Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Interviu cu cardinalul Zenon Grocholewski

Cardinalul polonez Zenon Grocholewski, prefect al Congregației pentru Educația Catolică din Vatican, a primit vineri, 5 noiembrie 2010, din partea Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, titlul de Doctor Honoris Causa. Fiind însoțit de PS Petru Gherghel, dimineața i-a întâlnit pe studenții și pe profesorii de la Seminarul din Iași. Seara a celebrat în catedrala din Iași. Sâmbătă, 6 noiembrie, după ce a celebrat la Seminarul din Iași, a vizitat Seminarul Franciscan din Roman și câteva mănăstiri din nordul Moldovei. Duminică, 7 noiembrie, a celebrat Liturghia la Solonețu Nou, având un mesaj special pentru comunitatea polonă, și a vizitat sanctuarul din Cacica.
Pentru înțelege mai bine activitatea Congregației pentru Educația Catolică, precum și problemele legate de educație, cardinalul Grocholewski a fost rugat să răspundă la câteva întrebări. Interviul a fost tradus din limba italiană de Ovidiu Bișog.
Născut acum 71 de ani în Polonia (Arhidieceza de Poznan), cardinalul lucrează în Curia Romană din timpul papei Paul al VI-lea. După ce a studiat la Roma, Grocholewski, ca preot, a început să lucreze în Signatura Apostolică, devenind secretar în anul 1982 și prefect în octombrie 1998. În anul următor a fost chemat la conducerea Congregației pentru Educația Catolică, în anul 2001 fiind creat cardinal.

• Eminență, ați devenit preot la 27 mai 1963. Cu câteva luni în urmă s-a încheiat Anul Sfintei Preoții. Ce ați putea să ne spuneți despre vocația dv.? Cum a început? Ce v-a ajutat în descifrarea chemării de a fi preot?

Vocația mea a luat naștere ca multe altele. Am fost atras de doi misionari care veniseră în parohia mea pentru a ține exerciții spirituale. Eram mic, dar în inima mea s-a născut primul gând: "Aș vrea să fiu ca ei". Ca ei, care erau buni cu noi, vorbeau bine, ne învățau. Mi se părea un ideal: ei îl slujesc pe Dumnezeu, cel atât de frumos, și aș vrea și eu să îl slujesc. Nu am făcut nimic în această privință până când, într-o zi, când terminam gimnaziul, parohul m-a întrebat: "N-ai vrea să mergi la seminar?" Întrebarea m-a pus pe gânduri. Am mers apoi la paroh și am întrebat: Ce este cu seminarul? Cum se face admiterea? Astfel am mers la Seminarul mic, care era ca un liceu și unde se intra de la 15 ani. Erau vremuri dure. Era prin anul 1954, în plin comunism. Cei din familie și-au dat seama că a merge la seminar presupune dificultăți pentru toată familia. În ciuda comunismului atât de dur, vocațiile erau numeroase. Am fost mulți candidați. Trebuia să trecem un examen. Veneam câte 10-20 de băieți în fiecare zi, iar profesorii ne observau, ne puneau întrebări, ne dădeau exerciții și au ales doar pe cei mai buni dintre noi, în total 88. Seminarul mic, pentru mine, a fost o experiență foarte frumoasă, am găsit preoți cu inimi mari, exemple, care răspândeau iubire, bucurie în inimile noastre. Însă trebuie să spun cu sinceritate că după acest seminar mic încă nu eram pe deplin hotărât. Am intrat în primul an de seminar major cu intenția aceasta: "Anul acesta trebuie să mă decid: fie voi fi preot, fără compromisuri, ori îmi caut o altă meserie". Îmi aduc aminte că în primul an eram cel care discuta cel mai mult cu profesorii; mai ales la filozofie, puneam multe întrebări, mă rugam mult, voiam să primesc lumina Domnului ca să știu în care direcție să merg. Îmi amintesc, de asemenea, că m-am întâlnit cu un prieten din clasele primare; el era acum la școala de poliție. Evident, nu puteam vorbi atât de liber, de aceea m-a luat cu motocicleta și am mers într-o pădure ca să putem sta de vorbă. Acolo mi-a povestit ce anume li se spunea la școala de poliție: că religia, Biserica, în maxim 10-15 ani în Polonia... totul se va sfârși. A precizat: "Tu ai ales calea foarte periculoasă, pentru că Biserica va fi distrusă". Dar aceasta nu mi-a slăbit voința, din contra, mi-a întărit-o. Dacă Biserica urmează să fie distrusă, noi trebuie să o apărăm. Dumnezeu este valoarea cea mai mare pentru noi și noi trebuie să apărăm Biserica. Așadar, acest fapt mi-a întărit vocația. Acum calea mea era clară, fermă și nu mă înspăimântam.

