Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lumina de la Betleem arde încă la Pildești

Felinarul aprins la sfârșitul lunii noiembrie la grota Nașterii Domnului Isus Cristos de la Betleem a fost protagonistul unui eveniment internațional care a avut loc la Viena (Austria), la 11 decembrie 2010. În această zi o delegație de tineri cercetași din România, însoțiți de pr. Adrian Blăjuță din C.L. "Fericitul Ieremia" din Bacău, au primit Lumina Păcii de la Betleem. Această lumină a ajuns la mai multe orașe din România dintre care și la Roman unde, la 18 decembrie 2010, în biserica "Sf. Tereza a Pruncului Isus", a fost împărțită la toate grupurile de tineri cercetași, și nu numai, de către PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași.

La 23 decembrie 2010, felinarul cercetașilor din Pildești a ajuns la mai multe mănăstiri și biserici - ortodoxe și catolice. Chiar și la Primăria Comunei Cordun unde cu mare bucurie l-a primit ing. Adrian Diaconu, primarul. În același timp o patrulă de temerari, coordonată de liderul ei, Adina Frâncu, și care participă la un proiect național, a dus Lumina de la Betleem la casele unor bolnavi din sat. Tot în această zi, în cadrul sfintei Liturghii prezidată de pr. Ioan Jicmon, paroh al comunități, Lumina Păcii a fost oferită la sute de credincioși, de toate vârstele, care au participat la o astfel de ceremonie.

În ziua de 28 decembrie 2010 a avut loc o acțiune deosebită pe care ne-o descrie Maria Chelariu, lider-șef al cercetașilor din C.L. "Adormirea Maicii Domnului" din Pildești.

"Lumina de la Betleem este lumina ce ne deschide sufletele pentru a-l primi pe Isus în seara de Crăciun, este lumina ce aduce bucurie, unitate, egalitate și, mai ales, pace în sufletul celui ce o primește.

De obicei, Crăciunul se trăiește în familie, alături de cele mai dragi ființe, dar mă gândesc: Ce fac acei copii pentru care cuvântul «familie» aduce mai multă tristețe decât bucurie? Noi nu dorim ca acești copii să petreacă Crăciunul în tristețe și monotonie. Așa că grupul de exploratori din Pildești, membri ai Organizației Naționale Cercetașii României, alături de fr. Jesus Sagredo, a dorit să petreacă măcar câteva clipe de Crăciun alături de copiii din «Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman».

Astăzi (marți, 28 decembrie 2010) am pornit la drum luând cu noi chitarele, hăinuțele pentru copii, cadourile, felinarul cu Lumina Păcii și nelipsita voie bună. Ajunși la casa de copii am fost întâmpinați de doamna Mihaela Pop, o doamna foarte primitoare și drăguță, care ne-a ajutat să ne desfășurăm activitatea. Înainte de a ne întâlni cu cei mici, am mers la domnul Damian Benone, directorul centrului, ca să-i mulțumim pentru căldura cu care ne primește mereu.

După ce l-am colindat pe domnul director, am început spectacolul. Pentru că cercetașii din Pildești încep orice activitate cu o rugăciune și având prezentă cu noi Lumina Păcii de la Betleem, ne-am gândit să ne unim cu toți prinzându-ne de mână și rugându-ne din suflet «Tatăl Nostru».

Copiii erau foarte încântați la vederea noastră, dar mai ales la vedere lui Moș Crăciun. Am cântat colinde, am făcut o scenetă și marea surpriză a fost că nu doar noi ne-am pregătit pentru spectacol, ci și copii de acolo, așa că băieții ne-au impresionat cu poeziile lor, cu cântecelele și urările lor. Au fost minunați. Momentul cel mai emoționant a fost împărțirea cadourilor. Toți erau nerăbdători să le desfacă, iar când le-au deschis mare le-a fost surpriza la vederea jucăriilor.

Bucuria lor era transmisă nouă și astfel au reușit să ne ofere puterea de a merge mai departe pentru a desfășura și celelalte activități pe care ni le-am propus".

Pentru creștinii catolici, în ziua 1 ianuarie se celebrează Ziua Mondială a Păcii. În acea zi, cercetașii din Pildești vor încheia ediția a XVI-a a proiectului Lumina Păcii de la Betleem care atâta bucurie, mângâiere și pace a oferit oamenilor de bună voință.

Terminăm acest articol cu un citat din excepționalul mesaj al Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XLIV-a Zi Mondială a Păcii. "Pacea este un dar al lui Dumnezeu și, în același timp, un proiect realizat, niciodată terminat. O societate reconciliată cu Dumnezeu este mai aproape de pace... care este rezultatul unui proces de purificare și înălțare culturală, morală și spirituală a oricărei persoane și popor, în care demnitatea umană este pe deplin respectată. Îi invit pe cei care doresc să devină făcători de pace, și mai ales pe tineri, să asculte propriul glas interior pentru a găsi în Dumnezeu referință stabilă pentru cucerirea unei libertății autentice, forța inepuizabilă pentru a orienta lumea cu un spirit nou, capabil să nu repete erorile din trecut"

Fr. Jesus Sagredo

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 decembrie: Lumina de la Betleem arde încă la Pildești


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat