Crăciunul văzut de sfântul Augustin

De pr. Marcello Stanzione*

Sfântul Augustin (354-430) era un episcop apropiat de poporul său, gânditor foarte profund, scriitor, teolog, exeget, filozof. Scrierile lui sunt o comoară a Patrologiei creştine. Crearea regulii comunitare în Biserică este un fundament pe care secolele care au urmat au putut să înalţe un turn înalt fără a zdrobi baza teologică furnizată de episcopul de Hippona.

Augustin este considerat unul din părinţii Bisericii din Occident, împreună cu Ambroziu, Grigore cel Mare şi Ieronim, precum şi unul din cei mai mari teologi şi filozofi ai Bisericii. Ceea l-a făcut vestit a fost imensa lui producţie literară, o enormă cantitate de discursuri şi scrieri între care cele mai celebre sunt "Cetatea lui Dumnezeu", o apologie a creştinismului, şi "Confesiunile", autobiografia lui care reprezintă şi una din marile capodopere din toate timpurile. Augustin aprecia credinţa simplă a mamei sale Monica, pe care Biserica o sărbătoreşte la 27 august, însă era convins că omul credincios trebuie să crească în cunoaşterea credinţei şi s-o regândească în mod critic pentru a nu fi învins de erori şi de critici.

Augustin era convins că iubirea genuină a lui Dumnezeu şi a aproapelui se naşte numai din adevărul cunoscut prin raţiune şi credinţă. Nucleul gândirii sale teologice se roteşte în jurul temei păcatului şi a harului divin, înţeles ca unic, autentic izvor din care trebuie luată mântuirea. Augustin a fost un intelectual apropiat de cei săraci, cărora le împărţea toate ofertele pe care le primea şi chiar a ajuns să topească vasele sacre din metal pentru a veni în ajutorul necesităţilor celor săraci. Primea persoanele uitând de el însuşi până acolo încât petrecea zile întregi fără să mănânce. Vedea în preoţie şi în episcopat nu un titlu de onoare ci o datorie de slujire aşa încât a fost primul care s-a autodefinit "slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu".

Providenţa se foloseşte de suflete conform planurilor sale. Corupţia în tinereţe, erorile doctrinale ale lui Augustin, înainte de convertirea sa, au provocat o reacţie de sfinţenie în el, datorată rugăciunilor şi lacrimilor mamei sale, Monica, şi graţie corespunderii lui la harul divin. Cu aceste titluri de Bun Păstor şi de Învăţător, el a fost şi rămâne în Biserica lui Dumnezeu unul dintre aceia care au împărţit din belşug pâinea sufletelor care sunt învăţătura şi sfinţenia.

Referitor la Crăciun, Augustin a scris multe discursuri. Prezentăm unul dintre acestea în care episcopul subliniază cum misterul întrupării a rămas ascuns celor mândri. Spune episcopul de Hippona: "A răsărit pentru noi o zi de sărbătoare, o dată anuală; astăzi este Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos: Adevărul a apărut din pământ, ziua din zi s-a născut în ziua noastră. Să tresăltăm şi să ne bucurăm! Câtă binefacere ne-a adus umilinţa unui Dumnezeu atât de sublim o înţeleg bine credincioşii creştini, în timp ce n-o pot înţelege inimile păcătoase, pentru că Dumnezeu a ascuns aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-a revelat celor mici. De aceea, să se agaţe cei umili de umilinţa lui Dumnezeu, pentru ca prin acest ajutor să reuşească să ajungă la înălţimile lui Dumnezeu; în aceeaşi manieră în care, atunci când nu reuşesc singuri, se ajută de animalul lor de povară. În schimb cei înţelepţi şi pricepuţi, în timp ce se străduiesc să cerceteze despre măreţia lui Dumnezeu, nu cred nici măcar în aceea. Goi şi frivoli umflaţi de orgoliu, sunt ca suspendaţi între cer şi pământ în mijlocul vârtejului de vânt. Sunt ei înţelepţi şi pricepuţi, dar conform lumii acesteia, nu conform aceluia care a creat lumea. Dacă ar avea adevărata înţelepciune, aceea care este a lui Dumnezeu, ba chiar care este însuşi Dumnezeu, ar înţelege că Dumnezeu putea să ia un trup, fără ca să trebuiască să se mute în trup. Ar înţelege că Dumnezeu a asumat ceea ce nu era, deşi a rămas ceea ce era; că a venit la noi în natura de om, fără să se îndepărteze deloc de Tatăl; că a rămas ceea ce este din totdeauna şi s-a prezentat la noi în propria noastră natură; că a ascuns puterea sa într-un trup de prunc fără a o sustrage de la conducerea universului. Şi că de el care rămâne la Tatăl are nevoie universul, tot aşa de el care vine la noi are nevoie naşterea dintr-o Fecioară. De fapt, Fecioara Mamă a fost dovada atotputerniciei sale: fecioară înainte de a zămisli, fecioară după ce a născut; rămasă însărcinată fără a fi devenit aşa din partea unui bărbat; însărcinată cu un copil fără intervenţia unui bărbat; cu atât mai fericită şi mai singulară pentru că a avut în dar rodnicia fără a pierde integritatea. Acei înţelepţi preferă să considere inventată o minune aşa de mare în loc să creadă că s-a întâmplat cu adevărat. Astfel, faţă de Cristos, om şi Dumnezeu, neputând să creadă în natura umană, o dispreţuiesc; neputând să dispreţuiască natura divină, nu cred în ea. Dar cu cât o dispreţuiesc mai mult, cu atât mai mult noi acceptăm trupul omului în umilinţa lui Dumnezeu; şi cu cât mai mult o consideră imposibilă, cu atât mai mult pentru noi este lucrare divină naşterea feciorelnică în naşterea pruncului" (Disc. 184, 1, 1).

* Pr. Marcello Stanzione este preşedintele Asociaţiei Armata Sfântului Mihail Arhanghelul

(După Zenit, 24 decembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.