Reflecţie: Armonii din depărtare. Altfel de note de pelerinaj

Cele trei harfe

Chiar din prima zi a pelerinajului¹, în drum spre Ierusalim, ghidul nostru riguros, neobosit şi enciclopedic, ne-a atras atenţia asupra podului pe lângă care treceam: era neobişnuit, într-adevăr, dar în ce anume consta aspectul său insolit era mai greu de observat pentru un ochi neavizat. Acel pod arcuit în plan orizontal, susţinut de cabluri verticale, plecând de la un singur pilon înclinat şi angulat, alcătuia perfect imaginea harfei - a harfei regelui David². Podul este vizibil din orice punct al oraşului, mai ales noaptea - fiindcă mai ales atunci cântul harfei ar trebui să potolească negurile şi, unindu-se în cântul inimii, să se înalţe în linişte şi pace spre cerul tuturor împlinirilor. Şi nu întâmplător, podul a fost inaugurat în anul 2007, la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară, zi de cumpănă între anotimpuri şi de sărbătorire a Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul, el însuşi profet de cumpănă între Vechiul şi Noul Testament;

Iar dacă doreşti să asculţi unduirea corzilor harfei regelui David, o poţi auzi când Marea Galileei³ este liniştită. Marea însăşi are formă de harfă şi "cântă" la poalele Muntelui fericirilor. Dar cântul, ca şi sufletul, se poate transforma sub imperiul pasiunilor violente în furtună iar atunci marea "latră"⁴ şi valuri de peste 20 m se sparg la ţărm. Sunt valurile pe care Isus le-a mustrat şi s-au potolit. Dar sufletele noastre?...

De altfel, Ţara Sfântă are, geografic privind, forma harfei.

Trei harfe, un singur cânt - fiindcă doar armonia cerească este aceea care poate să transforme spaţii de nelinişti, neguri şi convulsii într-un suflet unic, amplu, nesfârşit, luminos şi sfânt. Iar acel cânt poartă un nume: Isus.

Trei stele

Despre steaua de argint care marchează locul naşterii pruncului Isus în grota din Bethlehem, despre steaua de marmură care, în Biserica din Ein Karem (un sătuc adăpostit între coline înverzite) arată locul unde cu şase luni înainte se născuse vărul său, Ioan (care avea să devină Ioan Botezătorul) şi despre vitraliul central al Bazilicii Transfigurării de pe Muntele Tabor, acolo unde aureola albă, triunghiulară, cu vârful în sus şi potirul cu sângele Mielului alcătuiesc steaua cu şase colţuri "a lui David", am mai vorbit. Dar toate acestea sunt stele pământeşti. Iată însă şi "steaua vestitoare", de pe Capela Îngerilor din Bet Sahour (= Câmpul Păstorilor). Sus, pe cupola acelei capele care se aseamănă în mod ciudat cu un mausoleu, coboară Steaua. Urma ei de lumină pluteşte în cerul înalt şi senin, iar ea, steaua cu cinci colţuri, a poposit acolo sus, deasupra crucii - ca să anunţe Vestea cea Minunată a Noului Testament. Şi mai ales, să rostească adevărul uman şi divin - că sângele Domnului şi suferinţa omului aduc lumina.

Acest "schimb" mistic de moarte şi viaţă între cer şi pământ este figurat în altă capelă, cu o construcţie asemănătoare, unde lacrimile Domnului se preling nu spre pământul Ierusalimului, a cărui distrugere o prevede şi o plânge Isus, ci înspre cerul Tatălui: capela "Dominus flevit"⁵ de pe Muntele Măslinilor. În cele patru colţuri ale acoperişului, capela are câte o amforă de forma lacrimilor, dar a lacrimilor care curg înspre cer. Iar altarul nu e orientat spre răsărit, ci spre apus, ca să putem vedea oraşul aşa cum l-a privit Isus - dar pe de altă parte, să amintească apusul care avea să urmeze (mărturie stau cununa de spini şi potirul cu sfânta ostie figurate în metalul care susţine fereastra mare a altarului), înainte ca Soarele nostru să se înalţe neînvins de moarte.

Şi poate că ar trebui să amintim aici numele arhitectului căruia i se datorează aceste două capele şi încă alte 21 din cele mai cunoscute edificii ale Ţării Sfinte⁶: Antonio Barluzzi⁷ astfel încât cineva afirma pe bună dreptate că "în Israel există trei stiluri arhitectonice: greco-roman, bizantin şi... Barluzzi!"⁸

Trei amprente

În Biserica "Sancti Petri in Gallicantu", acolo unde Isus a fost coborât legat cu funii de subsuori într-o cisternă goală ca să aştepte judecata de a doua zi, pe peretele de piatră a rămas umbra sa în rugăciune; pe marama curajoasei femei care i-a şters faţa pe drumul Calvarului s-a impregnat chipul său, iar Giulgiul din Torino, obiect al atâtor controverse, poartă amprenta corpului şi feţei sale în somnul morţii. Dar în Ţara Sfântă exista încă o amprentă: aceea a victoriei sale şi mântuirii noastre. În Ierusalem, pe Muntele Măslinilor, se află Capela Înălţării: în centrul podelei, o formă încadrată asimetric - o lespede de piatră - are imprimată urma tălpii drepte a lui Isus. Piatra care păstra în ea urma tălpii stângi a lui Isus a fost dusă în Moscheea Al-Aqsa încă din Evul Mediu. De la piatra agoniei⁹ însă, pe care Isus a asudat sânge, la piatra Înălţării, drumul urcă anevoios - e drumul de suferinţă al omului, dintotdeauna, asumat de Dumnezeu şi transfigurat în drum spre cer.

