Gânduri de Crăciun

Când pronunţăm cuvântul magic "Crăciun", sufletul ne este copleşit de rezonanţe de dalbe amintiri, de bucurie şi de reînviere a speranţei. Dar de unde provine acest divin lexem? Care îi este etimologia? Cei mai mulţi dintre cercetători consideră termenul în discuţie de origine latină. Unii dintre ei (Pericle şi Tache Papahagi, Teodor Capidan, Sextil Puşcariu) propun etimonul "calatio", care înseamnă: "convocarea poporului de către conducătorii spirituali la fiecare început de lună, pentru a-i anunţa sărbătorile din luna respectivă". Cea mai importantă calatio era cea de la 1 ianuarie, când se anunţau sărbătorile de peste an. Deoarece la început Naşterea Domnului se sărbătorea la 6 ianuarie (în aceeaşi zi cu Boboteaza), creştinii au denumit cu termenul calatio această sărbătoare (Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost stabilită la 25 decembrie spre sfârşitul secolului al IV-lea). Trecerea de la calatio la Crăciun nu este posibilă neavând nici o justificare semantică, lingvistică şi istorică.

Al doilea termen în discuţie, creatio, este propus de Aron Densuşianu, Alexandru Rosetti şi Alexandru Graur. Cuvântul Crăciun provine din latinescul creationem > protoromanul Creciune > dacoromanul Crăciune. Profesorul universitar ieşean Traian Diaconescu arăta într-un documentat articol că numele creatio a fost împrumutat de noi în secolul al III-lea din latina dunăreană. Acest termen este folosit de arianism, care consideră că Isus Cristos nu a fost născut, ci a fost "creat din nimic" de către Dumnezeu. Simbolul Credinţei de la Niceea (325) fixează dogma Naşterii Mântuitorului: "şi întru unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, născut iar nu creat, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut..." Deşi creştinii nord-dunăreni nu au îmbrăţişat niciodată arianismul, limba română a moştenit termenul Crăciun şi nu pe Natalis, cum au procedat limbile romanice apusene (exemple: it. Natale, fr. Nöel, sp. Navidad, pg. Natal).

Dar să revenim la minunata sărbătoare românească cu adieri înmiresmate de brad şi parfum de colinde. Îngerul Domnului le-a spus păstorilor în Noaptea Sfântă: "Nu vă temeţi, căci iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi peste tot poporul. Astăzi în Cetatea lui David s-a născut Mântuitorul, care este Hristos Domnul." Ajungând la iesle: "Dintr-o dată s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând (cântând): Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ oamenilor pe care îi iubeşte." (Lc, 2,6) Oare ce reprezintă colindele cetelor de copii-îngeraşi din noaptea Crăciunului dacă nu perpetuarea peste veacuri a acelui cor ceresc? Nicăieri în lume nu picură mai armonios în auz notele de gingăşie, de sensibilitate, de generozitate, de dalbă puritate ca în colindele noastre. Să ne bucurăm aşadar, să sperăm, să ne împrietenim cu eternitatea, să ne înmiresmăm de pace cerească: "Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat nouă şi domnia va fi pe umerii lui!". El este: "Sfetnic Minunat, Dumnezeu Puternic, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii." (Is 9,6) Haideţi cu toţii la Betleem, să ne umplem de lumină, de înţelepciune, de speranţă şi de pace!

Prof. Iosif Gherghel

lecturi: 9.