Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Onești: Concertele de Crăciun ale Corului Caelestis

Corul "Caelestis" al Parohiei romano-catolice "SS. Petru și Paul" din Onești susține, în perioada 19-24 decembrie 2010, un număr de patru concerte dedicate sfintei sărbători a Nașterii Domnului (unul la Suceava și trei la Onești).

Primul concert a avut loc duminică, 19 decembrie 2010, în biserica "Sf. Ioan Nepomuk" din Suceava la invitația părintelui Iosif Păuleț, paroh de Suceava, fost paroh de Onești. După ce au animat sfânta Liturghie parohială de la ora 11.00, coriștii i-au colindat pe credincioșii catolici din Suceava într-un program variat ce a cuprins colinde din repertoriul național, dar și două colinde din repertoriul internațional.

Luni, 20 decembrie 2010, la ora 17.00, coriștii au onorat o promisiune făcută celor care au participat la Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" din Onești la concertul de Paști din luna aprilie 2010, aceea de a concerta și de Crăciun. Deși auditoriul nu a fost foarte numeros, participanții au răsplătit munca coriștilor prin aplauze îndelungate.

Marți, 21 decembrie 2010, la ora 19.00, Corul "Caelestis" a prezentat primul concert de Crăciun din biserica parohială, respectând o tradiție mai veche, aceea de a-i colinda pe credincioșii catolici și ortodocși care vin aici în fiecare zi de marți pentru a cere ajutorul sfântului Anton de Padova. Colindele prezentate fac parte din repertoriul internațional și au fost, de asemenea, bine apreciate și primite de către credincioși.

Seria concertelor de Crăciun ale corului din Onești se va încheia vineri, în seara sfântă de Ajun, cu un nou concert de colinde tradiționale. Iată programul:
- Bună dimineața, de Ioan Costescu
- Condacul Nașterii Domnului, de Paul Constantinescu
- Se preumblă Maica Sfântă, de Nicolae Ursu
- La Betleem colo-n jos, colind din regiunea Suceava, prelucrare de Nicolae Lungu
- Râurel de ploaie, de Teodor Teodorescu
- Lerui ler, de Teofil Coste
- Vine Crăciunul pe sară, colindă din comuna Măguri, jud. Cluj, scris de Nicolae Ursu
- Legănelul lui Isus, de Valentin Teodorian, Solistă: Monica Nicolau (soprană)
- Și cei trei crai, de Valentin Teodorian
- Steaua sus răsare, de Ion Chirescu
- Colindul clopotelor, de Valentin Teodorian
- Huachito torito (Carnavalito), cântec popular de Crăciun (provenit din nord-estul Argentinei)

Toți iubitorii colindelor tradiționale românești sunt așteptați vineri, 24 decembrie 2010, să trăiască alături de noi bucuria nopții minunate în care Dumnezeu s-a făcut om, ascultându-ne începând cu orele 21.00, în biserica parohială "SS. Petru și Paul" din Onești. De asemenea, vom anima sfintele Liturghii parohiale în prima și a doua zi de Crăciun, iar pe 26 decembrie 2010, la ora 9.30 (de Sfânta Familie), vom cânta și la Liturghia solemnă de la sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia", aflat tot în parohia noastră.

Momentele minunate pe care le trăim acum i le dedicăm lui Dumnezeu, cel care iartă și se îngrijește de toate și ne dorim ca și în anii ce vin să putem bucura inimile credincioșilor de pretutindeni cu un cânt celest, divin.

Închei cu un gând de mulțumire pentru prof. Laurențiu Caitar, dirijorul corului nostru, cel care cu multă răbdare încearcă să ne mențină la un nivel bun, apreciat de cunoscătorii în domeniu. Mulțumiri părintelui Toma Rediu, noul nostru paroh (pentru că este alături de noi), părintelui Florin Sescu, vicar parohial (pentru promovarea în presa locală) și tuturor celor care înțeleg să se roage, să ne susțină financiar sau cu simpla lor prezență la concertele noastre.

Un Crăciun fericit tuturor! Un nou an binecuvântat!

Prof. Cristian Scripcaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-24: Onești: Concertele de Crăciun ale Corului Caelestis


 

lecturi: 36.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat