Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Abonamente pentru anul 2011 la publicațiile Editurii "Presa Bună"

În curând va fi Crăciunul, o ocazie privilegiată pentru a arăta afecțiunea noastră persoanelor pe care le iubim. Din păcate nu este totdeauna ușor să găsești un cadoul original, care să placă, să dureze și să nu fie prea scump. De ce să nu oferiți un abonament la publicațiile Editurii "Presa Bună" sau o carte? Gândiți-vă la toate persoanele pe care le cunoașteți și care nu sunt abonate. Cadoul dv. le va face cu siguranță plăcere. Dacă doriți să vă abonați sau să oferiți un abonament, citiți "Cum să mă abonez?"; dacă doriți să comandați sau să oferiți cărți, citiți "Cum să comand cărți?"

Dacă sunteți deja abonați la publicațiile Editurii "Presa Bună" din Iași, odată cu încheierea anului va expira și abonamentul dvs. Dacă nu sunteți încă printre abonați, vă prezentăm oferta noastră și condițiile de abonare pentru anul 2011. Aceia care, până la 31 decembrie 2010, fac dovada achitării materialelor comandate pentru întregul an beneficiază de reduceri de 20%. În perioada 1-31 ianuarie 2011 reducerile vor fi de 10%. Reducerile se referă la costul abonamentului, nu la taxele poștale.

1. CUM SĂ MĂ ABONEZ?

Publicații

Lumina creștinului
Este publicația lunară a Diecezei Romano-Catolice de Iași; format 24x17 cm; 28 pagini. Prima apariție a fost în ianuarie 1913; în august 1916 revista și-a întrerupt activitatea din cauza războiului. Reluată în ianuarie 1919, a continuat să apară regulat până în 1944, când Presa Bună de la Iași și-a încetat activitatea. Numere sporadice apar până în 1948, când pentru "Lumina creștinului" începe perioada de tăcere. A fost reluată într-o nouă serie în ianuarie 1990. În fiecare număr se pot găsi: Gândul lunii; Editorial; Actualitatea internă; Actualitatea externă; Monografie / Din istoria Bisericii locale; Mesajul sfinților; Pentru familii; Pentru copii; Pentru tineri; Misiuni; Știri; În apărarea sănătății / Legea și dreptul tău; Poșta Redacției; Noutăți editoriale; Rebus.

De la Răsărit până la Apus
Este un itinerar zilnic de meditații și rugăciune pentru tineri și adulți; format: 17x24 cm; 140 de pagini. Apare în fiecare lună începând cu anul 1998, în format A5, iar din ianuarie 2010 în format B5, fiind traducerea din limba italiană a broșurii: Dall'Alba al Tramonto de la Padova. Cuprinde lecturile din fiecare zi de la sfânta Liturghie în întregime, inclusiv psalmul și versetul de la Aleluia; de asemenea, meditații și rugăciuni pe marginea lecturilor. Pentru fiecare zi a fost preluată caseta din "Agenda liturgică" în care se găsesc: ziua și sfântul zilei, note liturgice care indică timpul liturgic, solemnitățile și sărbătorile, lecturile biblice ale Liturghiei, versetul principal care exprimă tema fiecărei lecturi, explicații referitoare la Liturghia zilei, culoarea hainelor liturgice, fazele lunii, zilele în care sunt Rogațiuni, săptămâna psalmilor de la Breviar, alte date cu privire la ziua respectivă. În casetă la comemorările obligatorii au fost trecute lecturile proprii. Începând cu ianuarie 2005, s-au mai adăugat: Rânduiala sfintei Liturghii (română și latină), Rugăciunea credincioșilor pentru fiecare zi, Prefețele de la Liturghie și Propriul timpului.

Isus, prietenul copiilor
Este revistă trimestrială pentru copii a Diecezei Romano-Catolice de Iași; 16 pagini, color, format: 14x20 cm. Primul număr a apărut în decembrie 1991. În fiecare număr pot fi găsite: Editorial; Scriptura și viața; Să înțelegem Liturghia; Istorioare interesante; Să cunoaștem / Pagina ministranților; Glume, Jocuri, Rebusuri; În dialog cu copiii / Cărți pentru copii.