• Dacă priviți în urmă, la acești aproape 40 de ani de preoție, ce v-a fascinat cel mai mult în preoție? Ce v-a impresionat?

Un lucru pe care îl experimentez într-un mod deosebit este că în fiecare persoană umană există nevoia de Dumnezeu. În primii trei ani ai vieții sacerdotale am lucrat într-o parohie deloc ușoară. Eram într-un mare oraș, Poznan, iar la periferie erau aceste zone ceva mai dificile. M-am apucat de treabă cu mult curaj. Am primit la birou multe persoane. Învățam copii cu vârstele cuprinse între 14 și 18 ani; față de grupul pe care l-am găsit la început, după trei luni numărul lor s-a dublat. Mă pregăteam pentru lecții, pentru a răspunde la exigențele lor și admiram cu ce sacrificii veneau: trebuiau să meargă la școală la ora 12.00 și veneau la lecțiile de religie la ora 8.00 dimineața. Era un grup care locuiau destul de departe, trebuiau să treacă printr-o pădure. Iarna era periculos. Le spuneam că iarna nu era nevoie să vină la lecțiile pe care le făceam seara, dar ei au continuat să vină. Vedeam acest mare interes al copiilor pentru Dumnezeu și aceasta îmi dădea un mare curaj. Apoi am ascultat multe spovezi. Într-o zi, spovedisem de patru-cinci ore. Seara la ora 22.00 abia terminasem, toți plecaseră, a venit o persoană. Eram obosit... Persoana mi-a spus că nu se mai spovedise de 30 de ani, de la căsătorie. Soția lui nu era credincioasă... A subliniat: "În timpul nopții, mă trezesc și mă rog. Pentru mine cea mai mare dorință este să pot primi într-o zi din nou sfânta Împărtășanie". Când i-am spus că va putea primi Împărtășania, pentru că îl spovedisem, a început să plângă ca un copil. Pentru mine, aceasta este o mare bucurie. Ce l-a făcut pe acest om să vină să se spovedească și să se întoarcă la Dumnezeu? Nevoia de Dumnezeu. S-a retrezit această nevoie de Dumnezeu. Un alt fapt. În parohia mea era o casă pe care toți o numeau "Caldarosa". "Caldarosa" erau numiți comuniștii din perioada dinaintea războiului. Nimeni nu umbla la Liturghie, copiii nu veneau la cateheze, nici un preot nu mergea acolo. Mi-am făcut curaj și mi-am zis: "Ei bine, dacă mă alungă, mă alungă... merg să slujesc Domnului". Am bătut la ușă, imediat a ieșit un domn înspăimântat, care zicea: "Dar noi nu... noi nu... n-n-nu". I-am spus: "Domnule, putem vorbi, doar puțin". Am intrat. În încăpere erau copii, puțină dezordine, mi-au pregătit un scaun și eu nu am rostit nici un cuvânt. Domnul acela a început să se învârtă prin cameră, s-a înroșit la față și mi-a spus: "Părinte, toți spun că suntem așa, fără Dumnezeu, că suntem anticlericali, dar să știți că nu este deloc adevărat, pentru că eu când merg în oraș, intru uneori în biserică, i-am învățat pe copiii mei să facă semnul crucii..." Și a continuat să vorbească tot timpul. Eu nu am scos nici un cuvânt. Când a terminat, am spus doar atât: "Domnule, sunt mulțumit că am venit la dvs., văd bunăvoința dvs. Am doar o rugăminte: să le permiteți copiilor dvs. să vină la cateheză. După școală, toți copiii vin la cateheză, iar copiii dvs. merg acasă. Dați-le voie să vină la cateheză". A răspuns: "Părinte, de acord". După această întâlnire, toți copiii săi au început să frecventeze orele de cateheză. După doi ani am mers în casa aceea, acum totul era în ordine, copiii frecventau orele de cateheză, părinții au donat ceva pentru construirea noului confesional, erau pregătiți pentru întâlnirea cu preotul, cu cruce, lumânări, îmbrăcați curat. Deci eu n-am făcut nimic, nu a trebuit să argumentez, să conving. Pur și simplu am mers acolo și am redeșteptat această nevoie de Dumnezeu care este în persoana umană. Aș putea să povestesc multe asemenea fapte și aceasta îmi dă un mare curaj în viața preoțească. Cel mai mare aliat în apostolatul nostru este nevoia de Dumnezeu care există în fiecare persoană umană.

• De la 15 noiembrie 1999 sunteți prefect al Congregației pentru Educația Catolică. Vorbiți-ne, vă rog, despre rolul acestui dicaster.

Rolul este unul foarte important, pentru că prima misiune a Bisericii este de a învăța. "Mergeți în toată lumea și învățați toate neamurile până la marginile pământului". Așadar, învățământul este un lucru de extremă importanță. Avem trei sectoare ale învățământului. În primul rând, seminariile, formarea clerului, de ei depinde un alt sector. Apoi avem universitățile de diferite feluri, răspândite în toată lumea, pentru a pregăti intelectuali catolici, medici catolici, ingineri catolici, juriști catolici, jurnaliști catolici. Apoi este un alt sector, școala catolică. Școlile catolice sunt foarte importante. Îmi amintesc că în timpul Sinodului Episcopilor pentru Europa se vorbea despre intelectuali, despre evanghelizare, dar nimeni nu vorbea despre copii. În vremea aceea nu eram prefect al acestei congregații. Mi-au spus că nu pot vorbi despre copii, trebuia să vorbesc despre dreptate, pentru că sunt șeful tribunalului. Dar în grupuri mici, am vorbit mult: "Dacă vrem să convertim Europa, trebuie să începem cu copiii". I-am spus și cardinalului Sodano. El mi-a spus că își amintea că Agostino Gemelli, fondatorul Universității Catolice a Preasfintei Inimi din Milano (Università Cattolica del Sacro Cuore di Milano), odată a spus că dacă el ar fi fost constrâns să închidă fie școala catolică, fie universitatea, el ar fi preferat să închidă universitatea. Este semnificativ, pentru că nu poți îndoi un copac bătrân. Este dificil să-i convertești pe cei bătrâni. Dar planta tânără o poți dirija către soare. Ceea ce se însămânțează în inimile copiilor rămâne pentru toată viața. Foarte adesea, acești copii, după un anumit timp, chiar dacă se îndepărtează, au la ce să se întoarcă. Mulți sunt aceia care se întorc la acele idealuri care s-au născut când erau copii. Dacă îi educăm bine pe copii, pregătim și studenți buni pentru universitățile catolice. Pentru mine, educarea copiilor este de o mare importanță.

• Spre ce fel de educație ar trebuie să se îndrepte societatea?

O educație pe care noi o numim "educație integrală". A transmite știința, informațiile, aceasta nu este încă educație, deoarece această știință poate fi utilizată ori pentru bine, ori în scopuri negative. Noi știm bine că a fost folosită din abundență, pentru rău, pentru războaie din ce în ce mai teribile, pentru terorism, pentru nedreptăți în forme din ce în ce mai rafinate. Așadar, trebuie să formăm persoana umană pentru a fi capabilă să folosească aceste cuceriri ale științei și tehnicii pentru bine, nu pentru rău.

• În ce constă educația integrală despre care vorbiți?

Sunt patru elemente care formează educația integrală. Primul este elementul uman: trebuie să formăm o persoană serioasă, demnă de încredere, credibilă, o persoană care știe să se stăpânească pe sine, să-și controleze propria afectivitate. Al doilea element este cel spiritual, care este foarte important. Adică a pune o persoană în contact cu Dumnezeu. Acest element va ajuta și formarea umană. Contactul cu Dumnezeu, unirea cu el dă motivația pentru a se comporta ca om onest, credibil, care vrea să facă binele și nu răul. Al treilea element este educația intelectuală. Nu este o educație pentru o profesie anume. Noi o înțelegem ca o capacitate de a judeca, de a fi critic, de a nu fi înșelat de o anumită ideologie, de a fi unul care gândește, care este inteligent. Al patrulea element este pregătirea pentru o meserie, pentru o profesie. Cu cât primele trei elemente vor fi mai puternice, cu atât va fi mai creativă exercitarea profesiei pentru care omul se pregătește: în mod onest, în scopuri bune, nu în scopuri negative. Trebuie să formăm, așadar, persoana întreagă. Aceasta este foarte important și văd că și la anumite reuniuni ale UNESCO s-a început să se vorbească despre această formare a întregii persoane. Când, de exemplu, la mine vin ambasadori, care nu sunt creștini, care au frecventat școlile catolice, eu îi întreb: "De ce ați frecventat școala catolică, dacă dvs. nu sunteți nici măcar creștin?" Ei îmi răspund că ori școala e mai bună, ori că școala catolică nu transmite doar știința, ci formează persoana, creează o comunitate, o familie". Aceasta este foarte prețios pentru noi.

• Care credeți că ar fi dificultățile în educație?

Este foarte importată colaborarea dintre școală, familie și Biserică. Foarte adesea există o dezordine: la școală copiilor le sunt oferite anumite exemple, în familie văd ceva complet diferit. Aici începe dificultatea în educație. Apoi consider că unul dintre obstacolele din calea educației sunt mijloacele de comunicare. Vedem în mijloacele de comunicare, la televiziune de exemplu, atâtea lucruri care nu favorizează educația persoanei umane. Câte delicte văd copiii? Câte omucideri? Câte violențe văd? Toate se oglindesc în inimile lor. În schimb, în inimile copiilor trebuie să fie însămânțate sentimentul de curaj, de bunătate, nu de teamă. Din păcate, trebuie să spunem că mijloacele de comunicare nu întotdeauna ajută la o adevărată și deplină educație.

• În opinia dvs., care dintre cele patru dimensiuni pomenite pentru o educație integrală lipsește cel mai mult în societate?

După părerea mea, cel mai mult lipsește formarea spirituală. Aceasta este centrul. Așa cum am spus, formarea umană practic se perfecționează în formarea spirituală. Apoi, formarea spirituală ajută formarea umană. Mai mult, formarea spirituală ajută formarea intelectuală ca omul să judece și să gândească în mod onest și să nu caute să încerce să înșele. Ajută apoi și dimensiunea profesională a educației.

• Așadar, trebuie întărită această dimensiune spirituală...

Consider că da, este foarte importantă. De asemenea, este foarte important ca, mai ales când trimit copii la școala catolică sau când îi trimit la biserică, părinții să-și dea seama că și ei, în familie, trebuie să colaboreze în această educație, trebuie să dea exemplu prin rugăciune. Trebuie să-i ajute pe copii să se roage. Eu consider că este un lucru foarte important.

• Dacă privim la societatea de astăzi, la Europa în chip special, vocațiile sunt tot mai puține, iar interesul pentru credință scade. Ce este de făcut într-un asemenea context?

Vocațiile în toată lumea cresc. Sunt plin de admirație pentru Dieceza de Iași care are un număr mare de seminariști. Dar în Europa sunt națiuni, mai ales în Europa occidentală, unde este criză. Ce s-ar putea face? În cadrul Congregației pentru Educația Catolică am discutat de multe ori despre această problemă. Pentru mine lucrul fundamental este o claritate în învățătura despre identitatea preoției ministeriale. Este foarte important. Ar trebui să fie indicată preoția în toate aspectele sale, pentru că nu este o profesie, este absurd dacă cineva merge la seminar pentru a fi pregătit pentru o profesie. Este o misiune, care implică toată viața. Preotul își exercită preoția chiar și când este la pensie, când nu poate face nimic, când se roagă, când suferă, întotdeauna. Isus, ca preot, a făcut mai mult când, din punct de vedere uman, nu putea face nimic, când era țintuit pe cruce; atunci el mântuia lumea. Așadar, preotul este totul. Aici trebuie să se înțeleagă ce este preotul, să fie arătată frumusețea preoției. Nu există nici o activitate mai frumoasă decât a conduce lumea la binele cel mai mare, adică la Dumnezeu. Nu există ceva mai frumos care se poate imagina. Consider că trebuie făcută o bună informare cu privire la preoție.

• Dacă un tânăr simte chemarea de a fi preot, după părerea dvs., care sunt dificultățile pe care trebuie să le depășească?

Într-adevăr, astăzi - nu vorbesc despre România, pentru că nu o cunosc în întregime, dar în general despre Europa - dificultatea cea mai mare este că foarte adesea tinerii provin din familii care sunt după divorț sau au numai mama. În aceste situații fie au un exemplu rău în familia proprie, fie vin în seminar după anumite experiențe foarte discutabile. Așadar, unii sunt deja deformați din punct de vedere spiritual și psihologic. Consider că sunt mai ales importanți primii pași, mai ales primul an în seminar. Noi facem un curs propedeutic înainte a începe seminarul. Vorbim cu acești tineri, pentru a descoperi care sunt dificultățile fiecăruia. Deci trebuie să li se explice clar ce se vrea de la ei, că nu se pregătesc pentru o profesie, ci pentru o misiune. Lucrul cel mai important în munca pastorală nu vor fi acțiunile externe, ci contactul cu Dumnezeu. Eu dau mereu acest exemplu cu sfântul Ioan Maria Vianney. El nu era un geniu, e clar. Pe vremea lui erau timpuri foarte dificile, cu un secularism combativ, când mulți preoți ajungeau în închisoare, când parohiile erau distruse... Ce a făcut el extraordinar? Nimic. Pur și simplu a făcut ce face un preot. A trăit unit profund cu Dumnezeu și credea în sacramente, în rugăciune, în Spovadă. Practic, a redeșteptat atâta lume, veneau la el oameni din toată Franța, ba chiar și din alte țări. Spovedea ore în șir zilnic și a apropiat lumea de Dumnezeu. Nu a făcut lucruri extraordinare. Pur și simplu era preot adevărat. Consider că trebuie să le fie explicate acestea seminariștilor, preoților tineri, celor care vor să se apropie de preoție. Aceasta este o pregătire pentru o viață, o aventură fascinantă: a-i conduce pe oameni la binele cel mai mare, la Dumnezeu. Nu este ceva mai frumos. Trebuie să te implici în întregime, toată ființa ta, toate gândurile tale trebuie să fie implicate în aceasta. Este lucrul cel mai important: nu doar activitatea externă, ci contactul tău cu Domnul. Isus a fost foarte clar: "Fără mine nu veți putea să faceți nimic". Le-a spus apostolilor. Dar cu el putem să facem totul. "Totul pot în cel care mă întărește", a spus sfântul Paul. Dumnezeu este forța noastră, nu noi. Trebuie doar să-i permitem lui Dumnezeu să acționeze în viața noastră. Aceasta este puterea preoției.

• În aceste zile ați fost prin Dieceza de Iași și ați văzut multe lucruri. Care sunt impresiile dvs.?

Impresia mea este foarte bună. Sunt extrem de mulțumit că aveți un Seminar bun. Atâția seminariști tineri, cu chipuri inteligente, sunt dătători de o mare speranță. Am celebrat Liturghia în catedrala voastră, cu atâția credincioși. Am văzut o participare frumoasă, au venit mulți preoți pentru a se uni cu noi în rugăciune. Consider că este lucrul cel mai frumos pe care l-am văzut aici. Am întâlnit apoi atâtea persoane. Sunt bucuros că la Universitate mi-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa. După atâta comunism teribil, Universitatea s-a deschis către alte dimensiuni diferite de știință; s-a deschis către valorile morale, religioase ale vieții umane și este un fapt frumos. Mă întorc la Roma plin de optimism și cu cele mai bune urări pentru dezvoltarea ulterioară a diecezei voastre.

• La final, vă rugăm lăsați un mesaj pentru cei care citesc sau ascultă acest interviu.

Aș dori să reamintesc acele cuvinte frumoase pe care Ioan Paul al II-lea le-a spus la începutul pontificatului său: "Nu vă fie teamă!" Aceleași cuvinte le-a repetat Benedict al XVI-lea în prima sa omilie. Nu vă fie teamă! Iubiți-l pe Domnul și acest fapt vă va da o mare bucurie!

• Vă mulțumim, Eminență, pentru acest interviu.

A consemnat pr. Cornel Cadar

* * *

Roman: Cardinalul Zenon Grocholewski în vizită la Institutul Teologic Franciscan

Roman: Comemorarea fericitului Ioan Duns Scotus

www.itrc.ro: Prefectul Congregației pentru Educația Catolică în vizită la Iași

Iași: Cardinalul Zenon Grocholewski, Doctor Honoris Causa al Universității "Al.I. Cuza"

Comunicat de presă: Cardinalul Zenon Grocholewski va primi titlul de Doctor Honoris Causa

Iași: Cardinalul Zenon Grocholewski va primi titlul de doctor honoris causa


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat