Benedict al XVI-lea şi bătălia pentru adevăr

Massimo Introvigne explică magisteriul papei

De Antonio Gaspari

Benedict al XVI-lea este nu numai printre cei mai mari intelectuali în viaţă, ci şi unul din cei mai citiţi autori din lume.

Totuşi, chiar şi printre creştini, rar discursurile lui sunt citite în mod integral şi aproape niciodată nu sunt studiate suficient. Uneori, Magisteriul său este adesea relativizat, nerecunoscut şi contestat.

Pentru a stabili situaţia cu privire la Magisteriul lui Benedict al XVI-lea, sociologul şi istoricul religiilor de faimă internaţională, Massimo Introvigne, tocmai a publicat cartea Tu eşti Petru. Benedict al XVI-lea împotriva dictaturii relativismului (Sugarco, Milano 2011).

În 320 de pagini, Introvigne explică Magisteriul papei, de la enciclica Spe salvi din 2007 la scrisoarea Ubicumque et semper din anul 2010 cu care se instituie Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

Autorul ilustrează că pontiful Benedict al XVI-lea duce o ofensivă împotriva "dictaturii relativismului" pentru a lărgi orizonturile raţiunii, a lega din nou credinţa de inimă şi a oferi spaţiu proclamării adevărului.

"Din Africa în Franţa şi în Marea Britanie, din dieceza sa de Roma la Casa Albă şi la întâlnirea cu poporul din Zilele Mondiale ale Tineretului în Australia - scrie Introvigne -, Benedict al XVI-lea se evidenţiază ca primul păzitor nu numai al credinţei ci şi al raţiunii ameninţată de relativism. Pentru aceasta, mulţi îl atacă. Pentru aceasta este datoria credincioşilor catolici să se adune în jurul lui repetându-i, cu cuvintele Domnului, «Tu eşti Petru»".

Massimo Introvigne este autor a şaizeci de volume şi a peste o sută de articole publicate în reviste academice internaţionale despre noua religiozitate, pluralismul religios contemporan şi Magisteriul pontifical.

Este fondatorul şi directorul lui CESNUR, Centrul de Studii despre Noile Religii, şi membru al Comitetului pentru Islamul italian din Ministerul de Interne. În afară de asta, recent a fost numit şi Reprezentant al OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) pentru lupta împotriva intoleranţei şi a discriminării faţă de creştini.

Agenţia Zenit l-a intervievat.

De ce aţi voit să scrieţi această carte?

Introvigne: Sunt vice-responsabil naţional al Alianţei Catolice, o asociaţie care are ca vocaţie specifică studierea şi difuzarea Magisteriului social al Bisericii. Cu privire la Magisteriu se dezbate mult, făcând distincţie între infailibil, non-infailibil, dogmatic, pastoral, obişnuit, extraordinar, şi orice blogger se transformă în teolog, dar adevărul l-a spus papa în ultimul său interviu: mulţi vorbesc despre Magisteriu fără să-l citească. De exemplu se continuă să i se pună papei întrebări - în mod tipic referitor la interpretarea documentelor Conciliului al II-lea din Vatican - la care deja a răspuns de mai multe ori. Voind să exclud că acela care pune aceste întrebări reclamând răspunsuri pe care papa deja le-a dat este în rea credinţă, rămâne ipoteza că nu citeşte documentele.

Pe bună dreptate dumneavoastră indicaţi problema receptării Magisteriului din partea clerului şi a credincioşilor. În timp ce mass-media şi anumiţi intelectuali îl critică pe pontif, există faptul că foarte mulţi catolici nu citesc niciodată ceea ce scrie sau spune papa. Nici textul de la Angelus sau de la audienţa generală de miercuri. În general mulţi credincioşi şi chiar mulţi preoţi se mulţumesc să citească tot ceea ce prezintă ziarele despre cuvintele Pontifului. Ce anume aţi scris în cartea dumneavoastră în această privinţă?

Introvigne: Că problema pune în joc însăşi modalitatea normală de funcţionare a Bisericii şi că probabil soluţia revine de acum laicilor. Atâţia clerici sunt prea ocupaţi să facă altceva.

O altă problemă se referă la faptul că nu toţi preoţii îl citează pe pontif în timpul omiliilor sau în cursurile de cateheză. Este o problemă de ignorare a ceea ce spune şi scrie pontiful sau este neînţelegere sau dezobişnuire de a prelua Magisteriul obişnuit?

Introvigne: Există după părerea mea trei probleme. Există o minoritate "progresistă" care în mod conştient îl refuză pe Benedict al XVI-lea considerându-l prea conservator. Există o altă minoritate pe care papa o numeşte "anticonciliaristă" care, în mania de a refuza Conciliul al II-lea din Vatican declarându-l non infailibil, s-a obişnuit să considere irelevante pronunţările zilnice non infailibile ale papei, uitând că bunul credincios urmează tot Magisteriul şi nu numai pe cel dotat cu infailibilitate. Şi există o mlaştină, probabil majoritară, care pur şi simplu nu citeşte Magisteriul pentru că organizarea timpului său nu-i lasă această posibilitate.

Şi totuşi acest pontif este unul din cei mai citiţi autori din lume. Cărţile lui, deşi dense şi profunde, sunt tipărite şi vândute pe toată planeta. Benedict al XVI-lea se bucură de mare stimă şi credibilitate chiar şi printre credincioşi de alte confesiuni, printre atei şi păgâni. Cum explicaţi acest fenomen?

Introvigne: Insist: întâlnesc mari pasionaţi de Benedict al XVI-lea care sunt mult mai des laici decât preoţi. Şi este adevărat: papa este citit cu pasiune de atâţia necatolici şi necredincioşi. Este unul din cei mai mari gânditori în viaţă, cu care până şi cel care nu crede are datoria şi adesea, credeţi-mă, şi plăcerea intelectuală de a se confrunta.

Dumneavoastră susţineţi că una din probleme este şi lectura parţială şi limitată în timp a învăţăturilor pontificale. Dimpotrivă, în cartea dumneavoastră se afirmă că orice text trebuie citit în lumina intervenţiilor precedente ale aceluiaşi şi ale altor pontifi, şi devine la rândul său criteriu de interpretare a textelor succesive. Ne puteţi ilustra punctul dumneavoastră de vedere în acest sens?

Introvigne: Nu am un punct de vedere personal în acest sens şi mă limitez să-l transmit pe cel ilustrat de mai multe ori de papa însuşi, de exemplu în Caritas in veritate. Aici cu privire la Populorum progressio a slujitorului lui Dumnezeu Paul al VI-lea el explică faptul că pentru a nu o reduce la o simplă "colecţie de date sociologice", care astăzi n-ar mai interesa pe nimeni, enciclica aceea trebuie citită fie în lumina întregului Magisteriu social precedent, pe care îl presupune, fie interpretând-o în lumina Magisteriului succesiv, care o clarifică şi o explică. Asta înseamnă tradiţie vie şi acest lucru este valabil pentru orice document al Magisteriului.

Pontiful Benedict al XVI-lea a fost prezentat ca acela care va distruge dialogul ecumenic pentru că este prea riguros în vestire. În schimb de la anglicani la luterani până la ortodocşi, niciodată relaţiile nu au fost aşa de bune. Cum se explică acest fenomen?

Introvigne: În Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor care tocmai s-a încheiat, papa a spus două adevăruri despre ecumenism. Primul este că, în special cu protestanţii, există o perioadă de criză care nu derivă din cauze teologice ci din faptul că unele mari comunităţi protestante au cedat în faţa spiritului lumii cu privire la teme cum ar fi avortul sau căsătoria homosexuală, asupra cărora nu trebuie să se tacă din presupusa trăire ecumenică liniştită, ci ele trebuie explicate lor încontinuu cu argumente de raţiune şi nu numai de credinţă. Al doilea este că, în pofida acestor dificultăţi grave, alegerea pentru ecumenism a Conciliului al II-lea din Vatican rămâne ireversibilă, obligatorie şi parte din nucleul central al pontificatului lui Benedict al XVI-lea pentru că Biserica crede că acest efort, deşi uneori pare inutil şi imposibil, este voit de însuşi Dumnezeu. Creştinii necatolici înţeleg această dimensiune ecumenică, eroică şi îndurată, a papei şi o apreciază, mai mult decât atâţia catolici care eventual încheie scrierile lor cu "Trăiască papa!", dar apoi o ignoră pe aceasta pe care o arată ca o dimensiune esenţială a întregului său pontificat.

(După Zenit, 31 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.