Creşte practica adoraţiei euharistice perpetue

Interviu luat părintelui Alberto Pacini

De Antonio Gaspari

Adoraţia euharistică perpetuă este o realitate prezentă în toată lumea şi implică de acum milioane de persoane.

În Italia este prezentă în circa 50 de parohii cu peste 15.000 de adoratori care au ales să trăiască propria viaţă oferind o oră săptămânală în prezenţa lui Isus Euharistie.

La Roma, la 4 martie, la ora 18.00, în Bazilica "S. Anastasia al Palatino" se va celebra al zecelea an de adoraţie euharistică perpetuă.

Dar la ce foloseşte adoraţia euharistică? Pentru ce există această întoarcere la o practică veche? Care este semnificaţia pentru credincioşi? Şi pentru ce aceia care nu cred ar trebui să-i presteze atenţie?

Acestea şi alte întrebări agenţia Zenit le-a adresat părintelui Alberto Pacini, predicator şi rector al bisericii "Sfânta Anastasia" din Roma, care în urmă cu zece ani a iniţiat adoraţia euharistică perpetuă.

Zece ani de adoraţie perpetuă. Unde s-a născut această necesitate şi care au fost rezultatele?

Pr. Alberto Pacini: În vechea Bazilică "S. Anastasia al Palatino", redeschisă în timpul Jubileului şi care a funcţionat ca sacristie în timpul evenimentelor jubiliare, în zona cea mai veche din Roma, în spatele Palatinului şi a rămăşiţelor stabilirii primare a Romei antice, la 2 martie 2001 începea adoraţia euharistică perpetuă.

Ioan Paul al II-lea scrisese: "Da, preaiubiţi fraţi şi surori, comunităţile noastre creştine trebuie să devină autentice «şcoli» de rugăciune, unde întâlnirea cu Cristos să nu se exprime numai în implorarea de ajutor, ci şi în aducere de mulţumire, laudă, adoraţie, contemplaţie, ascultare, ardoare de afecte, până la o adevărată «îndrăgostire» a inimii. Aşadar, o rugăciune intensă, care totuşi nu abate de la angajarea în istorie: deschizând inima la iubirea lui Dumnezeu, o deschide şi la iubirea faţă de fraţi, şi ne face capabili să construim istoria după planul lui Dumnezeu".

El a primit cu entuziasm vestea naşterii acestei adoraţii euharistice perpetue, în dieceza sa, chiar în timpul Jubileului, ca realizare a ceea ce spusese anterior la Sevilla, în anul 1993, la încheierea celui de-al 45-lea Congres euharistic internaţional: "Sper ca această formă de Adoraţie Perpetuă, cu expunerea permanentă a Preasfântului Sacrament să continue în viitor. În mod specific, sper ca rodul acestui Congres să se manifeste în instituirea Adoraţiei Euharistice Perpetue în toate parohiile şi comunităţile creştine din lume" şi a făcut să ajungă binecuvântarea sa la credincioşii care o frecventau. Mai târziu însuşi Benedict al XVI-lea, în timpul întâlnirii anuale cu clerul din Roma, la începutul Postului Mare din anul 2006, avea să spună: "Nu ştiam şi sunt recunoscător că am fost informat, că acum biserica (Sfintei Anastasia) este sediu al adoraţiei perpetue; este deci un punct focal al vieţii de credinţă la Roma. Această propunere de a crea în cele cinci sectoare ale Diecezei de Roma, cinci locuri de adoraţie perpetuă eu o aşez cu încredere în mâinile Cardinalului Vicar. Aş vrea numai să spun: slavă Domnului pentru că după Conciliu, după o perioadă în care lipsea un pic simţul adoraţiei euharistice s-a renăscut bucuria acestei adoraţii peste tot în Biserică, aşa cum am văzut şi auzit în Sinodul despre Euharistie".

De acele încurajări minunate ne-am simţit motivaţi şi stimulaţi să ducem înainte misiunea noastră: nu numai să-l adorăm pe Domnul, ci şi să ajutăm cât mai mulţi posibil să-l adore şi să găsească parohii care să se deschidă adoraţiei perpetue a Preasfântului Sacrament. Acest lucru a avut loc realizând o mişcare de evanghelizare euharistică în dieceză, în toată Italia şi în câteva naţiuni din lume, cu care ne-am legat cu scopul de a trezi şi acolo atâtea locuri de adoraţie.

