua nu este o lume aparte, ci numai unul din multele contexte de viaţă. Deci problema nu este a trăi bine în reţea, ci a trăi bine în timpul reţelei.

Astăzi sistemul de comunicare din reţea accentuează împărtăşirea mesajului. Cum poate să răspundă Biserica la această provocare comunicativă fără a pierde autoritatea sa?

Ideea centrală este că astăzi în reţea nu mai există conţinuturi dezlipite de relaţii. Cotitura permanentă a social network este că astăzi conţinuturile nu mai pot fi pur şi simplu transmise ci trebuie împărtăşite. Se trece de la broadcasting la sharing. Acest lucru implică faptul că eu comunic un mesaj numai dacă-l mărturisesc: un concept foarte important din punct de vedere eclezial. Comunicarea unui mesaj nu este deci niciodată neutră faţă de viaţa care îl vehiculează. După cum se vede este un pic repropunerea unei idei pe care Biserica a susţinut-o din totdeauna. Printre altele asta implică faptul ca să nu dispară deloc din web conceptul de autoritate. De fapt, în reţea devine adesea mai autoritar tocmai acela care are o mărturie aşa de interesantă şi eficace încât atrage mai mult împărtăşiri. Deci autoritatea Bisericii este chemată în reţea să se dedice în termenii unei autorităţi care se bazează pe mărturie, fără a pierde conceptul tradiţional de autoritate care nu este pus în discuţie de raporturile participative tipice ale web-ului. Punctul este că, mai ales în domeniul noilor tehnologii, Biserica nu trebuie să alerge după noutate. Nu trebuie să se actualizeze sau să se adecveze cu timpurile. Perspectiva corectă este diametral opusă. Este pur şi simplu chemată de timpurile moderne să fie mai conştientă despre sine şi să-l discearnă pe Domnul în istorie, pentru a da propria contribuţie pozitivă la ceea ce se întâmplă, cu o atitudine critică şi profetică. Desigur riscul este mare, dar este aşa pentru că a participa cu propriul specific la transformarea culturală care este în desfăşurare este într-adevăr o mare ocazie.

(După L'Osservatore romano, 2 martie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.