 

 

Almanahul Presa Bună
Apare din 1993, are peste 500 de pagini, copertă patru culori, format 14x20 cm. După datele calendaristice urmează cuvintele de învățătură care sunt legate în mare parte de evenimentele care au marcat anul precedent sau de acelea care sunt previzibile și își vor pune amprenta pe anul în curs. Cronica internă și externă, date privind organizarea diecezei, rebusuri etc. completează cuprinsul almanahului.
 
 

Agenda liturgică
Apare la "Presa Bună" din anul 1993, are peste 450 de pagini, format: 10x14,5 cm. Fiecărei zile i-a fost consacrată o pagină care arată și sfântul zilei. Au fost notate timpurile liturgice, solemnitățile, sărbătorile, comemorările obligatorii, lecturile biblice ale Liturghiei cu versetul principal, explicații referitoare la Liturghie, culoarea hainelor liturgice, fazele lunii, zilele în care sunt Rogațiuni, săptămâna psalmilor de la Breviar, alte date cu privire la ziua respectivă, scurte comentarii la evanghelia zilei sau gânduri legate de sfântul zilei, anunțuri importante, preoții decedați în decursul anilor etc.
 

Calendarul romano-catolic
Apare la "Presa Bună" din 1994, în patru culori, format 34,5x50 cm. În perioada 1990-1993 s-a tipărit la Buzău. Este calendarul obișnuit de perete pe care orice creștin îl așază la loc de cinste pentru a urmări sărbătorile și zilele care amintesc de sfinți. Mai pot fi găsite lecturile pentru fiecare sărbătoare de poruncă, fazele lunii, rogațiunile, precum și date importante.

* * *

Pentru abonamente:

Descărcați "Buletinul de abonament 2011" pe propriul dv. calculator de la adresa:
http://www.ercis.ro/actualitate/documente/abonament2011.doc

Citiți-l și completați-l cu atenție. Apoi trimiteți-l pe adresa editurii prin poștă, prin fax sau prin e-mail (ca ataș).

Adresa: Editura "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare, 26; 700064-Iași; tel. + fax: 0232/211527; tel.: 0232/212003, interior 50; e-mail: editor@ercis.ro.

Clic aici pentru: Abonamente la publicațiile Editurii "Presa Bună"

* * *

2. CUM SĂ COMAND CĂRȚI?

Dacă doriți să comandați cărți, intrați pe acest sit la rubrica Servicii/Librăria on-line și urmați pașii notați acolo. În cel mult 15 zile veți primi acasă coletul poștal pe care îl veți achita la ridicare.

Cărțile, casetele și CD-urile, precum și alte materiale religioase (icoane, iconițe, medăliuțe, rozarii etc.), în limita stocului disponibil, pot fi procurate direct sau prin comandă:

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

N.B.

1. În prețurile specificate nu sunt incluse taxele poștale. Eventualele modificări ale prețurilor, precum și apariția lucrărilor aflate în pregătire vor fi anunțate periodic prin intermediul revistei "Lumina creștinului". Înainte de a comanda cărțile dorite, vă puteți interesa prin telefon de noile modificări de prețuri.

2. Sistemul "Cartea prin poștă" al Librăriei "Presa Bună" este astfel construit încât dacă dv. completați datele corect pe internet (la adresa www.ercis.ro/Libraria) o copie a comenzii pe care o faceți o primiți automat. Aceasta copie înseamnă confirmarea ca veți primi materialele solicitate. Pentru a nu întârzia procesul de expediere, Librăria nu obișnuiește să mai ofere alte confirmări de primire/expediere.

3. Comenzile de cărți nu se pot face pentru adrese din afara granițelor României. Pentru a intra în posesia cărților dorite trebuie să le comandați printr-un prieten, rudă etc. din țară. Poșta Română nu cunoaște sistemul ramburs în afara granițelor (sau nu știe Librăria cum să procedeze).


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat