Vizita papei în Spania

Barcelona

De Lluís Martínez Sistach

Cardinal arhiepiscop de Barcelona

Barcelona aşteaptă vizita apostolică a lui Benedict al XVI-lea ca un dar autentic al lui Dumnezeu. Pentru diecezele din Catalonia şi din toată Spania gestul papei, care a acceptat invitaţia pe care i-am făcut-o de a consacra templul "Sagrada Familia", are o profundă semnificaţie şi o mare valoare. Considerăm gestul ca expresie a afectului pe care-l nutreşte faţă de noi şi care scoate în evidenţă grija sa apostolică, plină de disponibilitate şi de generozitate. Ne emoţionează faptul că papa dedică două zile la Santiago de Compostela şi la Barcelona, şi în vederea noii sale vizite în Spania în august anul viitor pentru celebrarea Zilei Mondiale a Tineretului la Madrid.

La această grijă a Pontifului trebuie să răspundem pregătindu-ne pentru venirea sa şi, când va veni momentul, primindu-l cu iubire, cu entuziasm şi cu devoţiune filială. Este deosebit de emoţionant că papa a acceptat să prezideze consacrarea templului "Sagrada Familia", care prin monumentalitatea, frumuseţea artistică, inovaţia tehnică şi simbologia sa biblică, catehetică şi liturgică poate fi considerat unic în lume, operă a acelui arhitect genial şi a acelui creştin exemplar care a fost Antoni Gaudí, al cărui proces de beatificare este în desfăşurare la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor.

Cred că acest templu este, aşa cum indică însuşi numele său, o icoană a Sfintei Familii şi de aceea a familiei umane şi a familiei creştine. Este un templu care încă de la început a crescut graţie aportului poporului şi care este foarte iubit de cei din Barcelona, de catalani şi de toţi spaniolii. Este în acelaşi timp un templu cu adevărat universal, deoarece este vizitat şi admirat în fiecare an de circa trei milioane de persoane, venite din toate popoarele de pe pământ. Şi asta nu numai datorită originalităţii tehnicii constructive, monumentalităţii sale sau luminozităţii mediteraneene speciale, ci şi datorită simbologiei sale foarte bogate.

Templul proiectat de Gaudí este, în piatră şi în artă, o mare cateheză a credinţei creştine şi a Bisericii catolice. O societate puternic secularizată cum este cea europeană occidentală, este într-un fel interpelată de realitatea templului foarte frumos "Sagrada Familia". Acest templu, patrimoniu al umanităţii care se înalţă în centrul oraşului cosmopolit Barcelona, este o prezenţă a sacrului, a transcendentului, în definitiv a lui Dumnezeu.

Deşi cultura noastră actuală este puţin sensibilă şi deschisă la transcendenţă, omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu este în căutarea sensului vieţii şi nu încetează să-şi pună întrebări care transcend spaţiul şi timpul. "Sagrada Familia" atrage pentru că "noua arhitectură" pe care Gaudí a iniţiat-o, stă pe ceea ce spiritul uman caută cu insistenţă: proporţia, armonia, în definitiv frumuseţea. Putem spune că este o cartografie a sacrului, o mare hartă deschisă, pe care lumea poate citi marile întrebări ale vieţii, ale începutului şi sfârşitului, ale cerului şi pământului. Putem spune că acest templu foarte original este şi un "atriu al neamurilor", acel spaţiu voit de Benedict al XVI-lea pentru persoanele care nu sunt în Biserică dar care îşi pun întrebări cu privire la semnificaţia şi la misterul existenţei. Papa, întâlnindu-i pe artişti în Capela Sixtină în noiembrie anul trecut, a subliniat că arta, în multiplele sale forme şi exprimări, este mereu o invitaţie la transcendenţă şi conduce la Dumnezeu.

