Impresii din pelerinaj de Crăciun la Betleem

"...Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,11).

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este, în esenţă, o mare bucurie pentru toţi creştinii, un timp al meditaţiei şi reflecţiei personale. Este momentul din an în care creştinii din întreaga lume se adună în familie, în jurul brazilor împodobiţi, pentru ca în sunetul colindelor, să se închine soarelui dreptăţii. O dată pe an, în noaptea de 24/25 decembrie, inima întregii lumi creştine, de la un capăt al pământului la altul, devine Betleemul.

Crăciunul din 2010 a reprezentat pentru mine bucuria unui pelerinaj în Ţara Sfântă, unde sfinţenia locurilor creează emoţii şi sentimente aproape mistice pentru orice pelerin. Deşi am fost un grup restrâns de pelerini români, am reuşit să trăim clipe unice de profunda reculegere, avându-l ca ghid şi îndrumător spiritual pe pr. Cristian Văcaru, din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi.

Au fost şapte zile de înălţare sufletească, în care am participat zilnic la sfânta Liturghie, la momentele de comuniune în rugăciune, la adoraţii şi alte forme de reculegere, fiind însoţiţi permanent de lecturile din Sfintele Scripturi, care se refereau chiar la locurile în care ne aflam. Am vizitat toate locurile sfinte despre care face vorbire în Vechiul Testament, dar mai ales pe cele care au o semnificaţie divină pentru creştinism: Nazaret, Muntele Carmel din Haifa, Muntele Fericirilor, Marea Galileii, Tiberias, Muntele Tabor, Valea Iordanului, Ierihon, Pustiul Iudeii, Qumran, Marea Moartă, Betania, Ierusalim şi Betleem. La Ierusalim, am făcut devoţiunea Căii Crucii pe Via Dolorosa, totul culminând cu Liturghia oficiată la altarul Maria Magdalena (aflat în custodia călugărilor din ordinul franciscan) din Biserica Sfântului Mormânt. Gândul că paşii noştri ne purtau prin aceleaşi locuri pe care însuşi Mântuitorul Isus Cristos a călcat în urmă cu 2000 de ani, ne anima sufletele cu o puternică emoţie interioară.

În seara de 24 decembrie, am plecat din Ierusalim spre Betleem, care se află la 9 km distanţă, pentru a sărbători Crăciunul chiar în locul în care Fiul lui Dumnezeu a devenit om. La intrarea în oraş, din păcate, orice pelerin trebuie să ia contact cu realitatea politică dramatică a acestor zone: este vorba despre acel "zid de securitate", înalt de 7 m, care izolează Betleemul de restul Israelului. Intrările şi ieşirile din oraş sunt strict supravegheate de armata israeliană, existând o atmosferă apăsătoare în spatele acelui zid. Este de remarcat că populaţia creştină a Betleemului a scăzut din 2002 până în 2010, de la 18.000 la 11.000 locuitori, reprezentând aproximativ 33 % din totalul populaţiei de 30.000 locuitori. Faţă de procentul de 90 % creştini care exista în Betleem la începutul secolului XX, numărul actual al creştinilor este îngrijorător de mic.

În seara Ajunului Crăciunului, străzile oraşului erau ca un furnicar, fiind aproape impracticabile pentru deplasarea cu autovehicule. Potrivit statisticilor armatei, s-a înregistrat un număr record de pelerini în acea noapte - peste 100.000. La miezul nopţii, am avut privilegiul de a participa la Liturghia Solemnă, oficiată de Excelenţa Sa Fouad Twall - patriarhul latin al Ierusalimului, care s-a ţinut în Biserica Sfânta Ecaterina, aparţinând Ordinului Franciscan - din Custodia Ţării Sfinte. A fost o noapte magică, în care fiecare dintre noi am simţit prezenţa pruncului Isus în inimile noastre. După sfânta Liturghie, atenţia pelerinilor s-a îndreptat spre Grota Naşterii, care este amplasată sub altarul principal din Bazilica Naşterii. Această biserică se află în prezent sub incidenţa Status-Quo-ului din Ţara Sfântă, fiind administrată în comun de Biserica Ortodoxă, Biserica Armeană şi Biserica Catolică.

Bazilica Naşterii a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în sec. IV, deasupra Grotei pe care creştinii o venerau din primii ani ai creştinismului, ca fiind locul în care s-a născut Mesia. Această primă mare bazilică a fost distrusă în anul 528 d.C. de către samariteni, în timpul revoltei împotriva Imperiului Bizantin, însă a fost reconstruită în anul 531 d.C. de către Iustinian. Sub ocupaţia arabă, până la Cruciada din anul 1099 d.C., Bazilica Naşterii şi-a pierdut mult din splendoare, fiind restaurată apoi de către cruciaţi.

Sub pardoseala actuală din navata centrală a bazilicii s-a descoperit un frumos mozaic cu motive persane, care datează chiar din perioada bizantină. Este important de ştiut că această bazilică este cea mai veche biserică din Ţara Sfântă, care s-a păstrat de 1700 de ani.

În Betleem - al cărui nume ebraic semnifică "casa pâinii" - mai există şi alte locuri importante pentru creştini. Pentru a marca şi a păstra autenticitatea şi sfinţenia lor, primele comunităţi de creştini au construit biserici peste aceste locuri, existând şi astăzi urme ale acestora. Este vorba despre Câmpul păstorilor (o multitudine de grote unde păstorii au primit vestea naşterii) şi Grota Laptelui (unde, potrivit tradiţiei, ar fi rămas Sfânta Familie până la fuga în Egipt). De asemenea, Betleemul este locul unde a trăit sfântul Ieronim, care a tradus Biblia în limba latină - celebra Vulgata.

Un Crăciun petrecut la Betleem îşi pune, într-adevăr, o amprentă puternică în sufletul oricărui pelerin. Cu atât mai mult, în aceste vremuri de lipsă de unitate spirituală, în aceste timpuri de desacralizare a lumii, Crăciunul la Betleem a fost şi o ocazie de redescoperire a sensului autentic al Sărbătorii Naşterii Domnului.

Cristian Bălănean
seminarist, anul II
Seminarul Teologic Greco-Catolic Oradea

lecturi: 45.