Am experimentat cât este de adevărat că "Biserica trăieşte din Euharistie", aşa cum avea să spună în ultima sa enciclică Ioan Paul al II-lea, de fapt toate parohiile în care se deschidea adoraţia euharistică perpetuă sunt astăzi locuri de o extraordinară vitalitate şi renaştere spirituală. Credincioşii participă la viaţa liturgică, catehetică, caritativă, misionară cu un elan şi un zel complet diferite. Parohiile sunt regenerate dinăuntru nu de carismele păstorului, ci de însuşi autorul tuturor carismelor: Isus cel Viu.

Astăzi, aşa cum a spus într-o audienţă de miercuri Benedict al XVI-lea, "asistăm la o nouă primăvară euharistică". Anul Sfintei Preoţii, care a a fost o mare chemare pentru noi preoţii şi pentru toţi păstorii Bisericii, ne-a pus în faţa perspectivei unui nou mod şi în acelaşi timp destul de tradiţional de a face pastoraţie: a-l situa pe Isus în centrul parohiilor noastre, ca pol gravitaţional al întregii vieţi ecleziale.

Ioan Paul al II-lea spunea că orice programare pastorală ar trebui să fie făcută în vederea sfinţeniei credincioşilor, a spus asta personal şi a realizat asta în plinătate şi ne-a dat ideea de pornire pentru a realiza şi noi asta, în comunităţi centrate în Euharistie, nu numai bine celebrată, ci şi adorată şi situată în inima vieţii pastorale şi a fiecărui credincios. Astăzi, cu secularismul răspândit asistăm la o mare întoarcere la valorile spiritului şi oamenii se opresc cu plăcere în meditaţie şi în ascultare. Păstorii care doresc să fie în pas cu timpurile se orientează tocmai spre această nouă tendinţă: Cristos în centru.

Cristos este prezent în mod substanţial chiar în Euharistie şi astfel cel care îl celebrează, îl adoră şi îl ascultă, va fi bine orientat spre sfinţenie şi spre adevărata realizare a valorilor Duhului Sfânt, care nu a încetat niciodată să alimenteze Biserica. "Euharistia înseamnă rusalii perpetue", a spus Benedict al XVI-lea tinerilor şi aşa se demonstrează în parohiile care cu mult curaj ştiu s-o situeze în centrul vieţii pastorale.

Câte parohii în Italia desfăşoară adoraţia perpetuă şi câte parohii în lume?

Pr. Alberto Pacini: Astăzi în Italia există circa cincizeci de adoraţii euharistice perpetue, dintre care două în spitale, şi în aproape toate regiunile din Nord, Centru, Sud, în timp ce în lume sunt astăzi peste 9.500. Trezirea euharistică este un fenomen în mare creştere şi este puternic încurajată şi promovată personal de Papa Benedict, ne-a spus cardinalul Piacenza într-o întâlnire privată, pe care ne-a acordat-o în sediul Congregaţiei pentru Cler şi este adevăratul antidot la criza Bisericii şi a clerului. Nu întâmplător iniţiativele din Anul Sfintei Preoţii şi scrisoarea pentru a promova în toată lumea un lanţ de adoraţie euharistică pentru sfinţirea clerului (8 decembrie 2007), sunt centrate în Sacramentul Euharistiei.

Ce crede Pontiful despre adoraţia perpetuă? Şi în ce mod această practică intră în viaţa obişnuită a parohiilor?

Pr. Alberto Pacini: Papa Benedict scrie în Sacramentum Caritatis 66: "Deja Augustin a spus: «nemo autem illam carnem manducat, nisi prius adoraverit; peccemus non adorando - Nimeni nu mănâncă acest trup fără ca mai înainte să-l adore; am păcătui dacă nu l-am adora». De fapt, în Euharistie, Fiul lui Dumnezeu ne vine în întâmpinare şi doreşte să se unească cu noi; adoraţia euharistică nu este decât dezvoltarea clară a Celebrării euharistice, care este în ea însăşi cel mai mare act de adoraţie al Bisericii. A primi Euharistia înseamnă a sta în atitudine de adoraţie faţă de Cel pe care îl primim.

Tocmai aşa şi numai aşa devenim una cu El şi pregustăm cu anticipaţie, într-un fel, frumuseţea liturgiei cereşti. Actul de adoraţie în afara sfintei Liturghii prelungeşte şi intensifică ceea ce s-a făcut în celebrarea liturgică însăşi. De fapt, "numai în adoraţie se poate forma o primire profundă şi adevărată. Şi tocmai în acest act personal de întâlnire cu Domnul se formează apoi şi misiunea socială care este cuprinsă în Euharistie şi care vrea să rupă barierele nu numai între Domnul şi noi, dar mai ales barierele care ne separă pe unii de alţii".

În afară de asta, în mod specific despre adoraţia perpetuă spune în Sacramentum Caritatis 67: "În această privinţă, va fi de mare folos o cateheză corespunzătoare în care să se explice credincioşilor importanţa acestui act de cult care permite să trăiască mai profund şi cu mai mare rod însăşi Celebrarea liturgică. Apoi, în limita posibilului, mai ales în centrele mai populate, va fi bine de găsit biserici sau oratorii care să fie rezervate tocmai pentru adoraţia perpetuă. În afară de aceasta, recomand ca în formarea catehetică, şi îndeosebi în itinerarele de pregătire pentru Prima Împărtăşanie, copiii să fie iniţiaţi la sensul şi la frumuseţea de a sta în compania lui Isus, cultivând uimirea faţă de prezenţa sa în Euharistie".

Iniţiativă dusă înainte de Congregaţia pentru Cler de a promova un lanţ de adoraţie perpetuă pentru sfinţirea preoţilor arată cu claritate linia Papei. Această linie a fost întărită şi de Anul Sfintei Preoţii, în care figura Sfântului Paroh de Ars a fost referinţa întregii Biserici pentru o întoarcere la cultul euharistic, trăit cu profundă intensitate în toate parohiile, după o însemnată răcire în perioada de după Conciliu.

Dacă ar trebui să explicaţi unuia care nu crede sau unui catolic care nu frecventează sacramentele importanţa adoraţiei perpetue, ce aţi spune?

Pr. Alberto Pacini: Sacramentul Euharistiei instituit de Isus în timpul ultimei Cine Pascale împreună cu apostolii, îl face prezent în persoană, conform cuvintelor sale: "acesta este trupul meu... acesta este sângele meu". Prin urmare Isus ni se dăruieşte nouă şi continuă să fie prezent în speciile pâinii consacrate. Atunci când expunem o particulă consacrată şi ne oprim privirea asupra ei, în tăcerea dintr-o biserică, în reculegerea meditaţiei, simţim că acea tăcere se umple de "prezenţă". Această tăcere este foarte elocventă chiar şi pentru cel care nu crede, este un fapt obiectiv, ca sentimentul de pace indescriptibilă care se simte într-o loc unde mulţi se roagă îndelung... în această tăcere şi această pace îl întâlnim pe Cel care aduce din nou pacea în inimile noastre şi vorbeşte în tăcere, în mod mai elocvent decât orice alt glas.

Care sunt roadele acestei devoţiuni aşa de decisive pentru viaţa creştină? Puteţi să ne prezentaţi vreun comentariu al persoanelor care practică adoraţia perpetuă?

Pr. Alberto Pacini: Într-o parohie "normală", prezenţa adoraţiei perpetue, nu atât adoraţia săptămânală clasică, joia, sau lunară în prima vineri din lună, trezeşte o mare schimbare, o adevărată revoluţie copernicană a vieţii pastorale. Faptul de a fi situat Euharistia în centru generează în toţi enoriaşii parohiei o mare trezire, în special dacă sunt însoţiţi şi stimulaţi de exemplul şi de rugăciunea păstorului. Viaţa liturgică, catehetică, caritativă, a mişcărilor mai mult sau mai puţin prezente în parohia respectivă, sunt complet reînnoite. Se naşte un mare impuls şi un elan reînnoit la o participare mai vie în inima tuturor, deci, fiecare găseşte în Cel care este expus solemn pe altar pe Bunul Păstor care şi astăzi paşte turma sa şi îşi dă viaţa pentru oiţele sale.

Ofer în continuare câteva mărturii, pe care le putem găsi în situl nostru, împreună cu multe altele, inclusiv cele ale parohilor care au descoperit acest mod pentru a regenera parohia lor, exact cum s-a întâmplat în satul Ars, în timpurile sfântului Paroh.