Reflecţie: "Acasă. La Mama". Altfel de note de pelerinaj

Există culori care arată cam cine suntem şi altele care ne atenuează "hibele" - şi de aceea "ne stă bine" cu unele culori şi deloc bine, cu altele.

Există situaţii de viaţă care dizolvă magia suprafeţei pe care ne-am construit-o cu atâta migală şi care ne relevă deodată adevăratul fond - fizic, psihic, spiritual.

Există peisaje care "ni se potrivesc" şi altele care ne resping, indiferent de pitorescul lor.

Dar există un singur loc pe lume unde nu ne trece prin minte să ne prefacem, nu minţim şi nici nu suntem înşelaţi de nimeni, fiindcă ştim dintotdeauna că suntem acceptaţi, iertaţi şi, mai presus de toate, iubiţi dincolo de orice măsură: acasă, la mama. Acolo e cuibul nostru cald şi bun, care ne aşteaptă dintotdeauna să ne mângâie, să ne dea odihna, pacea şi bucuria pe care am căutat-o, rătăcind prea adesea pe unde n-aveam cum s-o găsim. Şi nici măcar nu e nevoie de vorbe. Fiindcă nu tăcerea "de aur" a minţii, ci liniştea inimii e aceea care glăsuieşte un singur cuvânt: acela al iubirii.

Aşa e "acasă", la mama.

Şi mai presus de toate, aşa e acasă, la Mama noastră.

Poate că pelerinajul în Ţara Sfântă aşa ar trebui să se numească: "Acasă - la Mama". Fiindcă fiecare din fiii marilor religii din Ţara Sfântă o cinstesc şi o iubesc pe Mama. Iar iubirea are atâtea feţe câte chipuri au copiii ei. Şi nu ne-am mirat când, pe ambarcaţiunea care ne purta pe Marea Galileei, s-a înălţat pe catarg drapelul României şi s-a cântat imnul nostru, în timp ce, pe vasul de alături, alţi pelerini cântau sub drapelul lor imnul Germaniei, pentru ca apoi "Hevenu Shalom Aleichem" să ne amintească nouă, pelerinilor, ceea ce nimeni, niciodată, nu uită pe pământul sfânt: sfinţenia păcii.

Ai fi tentat să spui că, păşind în Ţara Sfântă, intri în "istorie". Sau "te confrunţi" cu istoria, deopotrivă veche şi actuală. De fapt, intri în viaţă. Şi nu ca să te "confrunţi", ci ca s-o vezi, s-o înţelegi şi s-o iubeşti cu adevărat - fiindcă nu iubim decât ceea ce înţelegem. Iar acea viaţă în care intri acolo e mai autentică decât orice ai trăit până atunci, fiindcă sentimentul divinului se desfăşoară deodată în tine şi nu faci nici un efort să-ţi aminteşti, să-l receptezi sau... să te închini - fiindcă acolo fiecare cuvânt rostit se transformă în rugăciune.

De aceea, fiecare dintre noi ar trebui să calce măcar o dată în viaţă "Pe urmele Lui Isus şi ale Mariei" - aşa cum este intitulat pelerinajul în Ţara Sfântă. Iar pentru cei care se simt timoraţi de locul "străin" sau de istoria pe care n-o cunoaştem în amănunt, tot Mama noastră ni l-a dăruit pe părintele Mihai Budau să aibă grijă părintească de toţi deopotrivă şi de fiecare în parte, iar, în loc de enciclopedie a religiei, pe părintele Cristian Vacaru, asistent spiritual al comunităţii catolice de limbă română din Israel.

Pentru ca să învăţăm ce este şi mai ales, să simţim iubirea divină.

Fiindcă aşa e acasă - la Mama.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 14.