Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Benedict al XVI-lea: "Omul este viu atât timp cât așteaptă"

La Angelus în Piața "Sfântul Petru" pentru prima duminică din Advent

Iubiți frați și surori,

Astăzi, în prima duminică din Advent, Biserica începe un nou An liturgic, un nou drum de credință care, pe de o parte, comemorează evenimentul lui Isus Cristos și, pe de altă parte, se deschide spre împlinirea sa finală. Și tocmai din această dublă perspectivă trăiește timpul de Advent, privind fie la prima venire a Fiului lui Dumnezeu, când s-a născut din Fecioara Maria, fie la întoarcerea sa glorioasă, când va veni "să-i judece pe cei vii și pe cei morți", așa cum spunem în Crez. Asupra acestei teme sugestive a "așteptării" aș vrea să mă opresc acum pe scurt, pentru că este vorba de un aspect profund uman, în care credința devine, ca să spunem așa, una cu trupul nostru și cu inima noastră.

Așteptarea, faptul de a aștepta este o dimensiune care străbate toată existența noastră personală, familiară și socială. Așteptarea este prezentă în mii de situații, de la cele mai mici și banale până la cele mai importante, care ne implică total și în profunzime. Ne gândim, printre acestea, la așteptarea unui copil din partea a doi soți; la cea a unei rude sau a unui prieten care vine să ne viziteze de departe; ne gândim, pentru un tânăr, la așteptarea rezultatului unui examen decisiv, sau a unui colocviu de muncă; în relațiile afective, la așteptarea întâlnirii cu persoana iubită, a răspunsului la o scrisoare, sau a primirii unei iertări... S-ar putea spune că omul este viu atât timp cânt așteaptă, atât timp cât în inima lui este vie speranța. Și din așteptările sale se recunoaște omul: "statura" noastră morală și spirituală se poate măsura din ceea ce așteptăm, din ceea ce sperăm.

Așadar, fiecare dintre noi, în special în acest timp care ne pregătește pentru Crăciun, poate să se întrebe: eu, ce anume aștept? În acest moment al vieții mele, spre ce anume este îndreptată inima mea? Și această întrebare se poate pune la nivel de familie, de comunitate, de națiune. Ce anume așteptăm, împreună? Ce anume unește aspirațiile noastre, ce anume le apropie? În timpul care a precedat nașterea lui Isus, era foarte puternică în Israel așteptarea lui Mesia, adică a unui consacrat, descendent al regelui David, care în sfârșit avea să elibereze poporul de orice sclavie morală și politică și avea să instaureze împărăția lui Dumnezeu. Dar nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că Mesia putea să se nască dintr-o tânără umilă cum era Maria, logodnică a dreptului Iosif. Nici măcar ea nu s-ar fi gândit vreodată la asta, și totuși în inima ei așteptarea Mântuitorului era așa de mare, credința ei și speranța ei erau așa de arzătoare, încât el a putut găsi în ea o mamă vrednică. De altfel, însuși Dumnezeu o pregătise, înainte de veacuri. Există o corespundere misterioasă între așteptarea lui Dumnezeu și așteptarea Mariei, creatura "plină de har", total transparentă la planul de iubire al Celui Preaînalt. Să învățăm de la ea, femeia Adventului, să trăim gesturile cotidiene cu un nou spirit, cu sentimentul unei așteptări profunde, pe care numai venirea lui Dumnezeu o poate umple.

Benedictus PP. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat