Colocviu cu iezuitul Claudio Barriga Dominguez, director general delegat

Cu privirea spre sus şi picioarele pe pământ

De Nicola Gori

Zeci de milioane de persoane răspândite pe cele cinci continente care se roagă în fiecare zi după intenţiile papei. Chiar dacă este greu de făcut un calcul precis, puţine asociaţii din lume se pot lăuda cu o consistenţă numerică şi o răspândire asemănătoare cu aceea a Apostolatului Rugăciunii, care din anul 1844 oferă o slujire specială Bisericii prin ofranda spirituală zilnică a membrilor săi. Anul 2011 ar putea să fie un an decisiv pentru viitorul asociaţiei, dat fiind faptul că sunt în desfăşurare consultări şi întâlniri cu scopul de a redescoperi şi a relansa carisma originară rămânând în pas cu timpurile. Vorbeşte despre asta, în acest interviu acordat ziarului nostru, iezuitul Claudio Barriga Dominguez, director general delegat al Apostolatului Rugăciunii.

Ce iniţiative aveţi în proiect pentru anul următor?

Anul 2011 este un an important pentru Apostolatul Rugăciunii. Ducem înainte un proiect pentru a regândi, a reînnoi, într-un fel şi pentru a "recrea" asociaţia noastră. Asta nu înseamnă că vrem să facem această slujire de spiritualitate în Biserică - ce are de acum 168 de ani - mai adaptată la necesităţile creştinilor de astăzi. Am început consultări şi am organizat întâlniri pentru a revizui angajarea noastră, fie în limbaj, fie în metodologie. Vrem să ne întoarcem la conţinutul său esenţial, născut cu intuiţia originară din anul 1844, şi a o relansa ca un valoros instrument de spiritualitate în această lume care are atât de multă nevoie de asta. Desigur, va trebui să respectăm "culorile culturale" ale diferitelor regiuni din lume. Ştim că în societatea multiculturală actuală, "întruparea" Apostolatului Rugăciunii va trebui să fie diferită de la un continent la altul, de la un popor la altul. Însă sunt sigur că fiecare poate să participe la acest proces de recreare a Apostolatului, chiar trimiţând propriile opinii prin chestionarul online care se poate găsi pe situl internet www.apostleshipofprayer.net.

Multe din intenţiile încredinţate de papa Apostolatului Rugăciunii pentru anul 2012 au ca temă problemele sociale: de la lipsa locului de muncă la accesul la apă pentru toţi, la contribuţia femeilor la dezvoltare. După părerea dumneavoastră, pentru ce această alegere?

Este adevărat că în intenţiile pentru anul 2012 există, ca întotdeauna, multe teme, ca să spunem aşa, intra-ecleziale, cum ar fi vocaţiile la preoţie şi necesităţile creştinilor din Europa, dar se poate spune că privirea papei scoate în evidenţă şi situaţiile foarte grave de suferinţă umană, care sunt motiv de îngrijorare nu numai pentru creştini, ci pentru toţi oamenii. În mare parte, aceste intenţii vor să fie un canal de dialog şi cu necreştinii, invitându-i pe toţi să colaboreze împreună şi să se deschidă faţă de alţii pentru a căuta soluţii la marile probleme. Şi dialogul cu celelalte religii se alimentează mult mai mult pornind de la acţiunile şi de la serviciile solidare împărtăşite, decât de la simplele enunţări teoretice.

Cum pot grupurile apostolatului să favorizeze dialogul cu celelalte religii şi să mărturisească Evanghelia într-o societate indiferentă şi adesea contrară mesajului creştin?

Cei care trăiesc profund spiritualitatea ofrandei zilnice a vieţii şi îndeplinesc rugăciunea pentru intenţiile papei - cele două practici de bază ale Apostolatului Rugăciunii - vor putea să dea mărturia unei vieţi coerente şi plină de sens. Acesta este primul răspuns care trebuie oferit unei lumi dezorientate, care a pierdut sensul vieţii umane şi nu mai reuşeşte să găsească prezenţa lui Dumnezeu. Pornind de la o credinţă creştină trăită cu profunzime se poate dialoga cu atâtea persoane care sunt în căutarea luminii, care au nevoie de un mesaj nou, de speranţă.

Asociaţia nu riscă să fie prea concentrată asupra dimensiunii spirituale în dauna angajării concrete în viaţa de zi cu zi?

Dacă rugăciunea nu schimbă viaţa mea, nu este o rugăciune autentică. Dacă eu mă rog, de exemplu, pentru dreptate faţă de deţinuţi şi nu fac nimic concret pentru ei, sau cel puţin nu mă străduiesc să trăiesc viaţa mea într-un mod mai drept faţă de alţii, rugăciunea nu foloseşte la nimic: dimpotrivă, este goală şi falsă. Rugăciunea făcută de cei înscrişi trebuie să ducă la slujirea fraţilor, altminteri devine fariseism. Pot spune că în general membrii apostolatului răspândiţi în lume sunt în mare majoritate oameni săraci şi simpli. Au o mare iubire faţă de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, sunt foarte concreţi în a presta servicii mici şi mari pentru cei mai nevoiaşi care trăiesc în jurul lor. Nu există acest pericol de a disocia credinţa de viaţă: viaţa lor devine rugăciune, rugăciunea lor devine viaţă.

(După L'Osservatore romano, 28 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.