Audienţa generală de miercuri, 22 decembrie 2010. "Să ne lăsăm surprinşi de un prunc"

Iubiţi fraţi şi surori!

Cu această ultimă audienţă înainte de festivităţile de Crăciun, ne apropiem, trepidanţi şi plini de uimire, de "locul" unde pentru noi şi pentru mântuirea noastră a început totul, unde totul a avut o împlinire, acolo unde s-au întâlnit şi s-au intersectat aşteptările lumii şi ale inimii umane cu prezenţa lui Dumnezeu. Putem deja acum pregusta bucuria pentru acea mică lumină care se întrevede, care din peştera din Betleem începe să se iradieze asupra lumii. În drumul din Advent, pe care liturgia ne-a invitat să-l trăim, am fost însoţiţi să primim cu disponibilitate şi recunoştinţă marele eveniment al venirii Mântuitorului şi să contemplăm plini de uimire intrarea lui în lume.

Aşteptarea bucuroasă, caracteristică a zilelor care preced sfânta Naştere, este desigur atitudinea fundamentală a creştinului care doreşte să trăiască rodnic întâlnirea reînnoită cu acela care vine să locuiască în mijlocul nostru: Cristos Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Regăsim această dispoziţie a inimii şi ne-o însuşim, în cei care cei dintâi au primit venirea lui Mesia: Zaharia şi Elisabeta, păstorii, poporul simplu, şi în special Maria şi Iosif, care personal au simţit trepidaţia, dar mai ales bucuria pentru misterul acestei naşteri. Întregul Vechi Testament constituie o unică mare promisiune, care trebuia să se împlinească prin venirea unui mântuitor puternic. Ne dă mărturie despre asta îndeosebi cartea profetului Isaia, care ne vorbeşte despre travaliul istoriei şi al întregii creaţii pentru o răscumpărare destinată să redea noi energii şi nouă orientare lumii întregi. Astfel, alături de aşteptarea personajelor din Sfintele Scripturi, are spaţiu şi semnificaţie, de-a lungul secolelor, şi aşteptarea noastră, aceea pe care în aceste zile o experimentăm şi aceea care ne menţine treji pe întregul drum al vieţii. De fapt, toată existenţa umană este animată de acest sentiment profund, de dorinţa ca tot ceea mai adevărat, mai frumos şi mai mare am întrevăzut şi intuit cu mintea şi inima, să ne poată veni în întâmpinare şi în faţa ochilor noştri să devină concret şi să ne ridice din nou.

"Iată vine Domnul atotputernic: va fi numit Emanuel, Dumnezeu-cu-noi" (Antifonul de la intrare, Sfânta Liturghie din 21 decembrie). Frecvent, în aceste zile, repetăm aceste cuvinte. În timpul liturgiei, care actualizează Misterul, este de acum la uşă cel care vine să ne mântuiască de păcat şi de moarte, Cel care, după neascultarea lui Adam şi Eva, ne îmbrăţişează din nou şi deschide pentru noi accesul la viaţa adevărată. Explică asta sfântul Irineu, în tratatul său "Împotriva ereziilor", când afirmă: "Însuşi Fiul lui Dumnezeu a coborât «într-un trup asemănător cu acela al păcatului» (Rom 8,3) pentru a condamna păcatul, şi, după ce l-a condamnat, pentru a-l exclude complet din neamul omenesc. La chemat pe om la asemănarea cu el însuşi, l-a făcut imitator al lui Dumnezeu, l-a îndreptat pe drumul indicat de Tatăl pentru ca să-l poată vedea pe Dumnezeu şi i l-a dat în dar pe însuşi Tatăl" (III, 20, 2-3).

Apar câteva idei preferate ale sfântului Irineu, că Dumnezeu cu Pruncul Isus ne cheamă din nou la asemănarea cu el însuşi. Vedem cum este Dumnezeu. Şi astfel ne aminteşte că noi ar trebui să fim asemenea lui Dumnezeu. Şi trebuie să-l imităm. Dumnezeu s-a dăruit, Dumnezeu s-a dăruit în mâinile noastre. Trebuie să-l imităm pe Dumnezeu. Şi în sfârşit ideea că astfel putem să-l vedem pe Dumnezeu. O idee centrală a sfântului Irineu: omul nu-l vede pe Dumnezeu, nu-l poate vedea, şi astfel este în întuneric în privinţa adevărului, în privinţa lui însuşi. Însă omul care nu-l poate vedea pe Dumnezeu, poate să-l vadă pe Isus. Şi astfel îl vede pe Dumnezeu, astfel începe să vadă adevărul, astfel începe să trăiască.

Aşadar, Mântuitorul vine pentru a reduce la neputinţă lucrarea răului şi tot ceea ce încă ne poate ţine departe de Dumnezeu, pentru a ne reda strălucirea veche şi paternitatea primară. Cu venirea lui printre noi, Dumnezeu ne indică şi ne încredinţează şi o misiune: tocmai aceea de a fi asemenea cu El şi de a tinde la adevărata viaţă, de a ajunge la vederea lui Dumnezeu, în chipul lui Cristos. Tot sfântul Irineu afirmă: "Cuvântul lui Dumnezeu şi-a stabilit locuinţa sa printre oameni şi s-a făcut Fiu al omului, pentru a-l obişnui pe om să-l perceapă pe Dumnezeu şi pentru a-l obişnui pe Dumnezeu să-şi pună locuinţa sa în om după voinţa Tatălui. Pentru aceasta, Dumnezeu ne dat ca «semn» al mântuirii noastre pe cel care, născut din Fecioară, este Emanuel" (ibidem). Şi aici există o idee centrală foarte frumoasă a sfântului Irineu: trebuie să ne obişnuim să-l percepem pe Dumnezeu. Dumnezeu este normal departe de viaţa noastră, de ideile noastre, de acţiunea noastră. A venit aproape de noi şi trebuie să ne obişnuim să fim cu Dumnezeu. Şi în mod curajos Irineu îndrăzneşte să spună că şi Dumnezeu trebuie să se obişnuiască să fie cu noi şi în noi. Şi că Dumnezeu poate că ar trebui să ne însoţească la Crăciun, să ne obişnuiască cu Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu trebuie să se obişnuiască cu noi, cu sărăcia şi fragilitatea noastră. De aceea, venirea Domnului nu poate avea alt scop decât acela de a ne învăţa să vedem şi să iubim evenimentele, lumea şi tot ceea ce ne înconjoară, cu înşişi ochii lui Dumnezeu. Cuvântul făcut prunc ne ajută să înţelegem modul de a acţiona al lui Dumnezeu, pentru ca să fim capabili să ne lăsăm tot mai mult transformaţi de bunătatea lui şi de milostivirea lui infinită.

În noaptea lumii, să ne lăsăm iar surprinşi şi luminaţi de acest act al lui Dumnezeu, care este total neaşteptat: Dumnezeu se face Prunc. Să ne lăsăm surprinşi, luminaţi de Steaua care a inundat de bucurie universul. Isus Prunc, ajungând la noi, să nu ne găsească nepregătiţi, angajaţi numai să facem mai frumoasă realitatea exterioară. Grija pe care o depunem pentru a face mai strălucitoare străzile noastre şi casele noastre să ne stimuleze şi mai mult să predispunem sufletul nostru pentru a-l întâlni pe Cel care va veni să ne viziteze, care este adevărata frumuseţe şi adevărata lumină. Deci să purificăm conştiinţa noastră şi viaţa noastră de ceea ce este contrar acestei veniri: gânduri, cuvinte, atitudini şi acţiuni, stimulându-ne să facem binele şi să contribuim la realizarea în această lume a noastră a păcii şi dreptăţii pentru fiecare om şi astfel să mergem în întâmpinarea Domnului.

Semn caracteristic al timpului Crăciunului este ieslea. Şi în Piaţa "Sfântul Petru", după obicei, este aproape gata şi în mod ideal se arată asupra Romei şi asupra lumii întregi, reprezentând frumuseţea Misterului lui Dumnezeu care s-a făcut om şi şi-a aşezat cortul său în mijlocul nostru (cf. In 1,14). Ieslea este expresie a aşteptării noastre, că Dumnezeu se apropie de noi, că Isus se apropie de noi, dar este şi expresie a aducerii de mulţumire Celui care a decis să împărtăşească umana noastră condiţie, în sărăcie şi în simplitate. Mă bucur pentru că rămâne vie şi, chiar, se redescoperă tradiţia de a pregătit ieslea în case, la locurile de muncă, în locurile de întâlnire. Această mărturie genuină de credinţă creştină să poată oferi şi astăzi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă o sugestivă icoană a iubirii infinite a Tatălui faţă de noi. Inimile copiilor şi adulţilor să poată încă să fie uimite în faţa ei.

Iubiţi fraţi şi surori, Fecioara Maria şi sfântul Iosif să ne ajute să trăim misterul Naşterii cu reînnoită recunoştinţă faţă de Domnul. În mijlocul activităţii frenetice din zilele noastre, acest timp să ne dăruiască un pic de calm şi de bucurie şi să ne facă să atingem cu mâna bunătatea Dumnezeului nostru, care se face Prunc pentru a ne mântui şi a da curaj nou şi lumină nouă drumului nostru. Aceasta este urarea mea pentru un sfânt şi fericit Crăciun: o îndrept cu afecţiune spre voi cei prezenţi, spre rudele voastre, îndeosebi spre cei bolnavi şi suferinzi, precum şi spre comunităţile voastre şi spre toţi cei dragi ai voştri.

Benedictus Pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.