Gaudí a scos palele de altar din interiorul bisericii şi le-a pus în exterior, pe cele trei faţade, cu spirit evanghelizator, invitând pe toţi să mediteze despre Isus Cristos prin imaginile care apar pe fiecare din faţadele dedicate celor trei mari evenimente, Întruparea, Pătimirea-Paştele şi Gloria.

Arhitectul nostru citea cu asiduitate Biblia şi a structurat templul său inspirându-se mai ales din viziunea profetului Ezechiel referitoare la noul templu din noul Ierusalim (Ez 40-48). Visul lui Gaudí, ca acela al tuturor constructorilor de catedrale, era de a reprezenta Ierusalimul ceresc, cetatea nouă şi sfântă care coboară "din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele său" (Ap 21,2). Şi a reuşit să facă din visul său o realitate.

Vreau de asemenea să amintesc că Papa a acceptat să viziteze, duminică 7 noiembrie, sediul unei opere din arhidieceza de Barcelona, încredinţată, încă de la întemeierea sa, călugăriţelor franciscane ale Sfintelor Inimi, dedicată familiilor care au copii bolnavi de sindromul Down sau de alte dezabilităţi. Papa se va ruga cu aceste familii şi va vorbi cu copiii şi tinerii care cu mare bucurie pregătesc cadouri pentru el. Această vizită va fi o completare a consacrării templului deoarece familiile - şi în mod special aceste familii - pietre vii ale Bisericii, sunt expresia unei Biserici materne şi samaritene. Va fi un act în apărarea familiei şi a vieţii, astăzi atât de necesar.

Ne pregătim intens pentru această vizită apostolică. Facem asta cu rugăciunea pentru ca să aducă multe roade spirituale şi pastorale, cu fidelitatea faţă de angajările noastre creştine în Biserică şi în societate şi cu solidaritatea faţă de cei care îndură mai mult consecinţele actualei crize economice. Arhidieceza barceloneză a publicat în catalană şi în castelană şapte cateheze pentru a face cunoscut mai bine ministerul sfântului Petru şi al succesorilor săi în Biserică şi în lume, viaţa şi opera slujitorului lui Dumnezeu Antoni Gaudí, precum şi semnificaţia consacrării unui templu şi valoarea familiei în lumea actuală.

Papa Benedict al XVI-lea va veni pentru a ne întări în credinţă, va îmbogăţi catolicitatea diecezelor noastre şi va reînsufleţi romanitatea atât de înrădăcinată în tradiţia Bisericii din Catalonia. În acest ultim aspect, o semnificaţie ecleziastică deosebită a avut-i inserarea în articolul al nouălea din Crezul în limba catalană a adjectivului "romană" pentru a califica Biserica catolică, adjectiv introdus deja între secolele XVII şi XVIII. Această conştiinţă de "romanitate" a avut o importanţă deosebită începând din secolul al XIX-lea care a coincis cu întemeierea a peste douăzeci de congregaţii călugăreşti şi cu un mare număr de sfinţi, aşa încât este cunoscut ca secolul "trecerii sfinţilor".

Există două constante în istoria operei "Sagrada Familia" din Barcelona: marea devoţiune faţă de sfântul Iosif şi devoţiunea şi adeziunea la figura Papei, exprimate în raportul constant al celor care au iniţiat construcţia templului şi au continuat-o, şi în manifestările continue de bunăvoinţă ale Pontifilor Romani faţă de această iniţiativă. Proiectul templului s-a născut în sânul Asociaţiei Cinstitorilor Sfântului Iosif, iar Gaudí - care a intrat profund în sintonie cu dorinţele promotorilor - a spus: "Sfântul Iosif va termina templul Sagrada Familia". A mai spus că "în Sagrada Familia totul este providenţial". Pentru aceasta noi considerăm providenţial că un Papă, al cărui nume de botez este Iosif, a voit să ne onoreze prezidând consacrarea acestei mari opere.

(După L'Osservatore romano, 6 noiembrie 2010)

* * *

Santiago de Compostela

De Julián Barrio Barrio

Arhiepiscop de Santiago de Compostela

Biserica din Spania, şi îndeosebi la Santiago de Compostela, aduce mulţumiri lui Dumnezeu şi exprimă bucuria sa imensă şi entuziasmul său pentru prezenţa printre noi a Papei Benedict al XVI-lea, care a voit să viziteze cetatea apostolului în acest An sfânt compostelan 2010. Familia creştină şi multe persoane de bunăvoinţă, adulţi, tineri şi copii, îl vor primi cu inimă total deschisă. Comuniunea vizibilă cu succesorul lui Petru, prezent fizic în mijlocul nostru, ne va oferi încă o dată posibilitatea de a exprima în mod spontan iubirea faţă de persoana sa, faţă de magisteriul său şi faţă de slujirea sa universală şi de fidelitate faţă de Biserică. În bogata limbă castelană nu există cuvânt mai bun, pentru a răsplăti acest dar al lui Dumnezeu, ca "mulţumesc".

Această vizită apostolică este un eveniment de har pentru Biserica noastră particulară de Santiago de Compostela şi pentru toată Biserica din Spania. Papa vine îndeosebi ca "pelerin al credinţei" şi astfel va putea întâlni exprimarea vie a poporului creştin. Când Papa se face pelerin, în calitatea sa de Păstor universal al Bisericii, de fapt întreaga Biserică se face pelerină împreună cu el. Pentru acest motiv pelerinajul său asumă o mare semnificaţie pastorală, doctrinală şi spirituală. Benedict al XVI-lea vine pentru prima dată în cetatea apostolului Iacob cel Mare. Aceasta nu mai este finis terrae, aşa cum era numită în antichitate. Astăzi este punctul de sosire a drumurilor infinite pe care ajung la ea pelerini din toate colţurile universului.

Dieceza compostelană este unica, dintre cele spaniole, care a fost întemeiată pe amintirea şi pe prezenţa unuia dintre apostoli: Iacob cel Mare, "patron al Spaniilor", punct de sprijin al articulaţiei creştine a Spaniei, unită strâns în jurul acestui apostol în decursul istoriei. În felul acesta Santiago de Compostela străluceşte în fruntea Spaniei creştine şi chiar a vastelor lumi în care prezenţa evanghelizatoare a spaniolilor a fost o realitate.

Fluxul constant de pelerini, care nu este numai din zilele noastre, graţie noilor factori care transmit dinamism vieţii şi comunicaţiilor umane, înregistrează o creştere semnificativă. Astăzi punctele de plecare ale drumului către Santiago se află în toate colţurile Europei şi ale lumii. Dante Alighieri a scris că pelerinajul la Santiago este cel mai frumos pelerinaj pe care îl poate face un creştin înainte de moartea sa. Santiago de Compostela, în momente dificile pentru pelerinajele la locurile sfinte, a început să fie cunoscută ca "Ierusalimul din Occident", făcând astfel parte din triada sacră şi istorică compusă tocmai din Ierusalim, Roma şi Compostela. O axă spirituală pe care acum succesorul lui Petru o întăreşte, confirmând dimensiunea de universalitate alături de cele de hispanitate şi de europeitate pe care drumul spre Santiago le posedă.

A vorbi despre apostolul Iacob cel Mare înseamnă a vorbi despre credinţa spaniolilor şi, în mod logic, despre credinţa membrilor acestei Biserici particulare compostelane. Figura istorică şi devoţională a apostolului face mereu referinţă la această credinţă. Termeni sau nume ca "promotor", "coloană", "apărător" şi "conducător" al credinţei noastre, apar în textele liturgice, literare sau populare care au generat, în atâtea secole, tradiţia iacobee. S-ar putea spune că dacă vrem ca "ziua de astăzi a creştinilor spanioli" să se apropie sau să se acorde mai bine cu "ziua de astăzi a lui Dumnezeu", avem nevoie de ardoarea şi de curajul unei noi evanghelizări care să reînsufleţească, să stimuleze şi să reaprindă credinţa noastră, zdruncinându-ne cu forţă din lâncezeala noastră.

Există o percepţie pe larg împărtăşită a momentului de criză a credinţei creştine în zilele noastre. Se percepe asta în magisteriul personal sau colectiv al episcopatului spaniol şi în magisteriul obişnuit al Papei Benedict al XVI-lea. Este o realitate care transpare în deficitul moral al culturii noastre, reducând realitatea la pură artificialitate în cosmoviziunile moderne. În studiile despre "ziua de azi a spaniolilor" se semnalează că îndepărtarea progresivă de Dumnezeu generează proliferarea idolilor, proprii ai unei societăţi care pierde punctele sale de referinţă teologice. În orice caz, slăbiciunea indusă în catolicismul spaniol lezează în mod serios rădăcinile creştine ale Spaniei, unul din prototipurile ei fiind tradiţia iacobee, care este o cântare adusă evanghelizării. Apostolicitatea pe care o emană Compostela se datorează suflului evanghelizator al apostolului Iacob, martor şi martir precoce al Evangheliei lui Isus Cristos.

Pe de altă parte, Papa Benedict al XVI-lea vine la Santiago deoarece cunoaşte foarte bine situaţia istorică şi cea actuală din Europa şi ştie ce au însemnat drumul către Santiago, pelerinajul iacobeu şi mormântul apostolului în construirea civilizaţiei europene. Aşa cum a scris pe bună dreptate Goethe: "Europa s-a făcut mergând în pelerinaj la Compostela". Drumul către Santiago a fost cuptor de culturi, centru de transmitere şi de schimb de idei şi de curente artistice, punct de întâlnire în pace şi armonie de limbi şi popoare. În definitiv, "o axă portantă a primei conştiinţe comune a Europei" şi un factor de unitate în diversitate. Preocupat de situaţia din Europa, Papa merge în întâmpinarea apostolului Iacob pentru a-i cere ca acest continent să redescopere că numai prin acest drum de convertire parcurs de pelerini se pot recupera rădăcinile creştine. Papa Benedict al XVI-lea vrea să facă reală şi eficace dorinţa unei noi evanghelizări. Istoria şi carisma cetăţii apostolului fac din ea o singulară şi afirmată platformă pentru a ne întări în acea evanghelizare pe care credinţa creştină o aşteaptă şi o cere. Tocmai aici se manifestă şi se însumează categoriile de apostolicitate şi de universalitate pentru a face apel la acea nouă evanghelizare care ar putea să apropie în mod considerabil "ziua de azi contemporană" de "ziua de azi veşnică a lui Dumnezeu".

Prezenţa Papei la Santiago face din el un pelerin printre alţi pelerini, ca martor calificat al lui Cristos înviat, revelând preocuparea sa de a uni drumurile în căutarea acelui drum care este Cale, Adevăr şi Viaţă, într-un timp de criză, de perplexitate, şi pentru unele persoane chiar de o anumită teamă în faţa viitorului.

Dorim să mergem cu Papa şi ştim că el vrea să meargă cu noi, mai ales în ogorul misiunii Bisericii, care trebuie să fie desfăşurată cu autenticitate, cu adevăr, cu responsabilitate. Cuvintele sale ne vor folosi pentru a trăi momentul actual al Bisericii din Spania şi din Europa cu o perspectivă de viitor deplin de adevărată speranţă. Efortul evanghelizator reînnoit al creştinilor, susţinut de harul lui Dumnezeu, va aduce într-adevăr o nouă primăvară cu mari roade nu numai pentru Biserică, dar şi pentru toată omenirea din secolul al XXI-lea.

(După L'Osservatore romano, 6 noiembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.