Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lleida (Spania): Sărbătoarea Crăciunului în comunitatea catolică română

Comunitatea catolică română din Lleida a avut din nou bucuria de a petrece Crăciunul împreună. Perioada Adventului ne-a apropiat pas cu pas de sărbătoarea nașterii pruncului din Betleem. Primul pas care trebuie marcat este participarea comunității la vigilia sărbătorii Neprihănitei Zămisliri, alături de comunitatea locală și de către celelalte comunități catolice de imigranți din oraș. Apoi, duminică de duminică, părintele ne-a vorbit despre familia creștină, lucru pe care îl va face în continuare, în "telenovela" familiei.

A sosit și noaptea de Crăciun! Biserica plină răsuna de cântecele intonate de către corul care de ceva timp se întâlnea săptămână de săptămână pentru a-i cânta cum se cuvine pruncului Isus. La sfârșitul liturghiei, o familie din comunitate a primit ceata de colindători după datina românească, cu colaci, mere și nuci. Sărbătoarea a continuat și în ziua de Crăciun, cu participarea la sfânta liturghie alături de comunitatea de la parohia gazdă. La sfârșit, cele trei comunități, catalană, română catolică și română ortodoxă au interpretat fiecare câte un colind. Grupul nostru de colindători a dus apoi vestea nașterii lui Isus din casă in casă, făcându-ne să trăim cu emoție, după mulți ani, datina colindatului.

A doua zi de Crăciun, alături de copiii adunați în jurul altarului am sărbătorit ziua familiei. La sfârșitul Liturghiei, după o serbare aproape fără cusur oferită de copii și-a făcut apariția și Moș Crăciun, acesta rămânând încântat de numărul ridicat de copii adunați la Liturghia lor și îndemnându-i să se adune în fiecare duminică în jurul altarului. Dintr-o carte mare, le-a spus la fiecare în parte ce trebuie să îndrepte dacă vor să-i viziteze și la anul, stârnind surprinderea copiilor și amuzamentul părinților.

Ne apropiem cu pași repezi de un nou an, în ultima zi a acestuia suntem așteptați la biserică să-i mulțumim Domnului pentru tot ceea ce ne-a oferit anul acesta și să-l rugăm să ne însoțească mereu cu binecuvântarea sa în noul an.

Florentina Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24-26 decembrie: Lleida (Spania): Sărbătoarea Crăciunului în comunitatea catolică română


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat