Misterul Adventului

Publicăm în continuare o reflecţie a părintelui Enrico Finotti, paroh de "S. Maria del Carmine" din Rovereto, luată din volumul "Anul liturgic. Mister, Har şi celebrare" (Vita Trentina editrice 2001).

* * *

Adventul, punând Biserica în comuniune cu evenimentul pregătirii lungi pentru prima venire a Mântuitorului, în timpul cuprins între Adam şi Cristos şi în special în istoria Israelului, actualizează aşteptarea lui Mesia, reînsufleţind în credincioşi dorinţa arzătoare după "tripla sa venire": de fapt, el a venit în umilinţa trupului, vine în mod mistic în celebrarea sfintelor taine, va veni la sfârşitul timpurilor în glorie.

"El venind întâia oară în mijlocul nostru,
a îmbrăcat neputinţa firii omeneşti,
şi împlinind orânduirea dintru început a iubirii tale,
ne-a deschis nou calea mântuirii veşnice.
Pentru ca, la a doua venire în strălucirea măririi sale,
să primim în cele din urmă, în lumina deplină, bunurile făgăduite,
pe care acum veghind în credinţă îndrăznim să le aşteptăm"¹ .

"Acum el vine în întâmpinarea noastră
în orice loc şi în orice timp,
pentru ca să-l primim în credinţă
şi să mărturisim în iubire
fericita speranţă a împărăţiei sale"².

Totuşi, liturgia Adventului acordă atenţie în mod special timpului care a precedat imediat venirea Mântuitorului, când aşteptarea seculară a lui Mesia a ajuns la maturitate deplină şi s-a exprimat cu intensitatea maximă: este timpul vestirii, al naşterii, al predicii şi al mărturiei lui Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, şi al prezenţei Preasfintei Maria, Neprihănita Fecioară Mamă, care primind vestea îngerului a primit în sânul ei Cuvântul făcut trup. În acest cadru de referinţă, anunţurile Profeţilor, mai ales cele ale profetului Isaia, asumă o elocvenţă singulară şi exprimă sensul lor definitiv.

"El este acela pe care l-au prevestit toţi profeţii,
Fecioara Mamă cu dragoste negrăită l-a purtat,
Ioan Botezătorul a vestit că e aproape
şi l-a arătat venit între oameni"³.

1. Misterul global al "venirii" Domnului:

- venirea "în trup",

- venirea "mistică" în sacramente,

- venirea "în glorie".

"În Advent celebrăm întregul mare mister al venirii Domnului: el este cuprins între prima venire la Betleem, care a răspuns aşteptării poporului din vechime, şi ultima venire a Regelui gloriei, care va umple aşteptarea Bisericii.

Între aceste două termene extreme se situează un al treilea advent: cel care are loc în Biserică şi în viaţa creştină, mai ales prin intermediul Sacramentelor.

Deci Adventul este un timp de aşteptare: îl aşteptăm pe Domnul care vine. Aşteptarea nu este niciodată umplută. Sufletele îl aşteaptă, pentru că încă n-au ajuns la statura deplină a lui Cristos; Biserica îl aşteaptă, pentru că realităţile pe care ea le posedă nu sunt încă definitive; lumea îl aşteaptă, pentru că Misiunea Bisericii încă nu a dus până la marginile sale mărturia evanghelică"⁴.

"Trei sunt venirile Domnului: prima în trup, a doua în suflet, a treia pentru judecată. Prima a avut la pe la miezul nopţii, a doua dimineaţa, a treia la amiază... Prima venire deja a trecut. Cristos printre oameni «a apărut şi a trăit cu oameni» (Bar 3,38). Noi suntem în a doua sa venire, dacă însă suntem în aşa fel încât el să binevoiască să vină la noi; să fim siguri că, dacă-l iubim, va veni şi va locui cu noi. De aceea această venire este supusă condiţiei... Cât priveşte al treilea advent deschide calea pentru a doua, a doua pregăteşte ultima. Prima a fost ascunsă şi umilă, a doua este secretă şi minunată, a treia va fi vizibilă şi teribilă. În prima el a coborât la noi pentru a veni în noi în a doua; în a doua a venit în noi pentru a nu veni în a treia împotriva noastră. În prima a acţionat cu milostivirea sa, în a doua dăruieşte harul, în a treia va da gloria, pentru că Domnul acordă har şi glorie (Ps 83,12). Cristos Isus, pe care l-am primit ca Mântuitor şi pe care-l aşteptăm ca Judecător, să ne mântuiască nu după faptele rele săvârşite de noi, ci după marea sa milostivire!"⁵.

Venirea finală "în glorie" - care face parte şi ea din misterul Adventului şi este exprimată fie în Liturghie, cât şi în responsoriul lung de la Oficiul lecturilor din duminica I din Advent, "Privesc de departe şi, iată, văd puterea lui Dumnezeu care vine ca un nor ce acoperă tot pământul"⁶ şi care colorează multe alte elemente liturgice de la începutul timpului de Advent până la 16 decembrie - este totuşi anticipată şi celebrată în ultimele duminici ale timpului de peste an, şi mai ales în zilele din timpul ultimei săptămâni din timpul de peste an.

Astfel dimensiunea escatologică a venirii Domnului tinde să fie luată în considerare în partea terminală a anului liturgic dominată de solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Regele universului, care vine pe nori pentru judecata finală⁷.

În felul acesta puternicul caracter escatologic al Adventului antic este temperat de duminicile care-l preced şi încheie anul liturgic şi atenţia se mută mai uşor asupra primei veniri a Răscumpărătorului.

Pregătirea din Vechiul Testament: mister mereu actual

"Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este un eveniment atât de imens, încât Dumnezeu a vrut să-l pregătească timp de secole. Rituri şi sacrificii, figuri şi simboluri din «Primul Legământ» (Ev 9,15) - pe toate le face convergente spre Cristos; îl vesteşte prin gura profeţilor care se succed în Israel; trezeşte, pe de altă parte, în inima păgânilor, o aşteptare nelămurită a acestei veniri"⁸.

"Acest timp pe care-l celebrăm ne face să ne amintim de Cel Dorit, adică de dorinţa sfinţilor părinţi care au trăit înainte de naşterea sa. Pe foarte bună dreptate Biserica a dispus ca în acest timp să se citească cuvintele şi să se amintească dorinţele celor care au precedat prima venire a Domnului. Noi nu celebrăm această aşteptare numai o zi, ci un timp destul de lung; pentru este un fapt din experienţă că lucrurile dorite puternic, dacă trebuie să fie aşteptate pentru un anumit timp, sunt mai dulci atunci când ceea ce dorim devine prezent. De aceea, fraţilor preaiubiţi, ne revine nouă să urmăm exemplele sfinţilor părinţi, să cultivăm în noi înşine dorinţele lor, şi astfel să aprindem în sufletele noastre iubirea şi aşteptarea lui Cristos. Celebrarea acestui timp a fost instituită tocmai pentru a ne face să reflectăm asupra aşteptării fervente a părinţilor noştri pentru prima venire a Domnului şi pentru ca să învăţăm de la exemplul lor să dorim mult a doua sa venire" ⁹.

Dar pentru ce a aşteptat Dumnezeu atâtea secole ca să ni-l trimită pe Mântuitorul?

"Dorinţa" de Dumnezeu şi de Mântuitorul

Înainte de toate Dumnezeu a voit, cu atâta timp de aşteptare, să trezească în omenire "dorinţa" de Dumnezeu, ofilită din cauza păcatului, dar nu stinsă în inima umană.

"Dorinţa de Dumnezeu este înscrisă în inima omului, căci omul este creat de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu; Dumnezeu nu încetează să-l atragă pe om spre sine şi numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul şi fericirea pe care nu încetează să le caute"¹⁰.

Timpul de Advent este timpul redescoperirii fiinţei religioase a omului, a căutării lui Dumnezeu în considerarea lucrărilor sale şi prin lumina naturală a raţiunii.

Este timpul acelor "praeambula fidei", care-i permit omului să fie "capabil" de Dumnezeu şi lui Dumnezeu să comunice cu omul şi să fie înţeles de el.

"Omul este prin natură şi prin vocaţie o fiinţă religioasă. Venind de la Dumnezeu, mergând spre Dumnezeu, omul nu trăieşte o viaţă pe deplin umană decât dacă îşi trăieşte în mod liber relaţia cu Dumnezeu"¹¹.

"Ascultând mesajul creaturilor şi glasul conştiinţei sale, omul poate ajunge la certitudinea existenţei lui Dumnezeu, cauza şi scopul a toate"¹² .

"Biserica învaţă că Dumnezeul unic şi adevărat, Creatorul şi Domnul nostru, poate fi cunoscut cu certitudine prin lucrările sale datorită luminii naturale a raţiunii omeneşti"¹³.

"Putem vorbi despre Dumnezeu realmente pornind de la multiplele perfecţiuni ale creaturilor, asemănări cu Dumnezeu, cel infinit în desăvârşire, chiar dacă limbajul nostru limitat nu-i epuizează misterul"¹⁴.

"Creatura fără Creator dispare"¹⁵.

Dar imediat ce omul începe căutarea sinceră a lui Dumnezeu şi a adevărului său, îşi dă seama de fragilitatea minţii sale, care, cu greu şi nu fără erori, intră în maiestatea misterului divin şi cu suferinţă simte slăbiciunea voinţei sale în a persista în bine, ba chiar natura sa umană, rănită de păcat, săvârşeşte răul pe care nu l-ar vrea (Rom 7,18-25).

Iată deci cum apare în omenire dorinţa de Mântuitorul, care să aducă omului acea eliberare pe care omul nu şi-o poate procura numai cu forţele sale.

"Mesia", deja promis Primilor Părinţi în paradisul pământesc, după păcatul strămoşesc (Gen 3,15), trebuia astfel să fie intens invocat de omenirea păcătoasă, care experimenta consecinţele tragice ale păcatului.

De fapt, liturgia Adventului îl invocă pe "Mesia" ca "speranţă şi mântuire a popoarelor"¹⁶ şi "aşteptat de toate naţiunile"¹⁷, pentru că "tot pământul doreşte chipul său"¹⁸.

Astfel Tatăl Veşnic, pentru ca Fiul său divin să nu vină între noi fără să fie aşteptat suficient, a stabilit un lung timp de aşteptare, vrednic de un aşa de mare Dar. Şi astfel omenirea încercată de gemetele seculare ale aşteptării invocă venirea Regelui neamurilor: "Asupriţi îndelung sub jugul păcatului, aşteptă, Tată, răscumpărarea noastră..."¹⁹ până când în bucuria întâlnirii de acum apropiate va putea să exclame: "Iată, Cel Aşteptat de naţiuni este aproape, casa Domnului va fi plină de glorie"²⁰ şi "Ridicaţi-vă capetele: răscumpărarea voastră este aproape"²¹.

Misterul Adventului este într-adevăr la rădăcina credinţei; de fapt, dacă omul nu simte dorinţa şi nevoia de Dumnezeu şi dacă nu experimentează fiinţa sa insuficientă şi păcătoasă, nu se va putea deschide nici la Dumnezeu, nici la darul Mântuitorului. Se înţelege actualitatea şi urgenţa Timpului de Advent în contextul secularizat al culturii dominante în care sunt întunecate chiar principiile care stau la baza religiozităţii ca atare, ba chiar însăşi capacitatea raţională a omului este pusă în discuţie motiv pentru care nu mai este clar că el este "capabil" de Dumnezeu şi în măsură să perceapă în mod obiectiv Adevărul şi Binele. Rezoluţia acestei crize existenţiale de identitate a omului în dimensiunea sa raţională este fundamentală pentru depăşirea problemelor referitoare la credinţa însăşi, care nu poate fi deloc acceptată ca un fideism subiectiv.

Manifestarea treptată a lui Cristos în Vechiul Testament

Un al doilea motiv al aşteptării milenare a lui Mesia trebuie să se recunoască în necesitatea de a pregăti omenirea ca să-l înţeleagă şi să-l primească pe Fiul lui Dumnezeu.

"Dumnezeu care «locuieşte în lumina de nepătruns» (1Tim 6,16) vrea să-şi împărtăşească propria viaţă divină oamenilor creaţi de El în mod liber, pentru a face din ei fii adoptivi, în Fiul său unic. Revelându-se pe sine, Dumnezeu vrea să-i facă pe oameni în stare să-i răspundă, să-l cunoască şi să-l iubească, multe peste tot ceea ce ar fi ei în stare prin propriile puteri.

Planul divin al Revelaţiei se realizează «prin fapte şi cuvinte legate strâns între ele şi care se luminează reciproc». El comportă o «pedagogie divină» specială: Dumnezeu se comunică treptat omului, îl pregăteşte în etape să primească Revelaţia supranaturală pe care o face despre sine însuşi şi care culminează în Persoana şi misiunea Cuvântului Întrupat, Isus Cristos"²².

Tatăl a realizat pregătirea în vechile Alianţe cu Adam şi Noe. Apoi cu vocaţia lui Abraham a ales un popor, poporul ales, şi l-a educat cu grijă specială prin ceea ce este "istoria mântuirii", pe care noi o găsim mărturisită în Biblie.

Adventul este timpul tipic pentru catehezele despre "Istoria Sacră" şi pentru meditarea paginilor biblice din Vechiul Testament pentru a descoperi în ele prezenţa şi acţiunea lui Cristos care urmează să vină. Acesta este scopul încredinţării Bibliei în prima duminică din Advent şi al celebrărilor Cuvântului propuse pentru zilele de miercuri şi vineri din Advent.

Marile personaje biblice îl prefigurau pe Răscumpărătorul care trebuia să vină, evenimentele istorice ale Israelului erau profeţii ale vieţii lui Cristos, psalmii anticipau rugăciunea lui, profeţii îi vestea lucrarea sa de mântuire, poruncile pregăteau calea pentru fericirile evanghelice, marile adevăruri despre Unicul Dumnezeu, despre creaţia din nimic, despre transcendenţa lui Dumnezeu, despre omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, despre sensul progresiv al istoriei, etc., sunt anticipate şi dobândite în cultura ebraică în vederea acelei plinătăţi de adevăr care va fi revelată în Cristos.

"El în Noe deja conducea Biserica,
în Abraham a fost patriarhul preafidel,
în Isaac s-a oferit în sacrificiu glorios Tatălui,
în Iacob a fost învăţător de răbdare,
în Iosif a prefigurat pătimirea sa şi gloria sa,
în Moise a fost călăuză minunată a poporului său,
în David a fost rege eminent al lui Israel,
în Solomon a fost izvor de înţelepciune preaîmbelşugată,
în Isaia a fost autorul tuturor profeţiilor,
în Ioan a prevestit botezul care avea să ne răscumpere"²³.

În felul acesta Răscumpărătorul "l-a vizitat pe poporul său" (Lc 1,68) şi s-a făcut om înlăuntrul "unui popor desăvârşit" (Lc 1,17) ca să-l înţeleagă şi să-l primească.

(După Zenit, 27 noiembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note
¹ Liturghierul Roman, Prefaţa de Advent I.
² Messale Romano Italiano, Prefaţa de Advent I/A.
³ Liturghierul Roman, Prefaţa de Advent II.
⁴ La preghiera del mattino e della sera, Conferenza episcopale italiana, Città del Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, 1989, pag. 2.
⁵ PIETRO DE BLOIS, preot, Discurs III peentru Advent, Lectură patristică din Oficiul lecturilor de miercuri din prima săptămână din Advent, în: UNIONE MONASTICA ITALIANA PER LA LITURGIA, L'Ora dell'Ascolto, Torino, ed. Marietti, 1977, vol. I, pag. 28.
⁶ Liturgia Orelor, Duminica I din Advent, Oficiul lecturilor, primul responsoriu; RIGHETTI, vol. II, pag. 56.
⁷ Messale Romano riformato a norma dei decreti del Concilio Ecumenico Vaticano II e promulgato da Papa Paolo VI, Lezionario domenicale e festivo, Anno A, Conferenza Episcopale Italiana, Città del Vaticano, Tipografia Poliglotta Vaticana, 1983; TESTO BASE, pag. 242
⁸ CBC, nr. 522.
⁹ S. ELREDO, abate, Discurs 1 pentru Advent, Lectura patristică de la Oficiul lecturilor din prima duminică din Advent, în: UNIONE MONASTICA ITALIANA PER LA LITURGIA, L'Ora dell'Ascolto, Torino, ed. Marietti, 1977, vol. I, pag. 10.
¹⁰ CBC, nr. 27.
¹¹ CBC, nr. 44.
¹² CBC, nr. 46.
¹³ CBC, nr. 47.
¹⁴ CBC, nr. 48.
¹⁵ CBC, nr. 49.
¹⁶ Liturgia Orelor, 23 dec., ant. la Magnificat.
¹⁷ Liturgia Orelor, 22 dec., ant. la Magnificat.
¹⁸ Liturgia Orelor, Primele Vespere de Crăciun, ant. la primul psalm.
¹⁹ Liturghierul Roman, Rugăciunea din 18 decembrie.
²⁰ Liturgia Orelor, Duminica a IV-a din Advent, Primele Vespere, ant. la primul psalm.
²¹ Liturgia Orelor, 24 dec., Laudele, ant. la psalmul al doilea.
²² CBC, nr. 52 şi 53.
²³ PINELL JORDI, Preci Eucaristiche Occidentali, Testi delle Liturgie Ambrosiana, Gallicana e Ispanica - Sintesi di uno studio letterario-dottrinale, Pontificio Istituto Liturgico, Roma 1984, pag. 55-57; Anamnesis, vol. VI, pag. 356.

lecturi: 12.