Reflecţie: De ziua ta

Există ţări care-şi amintesc data creştinării lor.

Există ţări care sunt marcate, cu sau fără acceptul lor, de efigia creştinismului.

Dar nicăieri istoria şi creştinismul nu fac un singur trup - decât în Polonia.

Fiindcă aici creştinismul nu înseamnă numai construcţii, monumente, sanctuare, icoane şi obiecte ale adoraţiei tuturor, nu înseamnă numai morminte şi memoriale ale sfinţilor şi martirilor săi: în Polonia, creştinismul înseamnă însăşi fiinţa sa.

Data naşterii Poloniei este data creştinării sale (anul 966 AD), iar acest focar nestins de credinţă iradiază de atunci mereu, protector şi exemplar, peste vremuri. Şi asta nu ca să-şi acopere rănile pe care orgoliile unei istorii mincinoase şi nedrepte i le-au făcut şi nici ca să-şi glorifice eroii ştiuţi şi neştiuţi, ci pentru ca ea însăşi să existe şi odată cu ea nobleţea, adevărul, demnitatea şi curajul înţelepciunii în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.

Poate că nu ne interesează istoria şi poate că am ajuns chiar propria istorie schimonosită în fel şi chip să ne "plictisească", dar ar trebui să avem onestitatea să recunoaştem că, dacă astăzi putem afirma în libertate acest lucru, se datorează şi unor miracole care au avut loc în Polonia - fie că sunt numite astfel, sau nu: "Miracolul de pe Vistula" ("Bătălia Varşoviei"), când, la 16 august 1920, armata poloneză sub comanda lui Józef Piłsudski a stăvilit înaintarea comunismului spre Europa ("Armata Roşie a suferit o înfrângere enormă" - spunea Lenin, şi cum se ştie, răzbunările n-au întârziat să urmeze); tot miracol au fost cele 39 de zile ale rezistenţei armatei poloneze în faţa trupelor germane şi sovietice care au atacat simultan ţara în septembrie 1939 şi tot un miracol care avea să influenţeze istoria întregii planete a fost numirea cardinalului Karol Józef Wojtyła în scaunul papal, la 16 octombrie 1978. Dar nu despre Józef Piłsudski, despre "Solidaritatea" sau despre papa Ioan Paul al II-lea avem să vorbim la ceas aniversar, ci despre ... un copil.

S-a născut la Rostkovo, în familia Kostka, aparţinând înaltei nobilimi poloneze, la 28 octombrie 1550 şi a primit numele Stanislaw. La vârsta de 14 ani a fost trimis împreună cu fratele său mai mare, Paul, să studieze la Colegiul Iezuit din Viena. Aici, înclinaţiile sale religioase au înflorit în puritate şi hotărâre, astfel încât după şase luni solicita confesorului său să fie admis în Societatea lui Isus, urmând ca decizia să fie făcută publică în momentul în care vârsta îi va permite. La scurt timp după aceasta s-a îmbolnăvit. În delirul febrei sale, a văzut cum demonul, sub forma unui câine negru, sare să-l sfâşie - dar copilul l-a alungat făcând semnul crucii. Cum însă boala se agrava, a cerut să primească Viaticul. Protestantul în casa căruia locuiau cei doi fraţi nu i-a permis. Stanislaw şi-a amintit că niciodată cei care o invocă pe sfânta Barbara nu mor fără sfântul sacrament şi a implorat-o să-l ajute. Rugăciunea i-a fost ascultată şi sfânta Barbara, însoţită de doi îngeri, a intrat în camera bolnavului, aducându-i preasfânta ostie, după care sfânta Fecioară a coborât cu Isus în braţe, pe care l-a aşezat alături de bolnav, asigurându-l că doreşte ca el să intre în Societatea lui Isus.

Copilul s-a însănătoşit, crescând în frumuseţe, delicateţe şi sfinţenie. Fratele său Paul îl admonesta şi-l lovea adeseori, fără ca Stanislaw să răspundă. Într-o noapte însă, şi-a pierdut răbdarea şi i-a spus: "Felul în care te porţi tu cu mine o să mă facă să plec şi să nu mă mai întorc niciodată şi-o să te văd atunci cum ai să le explici asta părinţilor", iar Paul i-a răspuns consecvent, lovindu-l mai departe.

Pentru ca să intre în Societatea lui Isus la Viena, era necesar acordul părinţilor, pe care nu-l putea obţine. Atunci, deghizat în cerşetor, Stanislaw a plecat la Augsburg, la Peter Canisius, provincialul Germaniei de Sus, cu scrisori de recomandare. Când Paul a înţeles că Stanislaw a plecat, a pornit în urma lui, dar deşi copilul mergea pe jos, nu l-a putut ajunge (sau nu l-a recunoscut în haine de cerşetor) - iar o serie de necazuri l-au făcut să se întoarcă la Viena (o roată a caleştii s-a rupt, iar după ce a fost reparată, caii au refuzat să meargă mai departe). După o evaluare atenta, în colegiul de la Dillingen, Stanislaw a fost trimis la Roma, ocazie cu care sfântul Petru Canisius scria: "Stanislaus, nobil polonez, om drept şi plin de zel admis pentru stagiu la colegiul din Dillingen, s-a dovedit întotdeauna riguros în privinţa îndatoririlor sale şi ferm în vocaţie... sperăm şi aşteptăm lucruri mari de la el". La Roma, Francisc Borgia l-a primit pe tânărul fragil care venise pe jos din Polonia, cu scrisorile de recomandare de la Petru Canisius, ca pe o comoară de mare preţ trimisă de Dumnezeu. Stanislaw a fost admis în Ordinul Iezuit în octombrie 1567. Avea 17 ani. În următoarele 10 luni a înaintat în sfinţenie mai mult decât reuşeau alţii în 15-16 ani. Ferventa sa devoţiune faţă de Sfânta Fecioară era fără egal. Simţind şi prevestindu-şi moartea apropiată, el dorea să ajungă în cer în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Rugăciunea i-a fost ascultată: la 9 august a fost cuprins de febră, iar în dimineaţa de 14/15 august, puţin după ora 3.00, a mers s-o întâlnească pe Mama sa din cer.

A fost considerat sfânt încă de pe când era în viaţă. A fost beatificat în anul 1604 şi canonizat în anul 1726. Este considerat sfântul patron al novicilor iezuiţi.

Fratele său, Paul Kostka, a plâns îndelung şi şi-a regretat comportamentul faţă de fratele său. A dorit să intre el însuşi în Societatea lui Isus, dar a murit subit la 13 noiembrie 1607, în ziua când se aniversa descoperirea corpului incorupt de moarte al fratelui său, Stanislaw.

Sfântul Stanislaw Kostka este iubit şi foarte popular în special în Polonia şi Italia. Este reprezentat purtând crini, ţinându-l pe Pruncul Isus în braţe sau primind sfântul sacrament de la îngeri.

Dar dincolo de toate faptele reale şi legendele ţesute de pietatea populară, ceea ce uimeşte este hotărârea nestrămutată a sfinţeniei care se adăpostea într-un trup atât de fragil. Stanislaw Kostka -nobil, hotărât, delicat, înţelept şi sfânt - este una din imaginile emblematice ale Poloniei.

Iar alăturarea Sărbătorii Naţionale a Poloniei - 11 noiembrie - şi a sărbătorii Sfântului Stanislaw Kostka nu a fost hotărâtă de oameni, ci scrisă în Cartea Firii de Cel care cumpăneşte drumurile oamenilor şi calea vremii. Fiindcă El e cel care face uneori oameni-lumină, alteori oameni-stindard sau oameni-monument, dar mai presus de toate şi întotdeauna face să existe oameni-iubire sfântă, fiindcă numai prin ei naţiunile se nasc, există şi rezistă.

La ceas aniversar, La mulţi ani, Polonia!

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 10.