Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Imnul de vespere pentru Botezul Domnului

Ape de moarte pentru a plonja în viață

De Inos Biffi

Botezul în Iordan este printre misterele principale ale vieții lui Cristos. De aceea, nu surprinde că îi este dedicată în întreagă festivitate, la încheierea timpului Crăciunului, chiar dacă motivul botezial atinge deja Epifania. Acel mister îl atinge pe Domnul și se referă la noi toți.

Imnul de vespere - de factură modestă și de un autor necunoscut din secolul al X-lea, în dimetri iambici acatalectici și ritmici - începe cântându-l pe Unicul Născut al lui Dumnezeu care vine la noi de la Tatăl "pentru a ne consacra cu apa botezului și a ne renaște în credință". Coborât din înaltul cerurilor, el scufundă în Iordan omenitatea noastră încărcată de păcat, dezlegând-o de moarte, reprezentată de valurile fluviului spectator al atâtor "minunății divine". Astfel primim ca dar o existență nouă și fericită, la rândul său ea însăși prevestită de ieșirea lui Isus din mormântul apelor. Să continuăm cu imnul: "Tu iei forma omului și, răscumpărând creatura din moarte, îi reverși bucuriile vieții". Deja în acea baie este început și figură a pătimirii și a învierii Domnului, deasupra căruia, imediat ce a fost botezat, se deschid cerurile, în timp ce coboară Duhul ca un porumbel, și Tatăl îl proclamă pe Fiul său "cel preaiubit", în care se află toată bucuria sa.

"În Iordan - scrie sfântul Ambroziu - Cristos a instituit forma băii mântuitoare (In Iordane baptizatus est Christus, quando formam lavacri salutaris instituit)". De interpellatione Iob et David 4, 4.

Pe de altă parte, evoca multe evenimente de mântuire. Începând de la trecerea pentru noul exod cu Iosue: Isus coboară în acele ape de moarte și de viață ca un nou Iosue, care conduce noul Popor al lui Dumnezeu spre țara definitivă a libertății.

Rămânea apoi asupra acelui fluviu amintirea traversării lui cu picioarele uscate, din partea profeților Ilie și Elizeu; și cea a scufundării minunate în apele lui a lui Naaman sirianul, vindecat de lepră.

Sunt haruri pe care le implorăm la încheierea imnului: "Vino binevoitor în noi, o, Răscumpărătorule, și revarsă în inimile noastre lumina divină clară"; "Rămâi cu noi; îndepărtează noaptea întunecată, spală-ne orice păcat și dă-ne medicamentul tău milostiv".

Viața lui Isus este înscrisă în mod indisolubil în memoria și în inima Bisericii, care, în festivitățile care sunt în anul liturgic, o reia și o meditează din nou cu reînnoită aducere de mulțumire și uimire niciodată epuizată. De fapt, ea nu tinde să mărească atât cunoașterea exterioară a existenței lui Isus, cât mai ales să o retrăiască sau, conform îndemnului lui Bernard adresat călugărilor săi de la Clairvaux, să se hrănească din ea și să-i guste suavitatea (Predici de Advent 3, 2).

Reevocând botezul lui Cristos, suntem mai intim, și aproape în mod experimental, inițiați la misterul filiației sale divine, apărută și ascultată în epifania trinitară care însoțește umila supunere la slujirea Precursorului înlemnit care ezită să înmormânteze în ape pe acela care este mai mare decât el.

Descoperind în acel gest de înjosire prevestirea crucii și a învierii simțim solidaritatea lui Cristos cu omenitatea noastră păcătoasă, în timp ce gândul se îndreaptă spre botezul nostru, când, făcuți conformi lui Isus Primul Născut dintre mulți frați, și deasupra noastră cerul se deschide, primim pe Duhul Sfânt și suntem, la rândul nostru, numiți de către Tatăl fiii lui în Fiul.

Și astfel viața se reînnoiește în Biserică: este scopul și rodul celebrărilor liturgice.

(După L'Osservatore romano, 9 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 13.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat