Memoriile unei foste gărzi personale a lui Ioan Paul al II-lea

De Edward Pentin

Timp de 12 ani, căpitanul din Garda Elveţiană ieşit la pensie Roman Fringeli a fost format şi pregătit pentru a-şi da viaţa pentru Papa.

Între 1987-1999, l-a apărat pe viitorul fericit Ioan Paul al II-lea ca una din cele cinci gărzi personale în călătoriile papale - o perioadă care a avut 15 călătorii apostolice în Asia, Europa, Africa şi Americi.

Timp de trei ani şi jumătate, în perioada aceea, Fringeli a condus contingentul Gărzii Elveţiene când Pontiful mergea în străinătate. "Dacă împrejurările ar cere, m-aş sacrifica pe mine însumi pentru Papa", aminteşte el. "Gândul meu în timpul călătoriilor a fost mereu acesta".

Originar din Basel, în nordul Elveţiei, Fingeli a lăsat vechea armată pontificală în urmă cu peste 10 ani, însă entuziasmul său rămâne acelaşi, şi este nerăbdător să împărtăşească experienţele lui fericite - şi uneori dureroase - referitoare la acele vizite fundamentale.

Fringeli îşi aminteşte perfect eforturile pentru a ţine în spate mulţimea la Nairobi, strigătele la militari în Mozambic pentru a evita ca o mare masă de oameni să ajungă prea aproape de Papa şi misiunea dificilă de a-l apăra pe Pontif în faţa unui milion de credincioşi la Seul.

"Îmi amintesc că în Ruanda, în timpul Liturghiei, am primit avertismentul despre un atac terorist aerian", a afirmat el. "Vă imaginaţi? Şi a fost cu numai patru ani înainte de genocidul care a avut loc în ţară".

Într-o altă călătorie era cu Ioan Paul al II-lea într-un avion vechi care a încercat de trei ori să aterizeze în Lesotho, nereuşind din cauza ceţii. După ce a deviat îndreptându-se spre Johannesburg, grupul a trebuit să conducă timp de cinci ore până în Lesotho numai pentru a sosi la sunetul unei bătălii cu focuri de armă în timp ce forţele speciale eliberau un grup de ostatici. Papa, care a mers în capitala Maseru pentru a-l beatifica pe preotul misionar Joseph Gérard, a vizitat apoi pe câţiva dintre răniţi în spital. "A fost o călătorie specială, teribilă", a amintit Fringeli. "Ioan Paul al II-lea voia să ofere un mesaj de pace şi se afla în faţa unui asemenea lucru".

Totuşi, vizita cea mai neliniştitoare a fost probabil cea la Berlin în anul 1996. Anarhicii au protestat puternic, lansând proiectile împotriva papamobilului în timp ce alţii defilau goi în timp ce trecea Papa. "Dintr-o dată, acei nebuni au început să arunce mingi mici roşii pline de vopsea pe ferestrele papamobilului", a amintit Fringeli, care încerca să-i ţină departe pe asaltatori. "Mi-a fost ruşine de Germania pentru ceea ce s-a întâmplat. Poliţia a permis mulţimii să ajungă prea aproape de papamobil, şi eu am spus să o îndepărteze".

Benedict al XVI-lea va vizita Berlinul în septembrie, şi unii se tem că se poate repeta acelaşi scenariu. "La Berlin nu se ştie niciodată", a spus Fringeli. "Se pot aştepta la nebuni, [însă] Papa este german, ceea ce ar putea ajuta, şi probabil poliţia va face o muncă mai bună în controlarea mulţimii".

Fringeli spune că a fost surprins de faptul că poliţia germană părea să se teamă să-i oprească pe oameni. "Poliţiştii nu voiau să atingă persoanele, mai ales la Paderborn [etapa care a precedat Berlinul în călătoria papală]. În Africa se foloseau bastoane pentru a-i ţine departe pe oameni".

Însă în continentul african, siguranţa era dură după părerea lui. În călătoria lui Ioan Paul al II-lea la Yaoundé (Camerun) în anul 1995, Fringeli îşi aminteşte că a văzut un om instabil din punct de vedere mintal care se plimba prin faţa papamobilului. Poliţia l-a prins de picioare, făcându-l să cadă la pământ "ca un sac de cartofi", şi apoi l-au aruncat prin mulţime. Fringeli este încă tulburat de asta şi defineşte întâmplarea "teribilă", "un scandal".

Nici arme, nici veste antiglonţ

Apărarea vaticană a Papei în timpul călătoriilor este în mod tradiţional asigurată de două Gărzi Elveţiene în civil, un căpitan şi un caporal major, şi de trei agenţi ai Poliţiei vaticane. Restul protecţiei revine autorităţilor locale, care în general pun o maşină la dispoziţia echipei de securitate vaticană.

Când era la post, Fringeli nu îmbrăca o vestă antiglonţ - ar fi fost prea grea şi "protecţia mea era corpul meu", a spus el. Nu avea nici arme. "Ce se poate face cu o armă şi o mulţime?", a întrebat el. "S-ar ucide multe persoane, şi acelaşi discurs este valabil în Bazilica Sfântul Petru sau în timpul unei audienţe".

Se încredea mai mult pe vederea lui şi pe forma lui fizică. Fosta Gardă Elveţiană mi-a arătat o fotografie în care era îmbrăcat cu o haină închisă la culoare şi mergea lângă Ioan Paul al II-lea în timpul unei vizite în România, analizând mulţimea din jur cu ochii lui antrenaţi. "Priveam mereu în jur, căutând o mişcare rapidă, pe vreunul care aleargă sau sare peste bariere", a spus el. "Asta era misiunea mea".

L-am întrebat ce credea despre "breşa" în sistemul de securitate în Bazilica Sfântul Petru în timpul Liturghiei de la miezul nopţii din anul 2009, când o femeie a sărit peste barieră, a prins haina Papei şi l-a făcut să cadă la pământ, implicând alte persoane din procesiune.

"Trebuie înţeles că se întâmplă totul într-o fracţiune de secundă", a declarat el. "În general, responsabilitatea este a persoanei care stă de acea parte a Papei, dar s-a întâmplat prea rapid". Fringeli a spus că nu vrea să-i înveţi pe alţii ceea ce trebuie făcut, dar că în loc să se arunce asupra femeii, el ar fi încercat s-o blocheze şi s-o îndepărteze. "Este o eroare a te arunca asupra unei persoane, pentru că există riscul de a-l lua pe Papa jos cu tine, aşa cum s-a întâmplat". În orice caz, a subliniat că securitatea vaticană este "foarte bună" şi mai pregătită faţă de timpul când el presta serviciu.

Fringeli are desigur multe amintiri despre Pontiful răposat şi este fericit pentru vestea beatificării lui. "Pentru mine Ioan Paul al II-lea a fost un Papă sfânt, ca toţi Papii din ultimele două sau trei secole", a explicat el, subliniind că Papa Wojtyla spune mereu că este ocrotit de Sfânta Fecioară Maria şi că atribuia mijlocirii ei faptul că a supravieţuit atentatului din anul 1981.

"Era un mesager al păcii", a adăugat el. "Unii au spus că ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas mai mult timp în Vatican, fără a călători aşa de mult, însă pentru Papa nu erau călătorii de plăcere. Toate prevedeau un program intens [care] angaja toată ziua". Fringeli a amintit şi că unii au mers pe jos din Zambia până în Zimbabwe numai pentru a-l vedea. Cele 104 călătorii ale lui Ioan Paul al II-lea în afara Italiei, a spus el, era şi pentru acele persoane, mai ales în ţările sărace, care nu ar fi putut merge niciodată la Roma.

Apoi a amintit că Ioan Paul al II-lea, la sfârşitul fiecărei călătorii, se preocupa mereu să mulţumească staff-ului care se îngrijea de siguranţa lui. Totuşi, atunci când era mai tânăr, tendinţa lui de a face băi de mulţime spontane nu-i permitea mereu să fie prea iubit de gărzile sale personale. "Nu era uşor de călători cu Papa, pentru că nu se ştia ce vrea să facă în afara programului", a mărturisit fosta Gardă Elveţiană. "Dar experienţa ajută mult".

În pofida exigenţelor călătoriilor papale, Fringeli a revelat că le-a simţit mereu în mod profund satisfăcătoare, şi că entuziasmul lui n-a dispărut niciodată. "În timpul unei călătorii era oboseală, dar la sfârşit mă gândeam mereu: 'Care ar putea să fie următoarea?'. Era ca un drog".

Fringeli a adus omagiu şi pentru două figuri legate de călătoriile apostolice: Cardinalul Roberto Tucci, mult timp organizator al vizitelor, pe care l-a definit "un mare, mare om", şi Camillo Cibin, gardă personală din Poliţia vaticană, răposat, care a continuat să-l protejeze pe Pontif până când a avut vârsta de 80 de ani.

"Fără ei doi", a încheiat el, "Papa n-ar fi putut să facă o călătorie".

(După Zenit, 21 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.