Drumul

Iar drumul nostru, ca pelerini, a parcurs atmosfera rece, la -62 grade C din exteriorul avionului Tarom, dar a trecut şi prin aerul cald, la +27 grade C de la sol, pe lângă ape moarte şi sărate, dar şi prin ape dulci si vii, curgătoare sau agitate doar de vântul care "nu ştii de unde vine şi încotro se duce", peste pietrele şlefuite de paşii nenumăratelor generaţii, dar mai ales pe lângă măslinii noduroşi, purtând în trunchiul lor toate suferinţele pământului şi în fructele cu indescriptibil gust amar-acru-sărat şi astringent, lacrimile tuturor, dintotdeauna - poate fiindcă lacrimile speranţei sunt acelea care hrănesc şi dau durată inimii şi frumuseţe trupului.

Iar oamenii sunt frumoşi: în pustiul Iudeei, pe pietrele sticloase, de culoarea nisipului, şedea un beduin. Nu privea vizitatorii, nu se înghesuia să ne vândă cine-ştie-ce mărgele sau văluri, nici să ne invite la o plimbare pe cămile, nici să ne strige sau să ne cheme. Stătea acolo, în arşiţa amiezii, cu un keffiyeh¹⁰ negru pe cap şi privea nemişcat în zare. Vorbea probabil, în limba inimii sale, cu Dumnezeu. Şi iată, aveam să întâlnim tot acolo, vorbind în limba noastră, cu ochii în lacrimi, un vechi locuitor al Iaşului, acum proprietarul acelui magazin de prelucrare a pietrelor preţioase¹¹ pe care l-am vizitat - fiindcă efigia pământului nostru e dorul. Şi indiferent cum s-ar numi, indiferent dacă ştim sau nu, dorul e nostalgia unităţii în Dumnezeu. De aceea, poate, cuvântul e intraductibil: fiindcă e pronunţat în singurul limbaj care nu are nevoie de interpret: acela al inimii.

Coliba

De aceea, când ghidul nostru, pr. Cristian Vacaru, ne-a întrebat "unde am dori să ne construim coliba", aşa cum dorea sfântul Petru pe Muntele Tabor, n-a fost nevoie să mă gândesc: aici, unde suntem dintotdeauna - acasă la Mama noastră din cer. Şi fiindcă în grota ei e cam dificil să încăpem (cine ştie, sunt atâţia musafiri acolo... iar grota e de piatră), cred că e mai bine în grădină.

Adică, în Grădina Maicii Domnului - acasă, în România.

Dr. Ecaterina Hanganu

*

Note
¹ "Pe urmele lui Isus şi ale Mariei", 5-12 octombrie 2010.
² De altfel, Santiago Calatrava Valls (născut la 28 iulie 1951), prestigios arhitect, sculptor, pictor şi inginer spaniol, care l-a proiectat, este recunoscut pe plan internaţional pentru lucrările sale şi recompensat cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.
³ Sinonime: Marea Tiberiadei, Lacul Ghenezaret, Yam Kineret.
⁴ Acesta e termenul folosit de localnici.
⁵ "Domnul a plâns".
⁶ În total, 23 de edificii creştine şi laice. Iată câteva din acestea: Biserica Agoniei Lui Isus din Gradina Gethsemani, Biserica Schimbării la faţă de pe Muntele Tabor, Biserica Biciuirii din Ierusalem (restaurare), Biserica Vizitaţiunii din Ein Karem, Biserica şi mormântul lui Lazăr din Betania, Biserica Îngerilor de pe Câmpul Păstorilor din Bethlehem, Capela "Dominus flevit" de pe Muntele Măslinilor, Biserica de pe Muntele Fericirilor, Biserica de pe Muntele Carmel etc.
⁷ Antonio Barluzzi (1884-1960), arhitect şi călugăr franciscan italian.
⁸ Expresia aparţine reverendului Andrew Daunton-Fear (1994).
⁹ Aflată în Biserica Agoniei lui Isus din Grădina Gethsemani, înconjurată de un ornament de metal închipuind coroana de spini - pe care plâng, cu aripile larg întinse a apărare şi capetele plecate porumbiţele de argint ale psalmistului.
¹⁰ Învelitoare pentru cap tradiţională, purtată de bărbaţii arabi.
¹¹ Pe care l-am prezentat în cap. III al pelerinajului, "Diamantele vii".

lecturi: 12.