Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Presa Bună": Exortația apostolică postsinodală "Verbum Domini"

La Editura "Presa Bună" a fost tradusă și publicată exortația apostolică postsinodală "Verbum Domini" despre cuvântul lui Dumnezeu în viața și misiunea Bisericii, semnată de papa Benedict al XVI-lea. Traducerea a fost făcută de pr. Mihai Pătrașcu.

Verbum Domini este exortația apostolică despre cuvântul lui Dumnezeu în viața și misiunea Bisericii. A fost semnată de papa Benedict al XVI-lea la 30 septembrie 2010, dar a fost publicată pe 11 noiembrie 2010. Ea este rodul celei de-a XII-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor (Roma, 5-26 octombrie 2008). Documentul cuprinde o introducere, trei părți și o încheiere.

În prima parte, papa scoate în evidență rolul fundamental al lui Dumnezeu Tatăl în revelație și dimensiunea trinitară a acesteia. Dumnezeu, care vorbește, dorește să deschidă și să mențină un dialog cu omul, în care el ia inițiativa și se revelează pe sine în diferite moduri. Omul este chemat să intre în alianță cu Dumnezeul său, care îl ascultă și îi răspunde întrebărilor sale. Lui Dumnezeu care vorbește, omul îi răspunde cu credință. Cea mai potrivită rugăciune, ca răspuns la invitația lui Dumnezeu la dialog, este cea rostită folosind cuvintele care au fost revelate de Dumnezeu și care sunt conservate și scrise în Biblie. Tot aici, papa examinează relațiile dintre creștini și evrei, notând că aceștia se bucură de o relație foarte specială, deoarece au în comun o mare parte din Biblie.

Partea a doua a documentului papa a rezervat-o relației dintre cuvântul lui Dumnezeu și Biserică. El subliniază cum, mulțumită Sfintei Scripturi și sacramentelor, Isus rămâne contemporan cu omenirea în viața Bisericii. Liturghia, care constituie locul privilegiat al prezenței lui Isus în mijlocul oamenilor, constituie legătura vitală dintre Sfânta Scriptură și sacramente, în special Euharistia.

În partea a treia, Sfântul Părinte atrage atenția asupra datoriei creștinilor de a vesti cuvântul lui Dumnezeu în lumea în care trăiesc și muncesc. Biserica este orientată spre vestirea cuvântului oamenilor care nu-l cunosc încă, dar și celor care au fost deja botezați, însă au nevoie de noua evanghelizare pentru a redescoperi cuvântul lui Dumnezeu. Aici este amintit faptul că creștinii sunt chemați să slujească cuvântul lui Dumnezeu în frații și surorile lor. În finalul acestei părți, papa exprimă speranța că Biblia va fi mai bine cunoscută în școli și universități și că se vor folosi mai bine mijloacele de comunicare, exploatându-se toate posibilitățile tehnologice moderne.

În încheiere, Sfântul Părinte îndeamnă pe toți creștinii să devină tot mai familiari cu Sfânta Scriptură.

Sergiu Gabor

* * *

Verbum Domini
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2010, ISBN 978-606-8116-14-3, 14x21 cm, 168 p., 7 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 49.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat