Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Nașterea și copilăria lui Isus conform evangheliilor apocrife

Un divin "enfant terrible"

De Gianfranco Ravasi

La 7 noiembrie în urmă cu o sută de ani se stingea în mica gară din Astapovo, pierdută în imensa Rusie, marele romancier Tolstoi, care fugea de familia lui și de el însuși. Puțin știu că înainte cu doi ani, mai precis la 12 iunie 1908, el scria premisa pentru o broșură împărțită în 52 de paragrafe, născută din cursurile de religie pe care le-a ținut cu un an înainte copiilor de țărani din cătunul său Jasnaja Poljana și pe care o intitulase Evanghelia explicată tinerilor. Alesese textele evanghelice "mai accesibile copiilor", având convingerea că ei "așa cum a spus Cristos, sunt în mod deosebit receptivi ai învățăturii despre împărăția lui Dumnezeu". Ei bine, adesea se consideră că una din părțile cele mai adaptate pentru copii este aceea care cuprinde cele 180 de versete din așa-numitele "Evanghelii ale copilăriei" lui Isus, prezente în primele două capitole din Matei și din Luca.

Cu siguranță, în centru există un Prunc, însă acele pagini sunt cu totul altceva decât niște povestioare frumoase destinate pentru minți care sunt încă în formare; ceea ce generează nu este o uimire infantilă cu gura căscată și ochii cât cepele; în schimb este uimirea credinței adulte care înțelege și contemplă. La crearea senzației că acele "Evanghelii" sunt adresate mai mult unui public naiv decât celor care caută o veste de mântuire a contribuit mult un gen literar apărut în primele secole creștine după imitarea Evangheliilor canonice. E vorba de binele cunoscute "Evanghelii apocrife", acolo unde această specificare - care face trimitere în greacă la ceva "ascuns, secret" - a aruncat asupra acelor scrieri o lumină misterioasă de ezoterism și de interzis. Și textele însele favorizau această interpretare. Importanta (și din punct de vedere istoric) Evanghelie a lui Toma, care oferă un prețios eșantion de 114 loghia sau "vorbe" ale lui Cristos, începea așa: "Acestea sunt cuvintele secrete pe care Isus, Cel Viu, le-a spus. Didim Iuda Toma le-a scris și a spus: Cine va găsi interpretarea acestor cuvinte nu va gusta moartea".

Această accepție inițiatică a termenului "apocrif" se va transforma în mod negativ în aceea de "fals", în contrapoziție cu ceea ce era "canonic", adică Scriptura primită în mod oficial de Biserică, transformare dotată însă cu un oarecare fundament: de fapt, aceste pagini, mai ales în narațiunile lor despre copilăria lui Isus, alături de date credibile din punct de vedere istoric, deși necunoscute de cele patru Evanghelii canonice, semănau cu mâinile pline evenimente și cuvinte pătrunse de condimentul fanteziei, ajungând să primească și degenerări ideologice, în tentativa de a susține teorii teologice ale grupurilor creștine locale. Iată, noi acum am vrea să prezentăm cititorilor noștri principalele izvoare "de Crăciun" apocrife din care timp de secole s-au inspirat nu numai artele, ci și devoțiunea populară, folclorul, relatările pentru copilărie și chiar liturgia (este cunoscut că comemorările fie a nașterii fie a prezentării la templu a Mariei, precum și numele părinților Fecioarei, Ana și Ioachim, trebuie căutate în prima dintre apocrifele pe care imediat o vom evoca).

Desigur, cel care vrea să citească acele texte în ediții corecte și riguroase nu are decât încurcătura alegerii. Să ne mulțumim să semnalăm numai cea mai recentă, cea îngrijită de exegetul catalan Armand Puig i Tàrrech, I vangeli apocrifi (Cinisello Balsamo, San Paolo, 2010, 414 pagini: este numai primul volum și este cel care atinge tema noastră). Evangheliile apocrife ale copilăriei lui Isus se pot propune după un triptic eterogen. Primul tablou este ocupate de scrierea cea mai celebră, intitulată în mod variat de manuscrisele care ne-au păstrat-o, dar în mod obișnuit cunoscută ca Protoevanghelia lui Iacob, probabil "fratele Domnului" (Gal 1,19; Mc 6,3), primul conducător al Bisericii din Ierusalim, care se autoprezintă în epilog astfel: "Eu, Iacob, care am scris această istorie". În schimb, Bisericile din Orient au preferat să-l identifice într-un ipotetic fiu mai mare avut de sfântul Iosif într-o căsătorie precedentă, în timp ce Decretul Gelazian din secolul al VI-lea opta pentru Iacob numit cel mai mic din colegiul apostolic. Însă dincolo de patronat și chiar de multiplele versiuni ajunse până la noi, adesea divergente între ele, ceea ce interesează este conținutul care a făcut acest text una din apocrifele de mare succes.

Așa cum scria marele studios și teolog care a fost Oscar Cullmann, Protoevanghelia lui Iacob strălucește prin "discreție, intimitate și poezie" și merită atenție și datorită antichității sale: de fapt, trebuie situată între anii 150-200. Subiectul este simplu și ar putea să fie clasificat ca o biografie a Mariei, de la zămislirea ei miraculoasă până la nașterea fiului ei Isus. Aici, aparent pare să se înregistreze o cădere de stil cu scena inspecției ginecologice asupra fecioriei Mariei. Totuși, aceasta și toate celelalte sublinieri ale curăției și fecioriei încă de la zămislirea ei sunt probabil marcate de o finalitate apologetică antignostică și, mai ales, antipăgână.

De fapt, Origene ne informează, în polemica lui cu retorul și filozoful păgân Celsus, că era răspândită printre păgâni convingerea că "mama lui Isus a fost repudiată de tâmplarul cu care era unită în căsătorie pentru că a fost găsită vinovată de adulter, zămislindu-l pe Isus dintr-un soldat roman cu numele Panthera" (Împotriva lui Celsus, 1, 32). Este curios de observat că acest nume straniu pare să fie o deformare a titlului parthenos, "fecioară", pe care creștinii îl atribuiau Mariei.

Inspirându-se din Evangheliile canonice ale lui Matei și Luca - pe care sunt altoite date noi și libere, ca asasinarea lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, din partea lui Irod - făcând trimitere la Vechiul Testament (de exemplu, pentru numele și evenimentul Anei sterile, așa cum se întâmplase mamei omonime a profetului Samuel) referindu-se și la literatura populară dedicată eroilor și originilor lor, autorul Protoevangheliei probabil transmite vești și informații din vechea tradiție orală creștină care, desigur, a constituit baza și a relatării canonice.

Este adevărat că succesul acestei apocrife în istoria artei, cultului și devoțiunii mariane a fost strălucitor și în Occident, unde a fost mediat prin acea operă capitală care a fost Legenda aurea a lui Jacopo da Varazze (secolul al XIII-lea). În acest moment trebuie să introducem al doilea tablou tripticului nostru apocrif de Crăciun.

Este așa-numita Evanghelie a copilăriei lui Toma, care nu trebuie confundată cu deja citata și relevanta Evanghelie a lui Toma, găsită în Egipt. E vorba de un text grec, ajuns la noi și în diferite tradiții antice (siriacă, latină, georgiană, slavă, etiopiană) a subiectului simplu dar descumpănitor. Simplu, pentru că relatează fapte și vorbe ale micului Isus între cinci și doisprezece ani, în tăcerea absolută a Evangheliilor canonice care se mulțumesc să ne spună numai că el "creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui" (Lc 2,40), maxim informându-ne cu Iosif care "a venit să locuiască în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeți: Se va chema Nazarinean" (Mt 2,23). Însă spuneam că scrierea este și descumpănitoare deoarece ne oferă un portret al lui Isus ca acela al unui enfant terrible, obraznic, arogant chiar și cu părinții lui. Catalogul acestor greșeli divine, care sunt miracole în sens invers, este impresionant: o paralizare, două morți și o orbire! Paralitic devine colegul care deschisese un canal de ieșire în fântâna cu apă pe care o construise Isus, așa cum fac copiii în jocurile lor; moare un alt băiat care-l îmbrâncise, dar se stinge și învățătorul care îl bătuse cu varga pe cap pe acest școlar neliniștit; orbi ajung colegii sau adulții care nu sunt de partea lui și îl acuză. Este adevărat că micul Isus scoate la iveală după aceea puterile sale divine înviind și vindecând, și dând viață și la douăsprezece păsărele plăsmuite de el din lut, făcând potabil apa dintr-un pârâu, reparând o axă pentru munca tatălui tâmplar Iosif, făcând impermeabilă mantia mamei sale Maria pentru a transporta apă, vindecând o mușcătură de viperă a fratelui vitreg Iacob, înmulțind grâul pentru săraci, descifrând simbolismul secret al literei grecești alfa și așa mai departe prezentând un total de treisprezece minuni. Este permisă în acest moment o întrebare: care este semnificația ultimă a acestei parade taumaturgice un pic actoricească și bizară?

Este greu un răspuns univoc și convingător, printre multele care au fost închipuite, căutând să pescuiască în vreun fundal fluid gnostic. Desigur, se pot izola în filigrană câteva iridescențe simbolice, ca aceea a judecății asupra celor care-l refuză pe Cristos, conform acelui contrast între lume și cuvântul divin, între lumină și întuneric, între credință și refuz care domină în Evanghelia lui Ioan. Citatul Puig i Tàrrech, cu câteva contorsiuni interpretative, ajunge la punctul să afirme că autorul acestei evanghelii "cu o inteligență narativă categoric singulară, ar trece la o reducere ad absurdum a problemei divinității lui Isus și ar prezenta un Isus in-credibil, pentru a arăta că această divinitate trebuie să fie crezută și recunoscută în autenticitatea sa". Spus altfel, ar fi o relatare paradoxală, "la limită", a cărei cifră ascunsă trebuie percepută pentru a-i decripta sensul profund. Poate că-i așa, însă e clar că rezultatul cel mai evident este că "Toma" reușește să facă să strălucească de lumină impenetrabilă sobrietatea și seriozitatea teologică limpede a Evangheliilor canonice ale copilăriei lui Isus.

Așadar, am ajuns la al treilea tablou al trilogiei noastre, Evanghelia lui Pseudo-Matei, denumită așa de vestitul studios din secolul al XIX-lea Constantin von Tschendorf, descoperitorul celebrului cod Sinaitic al Bibliei, în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Sinai. În realitate, substanța acestei apocrife este numai preluarea liberă proprie a celorlalte două tablouri narative din tripticul nostru, îmbogățindu-le cu amănunte inedite. Așadar, pentru ce evocăm și această scriere, apărută între anii 600-625 într-o mănăstire latină occidentală? Facem asta tocmai datorită funcției sale de mediere între Orient și Occident a tradiției apocrife a lui Iacob și Toma și datorită succesului extraordinar pe care l-a avut opera în devoțiunea din Bisericile noastre, și prin intermediul filtrului citat deja al Legenda aurea. Dacă noi căutăm știri credibile din punct de vedere istoric cu privire la originile lui Isus, recolta de date pe care le găsim citind paginile din tripticul nostru este probabil modestă dacă nu inexistentă. În schimb, dacă dorim să interpretăm iconografia artei și credinței creștine din secolele succesive, trebuie cu siguranță să ținem pe masă, alături de Matei și Luca, și apocrifele care sunt sub numele lui Iacob, Toma și Pseudo-Matei.

O mică notă în apendice și un pic în afara temei. Puțini știu că la conservarea lui agrapha, adică a cuvintelor și evenimentelor "nescrise" (în Evangheliile canonice) ale lui sau despre Isus a contribuit și islamul: anul trecut Sabino Chialà a publicat I detti islamici di Gesù [Vorbele islamice ale lui Isus] (Milano, Fondazione Valla-Mondadori, 2009, 520 pagini). Aș vrea să citez una de mare sugestie. Dacă de la Agra, neuitata capitală moghul a Indiei, sediu al Taj Mahal ("o lacrimă de marmură oprită pe obrazul timpului", cum îl definea Tagore), turistul coboară circa patruzeci de kilometri la sud-vest, descoperă cetatea fantomă Fatehpur Sikri, zidită în secolul al XVI-lea de împăratul Akbar ca o răscruce utopică a religiilor, amestecate în din-i-llahi a lui, "religia lui Dumnezeu", un curcubeu sincretist de credințe diferite. Pentru aceasta pe moscheea din cetate el pusese această inscripție: "Isus - pacea să fie cu el - a spus: Lumea este o punte. Traverseaz-o, dar nu te opri acolo". Ori, și în citata Evanghelie a lui Toma, în cadrul celor 114 vorbe ale lui Isus găsim apelul: "Fiți oameni în trecere!". Fie în scrierea de la Fatehpur Sikri fie în această frază se poate auzi ecoul cuvintelor evanghelice ale lui Cristos despre adevărata comoară, care nu este în bogăția pământească trecătoare (Mt 6,19-34), și despre strădania zadarnică de a aduna bunuri trecătoare (Lc 12,16-31).

(După L'Osservatore romano, 25 decembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 68.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat